Îmi plac fotografiile, trag sute de cadre în orice vacanță, dar nu-s un pasionat al fotografiatului în sine. Dacă mai punem peste astea și eticheta de "comod", înțelegeți de ce compactele "point and shot" mi se par uneltele ideale în călătorii. Nu-mi doresc să petrec mai mult timp privind ceva frumos cu aparatul la ochi, căutând încadrări și setări perfecte, decât admirându-l cu ochiul liber. Iată pe scurt motivele pentru care am fost mereu reticent când a venit vorba despre achiziția unui DSLR.

Ei bine, vacanta în Toscana despre care am tot povestit pe Călătorim.ro a fost prima ieșire în care am avut pe mână un DSLR, pus la dispoziție de prietenii de la F64 Studio. Mai exact, ne-am jucat timp de câteva zile cu un frumos Nikon D7000.

nikon-D7000

Impresionanta cameră foto a avut atașat un obiectiv generos, Tamron 18-270. Așadar, o combinație de top, adică scumpă (cameră + obiectiv = undeva pe la 1.000 de euro) și foarte performantă, pentru foto-pricepuți :)

N-am plecat la drum prea convins. "E greu, trebuie să cari după tine și obiectivele, stai mereu să bibilești setări manuale. E o unealtă pentru pasionați, clar". Dar temerile au cedat pe rând, iar finalul vacanței m-a găsit încântat de ideea de a-mi cumpăra până la urmă un DSLR. Dacă ar fi un D7000, cu atât mai bine :) Senzația de a-l manevra a fost extrem de plăcută. O fi fost de vină magia Toscanei, o fi fost pur și simplu meritul camerei, cert e că Nikonul ăsta de la F64.ro mi-a fost tare drag în cele 3 zile de hoinărit pe dealuri și prin sate medievale, între San Gimignano și Siena, între concertul lui Andrea Bocelli și podgoriile din Chianti.

fotografii-toscana-nikon-D7000 (6)

San Gimignano văzut dintr-un turn

E drept că, fiind într-o vacanță scurtă și hiper-activă, n-am apucat să studiez prea multe dintre sutele de opțiuni oferite de Nikon D7000. Dar am încercat destule și am fotografiat în tot felul de ipostaze. Și în lumină puternică, și noaptea, și înăuntru, și afară, și detaliu, și cadru larg etc.

Mie mi-a plăcut ce a ieșit (mi-au lipsit doar culorile foarte vii din scenele Canonului meu SX40 HS) și mă gândesc că ar fi putut ieși fotografii muuuuult mai tari dacă aș fi folosit Nikonul D7000 la adevăratul lui potențial. Data viitoare, promit să scot maximum din el :) Până atunci, iată câteva dintre imaginile făcute în Toscana cu Nikon D7000, pus la dispoziție de partenerii noștri de la F64.

fotografii-toscana-nikon-D7000 (25)

San Gimignano by night

fotografii-toscana-nikon-D7000 (24)

Bella Italia

Siena

Siena

Catedrala din Siena

Catedrala din Siena

Catedrala din Siena

Catedrala din Siena

Catedrala din Siena

Catedrala din Siena

fotografii-toscana-nikon-D7000 (18)

Faith

Greve in Chianti, cea mai veche măcelărie din Italia

Greve in Chianti, cea mai veche măcelărie din Italia

Prânz toscan

Prânz toscan

Chianti

Chianti

In vino veritas

In vino veritas

Concert Andrea Bocelli

Concert Andrea Bocelli

Concert Andrea Bocelli

Concert Andrea Bocelli

Concert Andrea Bocelli

Concert Andrea Bocelli

Tuscany hills

Tuscany hills

fotografii-toscana-nikon-D7000 (9)

fotografii-toscana-nikon-D7000 (8)

fotografii-toscana-nikon-D7000 (5)

Numai Balanță să nu fii :)

Numai Balanță să nu fii :)

San Gimignano

San Gimignano

San Gimignano

San Gimignano

San Gimignano

San Gimignano