Abatia Melk se afla in localitatea Melk, pe drumul ce leaga Viena de Linz. Construita pe un deal stancos, se vede foarte bine de pe autostrada. In fiecare an, trecand prin zona, ne-am propus s-o vizitam. Uite ca tocmai anul acesta i-a venit randul. Melk este o localitate mica, tipic austriaca, cu strazi inguste, in panta, cochete si curate.
Magazine cu suveniruri de tot felul, cu terase si cafenele, cateva hoteluri si pensiuni, multe flori la geamuri si balcoane.
Curatenie peste tot, foarte multi turisti. Am facut o plimbare cu mini-trenul prin localitate si imprejurimi ...
Am vazut Dunarea ...
Si am localizat Abatia Melk, asa ca am luat masina din parcare si am urcat dealul sa vizitam manastirea.
Inainte sa coboram scarile din parcare spre curtea abatiei, am citit cateva informatii incrustate pe o placa de marmura, din care am incercat sa traduc putin. Spune cam asa: “Draga vizitatorule, te gasesti intr-un loc foarte frumos si in fata unuia din cele mai spectaculoase ansambluri arhitecturale din lume. Din anul 2000, abatia Melk face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Este o simbioza perfecta intre istorie si arhitectura. Din 1089 aici se gaseste o manastire benedicta, iar dupa 1160 o scoala monahala. Colegiul si liceul actual se gasesc in partea dreapta a porti de intrare si-si desfasoara activitatea sub numele de Scoala UNESCO. Biserica manastirii este locul unde-si afla mormantul un calugar de neam regal, dar destul de controversat, Saint Coloman. Langa el sunt cativa membri ai familiei Babenberg, primi suverani ai Austriei. Aici este locul de origine si de istorie a Austriei”
Si acum, putina istorie. In anul 976, Melk era un castel, proprietatea lui Leopold I. In 1089, Leopold al II-lea ofera castelul sau de resedinta ordinului monahal benedict din Lambach. Din acel moment, calugarii au trait si au slujit in castel fara intrerupere, urmand regulile Sfantului Benedict, iar dupa 1160 functioneaza aici si o scoala, in biblioteca fiind stranse si create multe manuscrise importante. De-a lungul timpului, Abatia Melk a avut mult de suferit datorita rigorilor legii, razboaielor, crizei economice, amenintarilor de inchidere. Cu toate acestea, a rezistat pana in zilele noastre, trecand prin multe modificari, modernizari, reconstructii.
De de sus se deschide in fata noastra o priveliste superba, un fel de paradis.
Coboram scarile, suntem intampinati cu un citat biblic si ne continuam drumul trecand pe langa terase, magazine cu suveniruri, aranjamentele florale si bancute.
Cladirea initiala a fost distrusa in incendiul din 1297, fiind reconstruita prin eforturile si contributia abatelui Ulrich al II-lea intre 1306-1324. Stilul baroc de astazi se datoreaza arhitectul Jakob Prandtauer, care in perioada 1702-1736 s-a ocupat si de decorare interioara cu multe picturi si fresce.
La intrarea in abatie sta scris cu majuscule “ABSIT GLORIARI NISI INCRUCE” adica “gloria este gasita doar prin cruce”.
Intram in curtea interioara.
Si de aici incepem vizitarea manastirii. Totul este la scara mare, pleci la drum, dar nu stii unde ajungi. Dupa ce cumparam bilet (9,50 EUR), intram pe usa din stanga, urcam scarile, ne uitam in toate partile, totul este impresionant prin marime.
Pictura si sculptura.
De la intrare suntem “preluati” de Maria Theresia si sotul ei, Franz Stephan, care in 1743 au vizitat abatia in drumul lor de la Praga spre Viena.
Parcurgem lungimea coridorului ingust dar bine luminat, cu o cupola sculptata si pereti “imbracati” in tablouri in care sunt imortalizati preoti, imparati si imparatese, oameni importanti ai vremurilor trecute. Intram pe aici in muzeu.
De fapt, in manastire se pot vizita muzeul, biblioteca, biserica, gradinile, curtea interioara. Iar daca esti obosit, poti sta linistit la terasa restaurantului la o cafea….
Si acum s-o luam pe rand. Cum nu era audio ghid in nici o limba, ne-am alaturat unui ghid de limba engleza (insotea un grup de japonezi) si asa am putut intelege cate ceva. Muzeul are 11 camere. Prima incapere vizitata este inundata in lumina fosforescenta albastra, pe toata lungimea este plasata o masa pe care sta scris: obedienta si stabilitate.
Urmeaza o incapere luminata in verde cu alte obiecte de cult, dar si tablouri. In fiecare am remarcat cate o soba de teracota, adevarata opera de arta.
Alta incapere, luminata in bej, detine manuscrisuri, tablouri, obiecte bisericesti, candelabre din cristal…toate bine protejate.
In urmatoarea camera se pot vedea exponate deosebite cu valoare istorica, dar si emotionala. Multe obiecte de cult folosite de preotii catolici...
Potire batute cu nestemate...
Cruci din aur cu pietre pretioase...
Haine specifice preotilor catolici, picturi, statuete ...
Si alte obiecte de o frumusete rara.
Autentice si conservate foarte bine.
Am impresia ca este ireal ceea ce vad. Din pacate, fotografiile nu pot reda frumusetea obiectelor, incaparea este imbracata in oglinzi si fiecare obiect este protejat, fiind expus in vitrine sau casete din sticla.
Parcurgem alt coridor la fel de lung si intram in alte multe incaperi. Una in care am stat mai mult atat noi, cat si japonezii, este cea in care sta expus un “seif” pe care nu cred ca-l putea deschide nimeni, dar nici sa-l fure Un mecanism pe usa, dupa cum se vede, foarte sofisticat, si se inchide cu o simpla cheie.
Dupa ce trecem din camera in camera, ajungem intr-o sala grandioasa pavata cu marmura, in care se servea masa familiei imperiale, dar si altor persoane importante.
Tavanul este imbracat cu o fresca deosebita.
Un amanunt care ne este prezentat: sistemul de ventilatie.
Citim citatul de deasupra usii: “Oaspetii ar trebui sa fie primiti precum Hristos”
Si iesim pe terasa.
Unde zabovim putin pentru cateva fotografii.
Dupa care intram in biblioteca. Din pacate, fotografiatul este interzis
Desi incaperea in sine inspira respect si liniste, tot iti scapa un "wow!". Suntem impresionati de colectia de manuscrise, carti vechi legate in piele in format mare, dar si foarte mic. Toti peretii sunt imbracati in rafturi cu carti, cele mai valoroase sunt protejate de vitrinele din sticla.
Maretia incaperii te face sa ridici ochii spre tavan, ramai uimit de frumoasa fresca. Ni s-a spus ca reprezinta cele patru virtuti: intelepciunea, dreptatea, taria si cumpatarea.
Desi la intrare este semnul “fotografiatul interzis”, sotului meu tot i-au scapat cateva flash-uri. Inca o privire si trecem intr-o mica incapere, tot biblioteca, de data aceasta privata, dar la fel de frumoasa si “tapetata” cu carti. Mai savuram o tura de explicatii, japonezi isi iau ramas bun de la ghid si o data cu ei parasim si noi grandioasa si pretioasa biblioteca.
Din biblioteca intram imediat in Biserica.
Este o constructie grandioasa, spectaculoasa, lucrata in materiale deosebite si restaurata foarte bine. Poti sa fotografiezi, sa te plimbi de jur imprejur, sa stai pe o banca si sa meditezi la trecut, prezent, dar si la viitor.
Iti da un sentiment de siguranta, de liniste si pace sufleteasca. Decoratiunile interioare, frescele, sculpturile, mobilierul sunt de o frumusete rara, greu de descris.
Totul este aurit, statuetele din aur masiv, mobilierul sculptat te fac sa te intrebi de unde atata bogatie, eleganta, imaginatie si, de ce nu, frumusete pentru o epoca in care totul se confectiona manual.
Pe laturile interioare se afla altare ale unor calugari catolici, toate pictate intr-un mod foarte original, cu flori in culori vesele. In interiorul acestei Biserici te simti MIC intr-o lume MARE.
Iesim din biserica, intram intr-o capela mica, aprindem lumanari, coboram o scara circulara si ajungem in curte.
Mergem pe culoar pe langa zidurile abatiei, o zona destul de racoroasa cu multe incaperi, probabil altadata chilii, acum cine stie…..
Ajungem in curtea interiora, stam putin sa ne odihnim.
Dupa care intram in expozitia contemporana, in mare contrast cu ceea ce vazuse pana aici.
Pe un panou urias sunt prinse biletele cu impresii scrise in toate limbile pamantului despre vizita in Abatia Melk. Destul de multe in romaneste, semn ca suntem prezenti si acolo.
Aceasta este o zona moderna din toate punctele de vedere. Pe o scara din marmura sau un ascensor de ultima generatie se urca pe terasa...
De unde se vad curtea interioara...
Intrarea in Abatie ...
Si superbele gradini, amenajate in 1748 de Franz Munggenast in stil baroc. In anul 2000, atat gradinile, cat si pavilionul au fost deschise spre vizitare publicului, dupa ce au fost reamenajate si restaurate. In pavilion am inteles ca se tin foarte des concerte, acustica fiind una deosebita.
Gradinile se viziteaza din luna mai pana la sfarsitul lui octombrie. Cum vremea a fost foarte frumoasa, m-am delectat cu o tufa de trandafiri superbi.
Inainte de a intra in zona gradinilor, intalnim de un grup de elevi iesind linistiti de la cursuri, aici functionand cateva clase de gimnaziu si liceu, sub patronajul abatiei.
Cu parere de rau ca a mai trecut o zi superba, ne indreptam spre iesire ...
Luam aminte la un verset din scriptura, “Dumnezeu sa fie glorificat in toate lucrurile”.
Urcam scarile spre parcare.
Cu o ultima privire spre perfectiunea din gradina.
Am citit ca aici s-a turnat o parte din filmul “Numele Trandafirului”, dupa cartea lui Umberto Eco.
O zi frumoasa atat la propriu, cat si la figurat, o zi in care am vazut multe si am invatat si mai multe.
Multumesc
Minunata poveste, minunate fotografii!