Peste 100 de oameni interesanți într-un singur loc = rețeta pentru un eveniment reușit. Asta s-a întâmplat ieri, la Etravel Conference 2013, cea mai așteptată întâlnire a toamnei între specialiștii și aspiranții din turismul românesc.
Am fost și noi, am urmărit cu plăcere și interes toate prezentările, iar acum încercăm să sintetizăm scurt, pe modelul “like” / “dislike”.
Overall, credem că evenimentul a fost aproape perfect. Și că nevoia de astfel de întâlniri între oamenii din industrie este reală, permanentă și consistentă. Așteptăm deja următorul eveniment și cântărim ce am învățat la cel de ieri.
Ce ne-a plăcut
- Implicarea celor din industrie. Interesul a fost mare, oamenii au venit la Etravel Conference să afle lucruri noi, să se cunoască între ei, să identifice oportunități de dezvoltare, să schimbe păreri, să învețe unii de la alții. Toți au avut de câștigat, indiferent de motivul participării.
- Eleganța oamenilor de la eveniment. Industria de travel (agenții de turism, agenții de comunicare, dezvoltatori web, site-uri de conținut, agregatoare, bloguri etc) și-a trimis la Etravel ce a avut mai bun. Oameni ok, oameni frumoși, oameni relaxați (nu toți ;)), oameni pregătiți, oameni implicați.
- Speakerii. Aproape toți au fost foarte pregătiți, prezentările au fost captivante, seminariile au adus multe insighturi folositoare. Favoriții noștri: Răzvan Antoni (Amadeus), Remus Vișan (Paravion), Andrada Crânguș, Răzvan Pascu.
- Organizarea. Cristi Manafu și Evensys au făcut o treabă excelentă. Locul a fost foarte ok, sala / sălile suficient de mari, cateringul bun, sonorizarea & technical stuff - toate la înălțime.
Ce nu ne-a plăcut
- Încordarea care plutește (încă) între bloggerii de turism și agenții. Ambele părți par în permanență pe poziții de luptă, deși e clar că sunt în aceeași echipă! Soluția? Întîlnirile mai dese, cheia marilor succese :) Sunt multe proiecte între site-urile de conținut și providerii de servicii turistice (agenții, hotelieri etc) și vor fi tot mai multe, pentru că e o zonă în creștere. Un pic de relaxare n-ar strica în relația asta, nu?
- Debutul. Prima prezentare a fost a lui Alin Burcea (Paralela 45). Președintele uneia dintre cele mai vechi agenții de pe piață a început cu insight-uri interesante (“în octombrie 2013 vindem deja pachete pentru vara 2014”, “targetul nostru de finalizare a unei rezervări e de 3 minute”) și a terminat cu considerații ciudate, chiar brutale la adresa bloggerilor. Eu nu sunt blogger, dar mi s-au părut cel puțin deranjante formulări de genul “nu scrieți cum trebuie”, “mai bine scriu eu”, “scrisul vostru trebuie să ne ajute să vindem” (?!?). În plus, sunt convins că în speech-ul unui CEO nu au ce căuta glumițe deșănțate, de genul “la băieți le place cu finalizare, hăhăhă”.
- Conectivitatea. Evenimentul a ținut 9 ore, un wi-fi funcțional era necesar, erau bune și ceva prize la îndemână pentru alimentarea laptopurilor sau a telefoanelor pe care unii notau de zor :) etc. Dar nu vrem să știm cât ar fi costat, dacă ținem cont că hotelul Crowne Plaza e în proprietatea "ariciului" George Copos :).
Răzvan, departe de mine gândul de a pune ștampile în viteză. E foarte posibil ca domnul Burcea să fie un tip OK, eu am zis doar că prestația de la Etravel a fost nefericită / nepotrivită. E o opinie, nu un verdict :)
;)
Sunt convins ca domnul Burcea nu a vrut sa spuna cu rautate ceea ce a spus. Nici eu nu cred ca a fost cea mai fericita exprimare, insa sa stiti ca pretuiste foarte mult tinerii (are si o fata tanara, care studiaza in strainatate). Are un limbaj putin mai colorat, dar e un om ok. :)
Multumesc pentru mentionare, ma bucur ca v-a placut prezentarea mea.
Imi place abordarea scurta si la obiect:)