La aproximativ 40 de kilometri de Bucuresti, pe drumul spre Giurgiu, poti gasi locul ideal pentru o zi perfecta. Indiferent ca mergi singur, cu familia sau cu prietenii. Comuna Comana are, conform recensamintului din 2011, putin mai mult de 7.000 de suflete. La mica distanta dupa ce-i treci pragul, exista un prim obiectiv: mănăstirea Comana (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea), ansamblu ce cuprinde biserica „Sfântul Nicolae”, casa domnească, chiliile, turnul-clopotniță, zidul de incintă și mausoleul eroilor din Primul Război Mondial (ridicat în 1932). Insa atractia principala a locului este Parcul Natural Comana.

Atentie la parcare, nu ratati primul loc pe care-l intilniti :)

Noi am ajuns intr-o dimineata de duminica, in jur de 11:00, iar primul sfat pe care il putem da este legat de parcare. Exista citeva zeci de locuri oficiale, insa sunt sanse mici sa prindeti unul dintre ele. Asa ca varianta ideala este ca in jurul "Casei Comana" sa nu ratati nici o oportunitate de a parca, indiferent daca aceasta presupune sa-l "cinstiti" pe locanicul care-si cedeaza locul din fata portii. Noi am lasat masina in curtea unui comanean, transformata in parcare de week end, pentru 10 lei "toata ziua, pina la ora 21:00", dupa cum ne-a zis din start. O reteta buna si de succes :) Altfel, soseaua si asa ingusta, este burdusita cu masini pe ambele parti si manevrele auto sunt dificile.

Am intrat in parc prin poarta Casei Comana. Un hotel dragut, care ofera cazare cu preturi incepind de la 50 - 55 de euro pentru o "dubla". Privelistea care ni s-a deschis in fata ochilor a fost de "WOW!". Totul verde, colorat cu bujori si trandafiri, intr-un zumzet placut de oameni. Toate zonele erau gustate din plin de vizitatori: unii isi savurau cafeaua pe ponton, altii se plimbau cu barca sau caiacul pe lac. Tirolianele si traseele prin copaci potoleau spiritul de aventura, iar bicicletele isi croiau drumul boem pe aleile parcului.

Programul parcului:

Luni - vineri: intre orele 9:00 si 17:00

Sambata si duminica: intre orele 9:00 si 19:00

Ce poti face si la ce preturi:

Escalada in copaci: 50 lei / 3 ore (inclusiv tiroliana peste lac, 3 treceri)

Tiroliana peste lac: 10 lei / trecerea

Barca cu vasle: 35 lei / ora

Barca cu motor electric: 45 lei / 30 de minute

Caiac cu un loc: 25 lei / ora

Caiac cu doua locuri: 30 lei / ora

Caiac cu 3 locuri: 35 lei / ora

Zbor cu motoparapanta: 250 lei / 10 minute

Tir cu arcul: 10 lei / 30 de minute / 5 sageti

Paintball tinta fixa: 30 lei / 100 bile

Inchiriere biciclete: 15 lei / ora, 50 lei / zi (8 ore)

Inchiriere biciclete retro: 15 lei / ora sau 50 lei / zi

Inchiriere triciclete retro: 20 lei / ora sau 60 lei / zi

Pescuit: 100 lei / persoana / 12 ore (numai in grupuri organizate de cel putin 5 persoane, in limita a maxim 5 kg peste)

Teren de sport (fotbal, tenis, baschet): 50 lei / ora

Teren de sport in nocturna: 100 lei / ora

Tenis de masa: 25 lei / ora

Darts: 20 lei / 30 minute

Plimbare pe hipodrom cu atelajul: 50 lei / 4 ture

Plimbare cu trasura pina la Manastire: 50 lei (maxim 4 persoane)

Plimbare cu trasura pina la Fantana cu Nuc: 80 lei (maxim 4 persoane)

Perete escalada: 20 lei / 30 de minute

Relaxare totala:

Noi am preferat o tura cu bicicleta, presarata cu scurte opriri. La Gradina am savurat o socata si am admirat florile, plantele aromate (in premiera am vazut o cultura de sparanghel.) si livada. Aici se statea pe rogojini, ori pe scaunele la nivelul solului, socata si braga fiind vedetele adultilor, iar inghetata preferata copiilor. Apoi, am trecut pe linga casa pescarilor, care se poate inchiria, situata chiar pe malul lacului. Am salutat o lebada ce lenevea in Delata Neajlovului, linga Casa Pescarului (care se poate inchiria - vezi aici) si nu am ratat ocazia sa fotografiem citiva nuferi superbi! Prietenii nostri si cei doi copii ai lor au cucerit parcul de aventuri, pustii fiind foarte incintati de traseele din copaci.

Mancarea buna, dar se prinde greu masa ...

Pe la ora 3 p.m. ne-a "lovit" foamea. A fost imposibil sa gasim o masa afara sau pe ponton, impresia fiind ca restaurantelele sunt subdimensionate pentru afluenta de public din week end. Am reusit sa "prindem" in interiorul restaurantului Casei Comana. Foarte dragut amenajat, iar personalul amabil. Cel putin tinarul care ne-a servit pe noi a fost ireprosabil. La o masa alaturata insa a avut loc un incident: din cauza intirzierii mancarurilor comandate peste limita rabdarii mesenilor, acestia au refuzat portiile si au plecat destul de nervosi (se pare ca asteptasera aproape o ora). Preturile nu-s mici, dar mancarea este foarte bine gatita si portiile generoase.

Am mai dat o "tura" de parc si in jurul orei 18:30 am hotarit sa plecam spre casele noastre cu sentimentul ca vom reveni cu siguranta. Ne-a placut!

Link recomandat de calatorim.ro: Casa Comana

Link recomandat de calatorim.ro: Comana Park