A venit vara și toată lumea este interesată de cum poate să găsească cele mai bune oferte la cazare și să cheltuiască puțin fără a face rabat de la calitate.
Iată câteva metode prin care poți rezerva hoteluri bune la prețuri care să-ți lase bani și pentru alte activități de vacanță:
- COMPARĂ, COMPARĂ COMPARĂ
Uită-te pe net, pe cele mai importante site-uri de rezervări și analizează cu atenție prețurile. În anumite zile pot fi chiar de două ori mai scumpe decât prețul normal. Depinde câte weekenduri include rezervarea ta, dacă vii luni și pleci duminică și așa mai departe. Compară ofertele de pe booking cu cele de pe hotels.com, travelocity, expedia, orbitz sau agregatoare precum kayak sau trivago.
- REZERVĂ DIN TIMP
Contează foarte mult să stabilești din timp perioada în care vei pleca în concediu pentru că poți prinde superoferte și ai mai mult timp să sondezi terenul pentru cel mai bun preț. Desigur, mai e și varianta last minute, când poți pune mâna pe oferte excelente. Această metodă este practică doar dacă nu ai un program foarte strict în rest și poți pleca aproape oricând în concediu.
- SUNĂ LA HOTEL
După ce ți-ai făcut o idee pe piața online și ai notat câteva hoteluri interesante, contactează recepția pentru a afla care este prețul dacă rezervi direct, fără intermediari. Deseori poți prinde loc la hoteluri sold-out pe booking și site-uri asemnănătoare sau poți beneficia de un preț mai bun, fără taxele pe care stabilimentul le plătește site-urilor de specialitate și pe care deseori încearcă să le recupereze de la clienți.
- PLĂTEȘTE CASH
Dacă plănuiești să stai mai mult de 3 nopți la un hotel există discounturi dacă alegi să plătești cash și dacă te cazezi pe o perioadă mai lungă.
- HOTELURI BUSINESS
Unele hoteluri specializate pe zona de business suferă în vacanțe sau în weekenduri așa că poți compara prețurile pentru a prinde o ofertă la un hotel foarte bun care e disperat după clienți când nu apar oamenii de afaceri.
- STABILIEȘTE-ȚI PRIORITĂȚILE
Uneori facem rezervări la hoteluri în funcție de câte stele au, fără să citim review-urile sau detalii despre servicii. Astfel, se întâmplă să plătim în plus pentru lucruri pe care nu le folosim sau la care am putea renunța dacă nu stăm mult, de genul parcare, room service, recepție de 24 de ore, schimbarea lenjeriei de pat în fiecare zi, spa, piscină, aer condiționat, lift etc. De aceea trebuie să fim atenți la ce oferă hotelul și la serviciile de care ne putem dispensa, alegând un hotel mai ieftin.
- VERIFICĂ PREȚURILE ȘI CONDIȚIILE
Prețurile dintr-un singur hotel pot varia extrem de mult, în funcție de facilități. De exemplu, dacă alegem cameră fără mic dejun, pat dublu în loc de două separate, cabină de duș în loc de cadă ieșim mult mai ieftin.
- FII ATENT LA ANULARE
Unele hoteluri au anulare gratuită până cu o zi înainte, altele taxează cel puțin prima noapte dacă anulezi. Astfel, poți face rezervarea dacă prinzi o ofertă bună cu anulare gratuită pe care s-o contramandezi dacă studiezi piața și dai peste ceva mai ieftin.
- STUDIAZĂ PACHETELE
Uneori ieși mai ieftin dacă rezervi dintr-o lovitură avion, hotel și chiar mașină de închiriat. Multe pachete de acest gen sunt mai bune decât dacă rezervăm separat.
- IA ÎN CALCUL ȘI VARIANTELE EXTRA
Dacă hotelurile pe care le-ai găsit ți se par prea scumpe, poți merge pe varianta hostel, B&B sau airbnb, unde poți beneficia de o locație mult mai bună la un preț mai mic, dacă ești dispus să faci compromisuri de genul: condiții de casă nu de hotel, baie comună, toaletă pe hol, cameră comună etc.
Comentarii