Vacanța în Toscana nu e completă fără o plimbare prin Chianti, una dintre cele mai cunoscute și mai pitorești regiuni ale Italiei. Chianti este faimoasă în întreaga lume pentru vinurile făcute de cei peste 600 de producători din zonă.

Într-una din zilele vacanței noastre am plecat dis-de-dimineață la drum, cu gândul să admirăm frumusețea crudă a podgoriilor. Traseu: am plecat din San Gimignano, am trecut prin Castellina in Chianti, am ajuns apoi în Greve in Chianti, iar după-amiază am poposit în Siena.

harta-chianti

Am mers pe celebra Via Chiantigiana (drumul S222), care șerpuiește printre dealuri, podgorii, ferme, alei cu chiparoși, plantații de măslini și vinării. Priveliștea e mirifică! Greu pentru un șofer să fie atent doar la drum, cu atâtea "tablouri" de admirat stânga-dreapta :)

În zonă se cultivă mai ales soiuri de struguri roșii, din care se obțin renumitele vinuri. Cele mai bune sortimente sunt Chianti Clasic, Brunello de Montalcino și Nobile de Montepulciano. Mai multe informații pe www.chianti.com

Am oprit din 5 în 5 minute și am admirat peisajele seducătoare, apoi am "descălecat" la una din nenumăratele ferme de pe marginea drumului, Nuvolari.

Ca mai toate din zonă, pe lângă obișnuitul restaurant cu terasă avea și un wine-shop, unde se puteau face degustări. Preț: 5 euro pentru a testa calitatea a 3 sortimente de vin. Am încercat și un platou cu de-ale gurii, clasic și el pentru Toscana (25 de euro un platou suficient pentru 4 persoane). Mmmm, delicios!

Am plecat apoi spre Greve in Chianti, cu capetele dansând ca și mai înainte, stânga-dreapta, pentru a lipi de retină cât mai multe dintre wallpaper-urile ce apărea după fiecare curbă.

Am găsit o parcare publică în Greve in Chianti și am luat-o la pas spre centrul orășelului cu aproape 15.000 de locuitori. Era duminică, străzile erau pustii, o liniște înfundată domina împrejurimile. Doar câțiva bicicliști agitau atmosfera, în timp ce turiștii leneveau la cafenelele din piața principală, străjuită de emblema zonei viticole Chianti (un cocoș negru) și de statuia navigatorului Giovanni da Verrazzano.

Apoi am dat peste un loc extraordinar. Se numește Antica Macelleria Falorni (site oficial www.falorni.it) și pretinde că este cea mai veche măcelărie din Italia.

A fost fondată în 1729 iar acum este condusă de cea de-a opta generație a familiei. Carne proaspătă, nenumărate sortimente de salami, prosciutto și brânzeturi sunt vîndute aici, dar sunt și produse pentru a fi apoi distribuite în întreaga Italie.

După răsfățul vizual și gastronomic din Greve in Chianti, am mai servit o porție de peisaje extraordinare pe drum, iar după-amiaza ne-a găsit la Siena. Dar despre asta într-o altă poveste.