Salonic, orașul din leagănul civilizației elene

Salonic este oraşul care freamătă de bucurie încă de la prima rază de soare ce mângâie tandru marea ca de safir, de entuziasmul debordant al locuitorilor mereu parcă grăbiți, dar veşnic zâmbitori și de un parfum istoric antic, ce amintește de zeii olimpieni ce-i veghează și astăzi pe muritori.

Salonic e un spațiu citadin ce înglobează vechiul și noul, arhaicul și modernitatea, fără a-i fi știrbite măreția și autenticitatea. E locul în care acordurile de chitară din plină noapte ale tinerilor neobosiți se îngână mai apoi cu răsăritul spectaculos, lăsând loc doar pentru scurt timp vazduhului să se pregătească pentru o nouã zi. Un alt început ce promite a continua viața într-un ritm alert și amețitor asemenea zorbei, ai cărei pași trebuie să-i urmezi întocmai, dacă te consideri a fi un grec autentic, care se făleşte cu tradițiile Eladei.

Aici, întreaga suflare emană optimism, vitalitate și echilibru în pofida situației economice nu tocmai prielnice. O parte semnificativă dintre orășeni își petrece timpul liber socializând la tavernele şi cafenelele ce împânzesc orașul. Indiferent de vârstă sau de categoria socială, glasurile tuturor alcătuiesc ecoul Salonicului, care se va regenera întotdeauna prin spiritul luminos, indiferent de vicisitudinile la care va fi supus. Marea este cea care ascultă suferințele, îndoielile și nesiguranţa oamenilor, alinându-i prin susurul ei și prin faldurile cristaline. Totul e-n mişcare, viu şi nestăvilit, iar acest fapt nu face altceva decât să-i bucure pe toți.

Salonic este al doilea oraș ca mărime din Grecia, după capitala țării, Atena. Populația de 763.173 de locuitori este distribuită în următoarele municipii: Salonic, Kalamaria, Ambelokipi, Stavroupolis, Sykies, Neapolis, Evosmos, Polihni, Pylea, Eleftheriou-Kordelio, Menemeni, Triandria, Nea Ionia, Panorama, Aghios Pavlos, Thermi și Nea Efkarpia. Istoria orașului este lungă, bogată si neîntreruptă, cu o vechime de peste 2.300 de ani. A fost întemeiat de însuși regele Macedoniei, Casandru, şi timp de 23 de veacuri a jucat un rol vital în Balcani, fiind considerat temelia elenismului. Legenda spune că numele Salonicului provine de la sora lui Alexandru cel Mare, în acelaşi timp soție a lui Casandru.

Săpăturile care continuă să se facă și astăzi atestă faptul că această zonă a fost locuită încă de acum 5.000 de ani, mai precis din Epoca de Bronz. În 904, Salonicul a fost asediat și ocupat de către saracini, care au luat 22.000 din cetățenii săi ca scalvi. Orașul a căzut sub ocupația turcilor otomani în 1387, urmând câteva secolele de control turc. În 1492, aproximativ 20.000 de iudei care au fost exilați din Spania au repopulat orașul. Anul 1912 reprezintă eliberarea de sub jugul turcesc la care grecii au fost supuși vreme de 5 secole, un moment în care mireasma libertătii și a speranței în mai bine a început să se disperseze în întreaga patrie.

Zidurile Salonicului au fost consolidate încă din anul 315 i.Ch, formând un dreptunghi, cu părțile de est și de sud perpendiculare cu vederea spre mare. Aceste douã ziduri au fost distruse în timpul ultimei ocupații turcești. Cea dintâi fortificație a orașului a fost realizată de împăratul Theodosius cel Mare, continuând în timpul domniei lui Zeno.

Agora a fost o piaţă patrulateră, situată în centrul orașului Salonic, cu nişte coloane mari, care a găzduit un Odeon (teatru mic), magazine, monetărie și galerii multietajate cu arcade (Cryptoporticus). Via Egnatia, drumul ce a unit Roma cu Bizanțul, a traversat secțiunea sudică a pieței. Astăzi, ea reprezintă un punct de reper important pentru turiștii însetaţi să capteze fiecare detaliu.

Rotonda, o construcție circulară, e situată în nordul străzii Egnatia și face parte din Arcul de Triumf al lui Galerius și din Palatul Roman, zidurile ei atingând 6,3 metri grosime. Se spune că ar fi fost faurită drept un mausoleu imperial sau un templu dedicat zeului Cabeirus. Mozaicul pereților poate fi încă văzut, deși anii și-au pus iminent amprenta asupra lui.

Arcul lui Galeriu reprezintă o parte din intrarea monumentală ce ducea înăuntrul marelui palat, cunoscut sub numele de Rotonda. Arcul impunător a fost construit de Galeriu pentru a marca campaniile victorioase ale tetrarhiei. Majoritatea reliefurilor de pe arc sunt în strânsă legatură cu bătăliile ținute de Galeriu împotriva perșilor.

Turnul Alb / Lefkos Pyrgos, poate cel mai vestit simbol al orașului, a fost realizat la sfârșitul secolului al XV-lea, după ce turcii au cucerit Salonicul. Patru veacuri mai târziu a servit drept închisoare pentru damnații pe viață. În anul 1890, un deținut l-a văruit în schimbul libertății sale și din acest gest cutezător s-a născut numele său. Turnul adăposteşte exponatele permanente ale orașului, încă de la începuturi și până în prezent.

Printre alte biserici spectaculoase, ca Sfânta Sofia, Biserica Sfântul Dumitru e cea care întregește orașul, purtând chiar numele ocrotitorului său. Mii de turiști îi trec anual pragul fie pentru a se ruga, fie pentru a o vizita și a-i admira splendoarea. Excavațiile au scos la lumină și ruinele băii romane, unde se crede că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost ținut prizonier și, mai apoi, executat de către soldați.

Bisericile greceşti sunt spaţiul propice pentru un dialog cu divinitatea, cu eul nostru şi cu istoria milenarã şi impresionantã a ţãrii.

Piaţa Aristotel reprezintă punctul de întâlnire cel mai obișnuit al orășenilor, e locul în care vezi o paletă largă de oameni de diferite vârste, bucurându-se unii la vederea celorlalți. Poate fi considerat un epicentru, un nucleu ce-i atrage pe toți la mijloc. Fotografiile realizate de mine în vara anului 2012 imortalizează un moment în care se organizau jocuri sportive pe nisip, menite a-i invita pe toți cei dornici să se alăture.

Piața se află chiar în centrul orașului și a fost proiectată de către arhitectul francez Ernest Hebrard în anul 1918, dar o mare parte din clădirile de atunci au fost construite și terminate în 1950 și restaurate mai apoi în anul 2000. Istoria pieții a început o dată cu incendiul din anul 1917, care a distrus două treimi din oraș. Salonicului îi lipseau multe elemente europene, mai ales că, fiind sub dominație otomană mult timp, orașul s-a dezvoltat fără un plan bine stabilit. Astfel, arhitectul francez a văzut această ocazie şi a propus construirea unor spaţii publice, introducând noțiunea de fațadă (el e cel care a redecorat clădirile în stilul pe care îl vedem azi) și a folosit elemente de arhitectură vestice şi bizantine, în încercarea de a aduce atât spiritul oriental, cât şi pe cel autentic grecesc.

Monumentele cele mai vechi sunt construite din cărămidă roșiatică, cu specific bizantin, păstrând un vãl din perioada marilor cuceriri datorate vitejilor eleni. În aer plutește un iz din ceea ce a fost cândva și ce e acum.

În fiecare an găsesc Salonicul același. Oamenii sunt cordiali, balcanici autentici, patrioți, mândri de pământul roditor pe care-l au, întotdeauna zâmbitori, sociabili și dornici să te ajute, să te sfătuiască sau să te ospăteze. Casele lor sunt primitoare, abundă într-o ambianţă benefică și prietenoasă, fiind imposibil să te simți incomod în căminul lor.

Grecii apreciază fiecare clipă petrecută alături de familie și procedează în așa fel încât să organizeze o întâlnire și cu familia extinsă cât mai des cu putință. O zi obișnuită din viața lor decurge lin și plăcut, însă cu anumite diferențe între vârstnici și tinerii care nu se îndură să părăsească cluburile de dans de pe faleză înainte de răsărit. Cei la senectute se trezesc destul de devreme, mai ales în timpul verii, când temperatura crește simțitor peste limitele acceptate, fac o scurtă vizitã la cel mai apropiat supermarket din zonă, își cumpără cotidianul și se întorc acasă, urmând a-și petrece timpul aici până la lăsarea serii, când primele suflări ale vântului se strecoară în atmosferă.

Tinerii sprinteni se concentrează în jurul universităților, în parcuri și grădini, citind sau ascultând muzică sub umbra copacilor sau în cafenele unde își ațintesc ochii asupra unui laptop, cel mai adesea în vederea efectuãrii unei lucrãri pentru facultate. Deși magazinele de chilipiruri de pe strada Egnatia au început să se împuțineze din cauza recesiunii, orășenii continuă sa le ia cu asalt, achiziționându-şi mici cadouri și astfel, înseninându-și ziua. Pe lângă acestea, vizitatorii pot găsi și magazine cu bijuterii speciale, atent realizate, cât și centre comerciale ce adăpostesc firme de renume. Așezările lor sunt destul de înghesuite, reprezentate îndeosebi de blocuri în care se aflã atât întreprinderi, cât și apartamente. Străzile sunt înguste, aproape claustrante, pornind încă de la cetatea (castra) de sus, până pe faleză. Un miros îmbătător de cimbru, ulei de măsline și lămâie ce vine din bucătăriile grecoaicelor îi cuprinde pe trecători fără drept de apel. Interesant este că nu te poti rătăci, întrucât dacă vei coborî, vei ajunge, negreșit, la mare, consideratã a fi reperul suprem. De acolo îți poți îndrepta pașii către orice loc al orașului.

În centrul Salonicului existã patru mari bulevarde, paralele cu marea, aflate la câteva sute de metri distanţã unul de altul. Primul este exact pe malul mãrii, urmãtoarele se înşirã în spate, spre cetatea din vârful dealului. Aceste patru artere sunt intersectate în unghi drept de mai multe strãzi principale, care coboarã la mare, formând toate un fel de tablã de şah.

Bazarul Bezesteni e locul în care te pierzi ca într-un labirint halucinant, vrând sã parcurgi toate tarabele, sã-ţi alegi cele mai dulci şi mai zemoase fructe din care aprozarul îţi mai oferã câteva, în semn de recunoştinţã pentru cã te-ai oprit în dreptul standului sãu. Totul e încununat de glasuri stridente, forfotã şi energie, fiecare încercând sã-şi vândã cât mai mult din marfa expusã. Fructele şi legumele sunt autohtone, multe dintre ele fiind culese fie în ziua respectivã, fie în precedenta. Comercianţii pun baza pe prospeţime, iar raportul dintre preţ şi calitate este unul cât se poate de corect. Toţi sunt gãlãgioşi, efervescenţi şi ospitalieri.

Nu pierdeţi ocazia de a vizita Muzeul Bizantin şi Muzeul de Arheologie, care vă vor încânta cu bijuteriile antice de o frumuseţe aparte, dar şi cu diverse statui, vestimentaţii, sculpturi şi obiecte datând din cele mai îndepartate vremuri.

Locuitorii sunt ortodocşi, iar acest lucru îi face sã-i considere fraţi pe strãinii care împart cu ei aceeaşi religie. Este imposibil sã nu te îndrãgosteşti de felul lor detaşat de a fi, de puterea lor de a înfrunta orice situaţie dificilã şi de trecutul lor care ocupã veritabile pagini de aur în istoria universalã. Salonic face parte din acea categorie de spaţii urbane în care ai impresia cã s-a decantat întreaga culturã balcanicã, împreuna cu vestigiile ei remarcabile.

Mã întorc cu drag în fiecare an aici, pentru bucuria exaltatã, pentru dimineţile voioase, pentru serile calde şi blajine de varã, mângâiate de razele de soare jucãuşe şi pentru intensitatea pe care o adoptã viaţa cotidianã. Este locul ideal în care destinderea şi reflecţia se unesc într-o cununã auritã, demnã de purtat de un zeu olimpian.