Pe-afară li se zice "hidden gem" (bijuterie ascunsă). Adică locuri foarte frumoase, despre care însă n-a aflat multă lume. La noi nu știu să aibă o denumire așa savuroasă. Dar știu cum arată un hidden gem din .ro :) Exemplul meu: Pensiunea Valea Şipotului.

Mai întâi am aflat despre ea de la prietenii de pe Bucătăraş.ro (link articol). Apoi ne-am unit într-o gaşcă veselă şi am mers acolo împreună. O dată, de două ori, de mai multe ori. Și vara, și iarna, inclusiv de Crăciun. Semn că ne-a plăcut tare mult, nu? :)

exterior iarna

Și-acum, să vă spun ce ne-a plăcut, mie și prietenilor mei.

Poziționare: Pensiunea Valea Șipotului e situată în inima Parcului Natural Bucegi, la 12 kilometri de Sinaia sau, dacă vii din direcția opusă, la 50 de kilometri de Târgoviște și la 10 kilometri după ce treci de Moroeni. E departe de forfota clasică de pe Valea Prahovei si totuși suficient de aproape pentru cine vrea să atingă obiectivele clasice ale zonei.

De asemenea, poate fi un punct de start interesant pentru drumeții sau pentru explorări mai "domoale" ale împrejurimilor. Primăvara trecută, de exemplu, noi am țopăit peste pârâiașul de lângă pensiune și ne-am plimbat prin pădurile de "vizavi". În altă zi am traversat DN 71, care trece prin fața pensiunii, și am lenevit o jumătate de zi în poienița de peste drum :)

[caption id="attachment_10169" align="alignnone" width="610"]Poienița de peste drum Poienița de peste drum[/caption]

Condițiile de cazare: pensiunea Valea Șipotului e cotată la 4 stele și le respectă întocmai. Are 11 duble, o dublă deluxe și 2 apartamente, toate spațioase, foarte curate și elegante. Mini-bar, internet wi-fi gratis, mic-dejun inclus în prețul cazării etc.

Pensiunea, ridicată cu o infuzie de fonduri europene, e o afacere de familie, un business în continuă expansiune. Și întotdeauna prin zonă este unul dintre proprietari, așa că orice problemă apărută se rezolvă repede. Oamenii sunt foarte săritori, implicați și pasionați.

[gallery ids="10152,10151,10177"]

Posibilitățile de agrement: Un mare plus a fost, pentru noi, mansarda pensiunii. Acolo este o sală mare dedicată exclusiv distracției. Înăuntru se găsesc canapele și fotolii confortabile, plus masă de ping-pong, masă de biliard, Playstation, fotbal de masă, air-hockey, jucării pentru copii etc.

E extrem de relaxant, și cei care merg cu copiii la munte mă vor confirma, să petreci serile la un pahar de vorbă cu prietenii, iar piticii să se joace în siguranță în sala de la etaj, fără să te bâzâie din două în două minute că s-au plictisit de stat la masa voastră, în restaurantul de la parter sau pe terasa de afară :)

valea-sipotului-sinaia-sala jocuri 2

[gallery ids="10172,10173,10167"]

Înțeleg că acum se lucrează la extinderea pensiunii și că în curând vor fi disponibile aici o piscină, un teren de fotbal și unul de tenis. Super!

Alte opțiuni pentru distracție / relaxare la pensiune:

  • vizită la ferma de animale "din vale"
  • micuța sală de fitness de la mansardă
  • echitație (cai pur sânge arab, semigreu românesc, ponei)
  • iarna am făcut o plimbare pe cinste cu sania trasă de cai :). Tot iarna, pe potecuța care duce la fermă se lustruiește un derdeluș de toată frumusețea. Pârtieeeeeee!

sanius

[gallery ids="10166,10175,10153,10170,10154"]

Restaurantul: Pensiunea are propria sa fermă de unde e aprovizionată bucătăria, așadar o bună parte a preparatelor au sursă verificată, de mare încredere.

Meniul e destul de diversificat, prețurile sunt rezonabile, porțiile sunt mari, mâncarea este foarte gustoasă. 

valea-sipotului-food1

[gallery ids="10163,10165,10164,10160,10161,10162"]

Cam astea au fost lucrurile care ne-au plăcut nouă la Valea Șipotului. Și atunci când îți sunt pe plac poziționarea, condițiile de cazare, posibilitățile de distracție și preparatele din restaurant, se numește că locația aleasă de tine a fost perfectă, nu?

Pensiunea Valea Șipotului a fost pentru nou, într-adevăr, un loc fără cusur. De-asta ne vom întoarce acolo cu mult drag. 

[box type="info"]Dacă vreți să rezervați un sejur la Valea Șipotului, sunați la 0723.387343 sau scrieți un mail la adresa office@valeasipotului.ro. Mai multe detalii pe site-ul oficial: www.valeasipotului.ro[/box]

[gallery ids="10156,10157,10176,10159,10168,10152"]