Abia ce mijesc zorii si un sunet ciudat imi loveste strident auzul. Un glas tanguitor urca-n vazduh si se imprastie in tot orasul. Nu stiu altfel cum sa descriu glasul muezinului din turnul moscheii de alaturi, care cheama credinciosii la prima rugaciune a zilei. Imi aduc aminte ca sunt in vacanta la Istanbul, inchid ochii la loc si visez la comorile sultanilor...
Palatul Topkapî este construit pe cea mai inalta colina a orasului, aproape de malul marii, unde se mai zaresc si azi ramasitele zidurilor vechii cetatii bizantine. De altfel, de cum treci de zidurile palatului, primul lucru ce-ti atrage atentia este o biserica, Sfanta Irina, primul sediu al Patriarhatului Ortodox din vechiul Constantinopole. astazi muzeu militar. Mai sus, in drum spre Poarta Imperiala se vad ramasitele unor coloane bizantine si putin mai departe, pe marginea “drumului sultanului” spre Poarta Fericirii un rezervor de apa din aceleasi vremuri.
Construit la cativa ani dupa cucerirea Constantinopolelui de catre Mahomed II Cuceritorul, palatul este organizat ca un adevarat oras. Dincolo de portile sale se afla o succesiune de curti si gradini in care se gasesc cladiri dedicate treburilor statului, scolii din cadrul palatului, resedintei sultanului, a familiei sale si a celor care ii servesc. Odata ce am trecut de Poarta Salutului, putem spune ca am intrat in curtea palatului.
Ochii mi se opresc asupra unei cladiri frumoase, cu multe coloane de marmura si splendide decoratiuni care cuprinde Divanul (Consiliul Imperial), Turnul Justitiei si Trezoreria Externa.
In cealalta parte a curtii sunt cladirile bucatariilor palatului. Stiati ca inainte de a fi servita sultanului mancarea era gustata intai de bucatari si apoi de catre “degustatorul regal”? Cati or fi murit in groaznice chinuri...?
Dincolo de portile aurite ale Divanului sau Consiliului imperial, ministrii sclavi ai sultanului se intruneau aici de patru ori pe saptamana, discutau, ascultau plangeri si luau decizii drepte si nepartinitoare. Membrii Divanului stiau ca, dintr-o camera aflata in Turnul Justitiei, separata de camera Divanului printr-un grilaj, sultanul ii poate asculta oricand... Ca o formalitate, marele vizir ducea rezultatul discutiilor sultanului in Camera Audientelor.
Poarta Fericirii este intrarea spre resedinta privata a sultanului. Sugestiv numele, nu?
Imaginati-va acum o multime de oameni in fata portii, facand plecaciuni si aducand omagii sultanului. Asezat pe tronul lui de aur, sultanul e imbracat in cele mai scumpe matasuri, iar pe cap poarta un turban impodobit cu o agrafa cu pene, din aur incrustat cu diamante, rubine si smaralde. Cata opulenta... Aici, sub aceasta poarta, se desfasurau ceremoniile de incoronare sau primirea ambasadorilor, sarbatori religioase sau altfel de festivitati. Tot aici isi primea sultanul garzile credincioase, ienicerii, in audiente, atunci cand aveau vreo nemultumire.
Cum treci de poarta, prima cladire din fata este Camera Audientelor. Inaltata pe cateva trepte si inconjurata de coloane suple ce sprijina acoperisul , cladirea e restaurata in cateva randuri. Pe peretele din dreapta intrarii se afla o fantana, care are nu numai un rol estetic ci si strategic: este amplasata astfel incat, datorita zgomotului produs de apa sa nu se auda conversatia ce se desfasoara in spatele usilor inchise.
Incerc sa cuprind cu privirea intreaga curte. Cladirile care o incadreaza sunt o insiruire de pavilioane cu mici cupole, sprijinite pe coloane, simplu decorate la exterior. Pana nu patrunzi intr-o incapere, in oricare dintre ele, nu iti poti imagina ce bogatii pot ascunde.
In spatele Camerei Audientelor, spre centrul curtii se inalta Biblioteca sultanului Ahmet III. Acesta, pasionat de caligrafie si mare bibliofil a adunat aici o adevarata comoara, carti si manuscrise de care puteau profita toti cei care aveau acces in aceasta zona: oficiali, studenti,invatatori si printi. In prezent, cartile si manuscrisele se afla in Aghas Mosque.
De o parte si de alta a Portii Fericirii se aflau dormitoarele eunucilor albi, dormitoarele soldatilor care il insoteau pe sultan in campaniile militare, camerele private ale sultanului, Pavilionul Cuceritorului, dormitoarele majordomilor, Scoala Palatului si Aghas Mosque.
Vreau sa va spun neaparat cate ceva despre Scoala palatului. Aici erau adusi cei mai isteti copii dintre cei luati din teritoriile ocupate ca tribut de sange. Erau convertiti la Islamism, le erau schimbate numele si erau instruiti pentru a-l servi si a-l venera pe sultan. Copii de 14-15 ani studiau literatura, limbile araba si persana, invataturile islamului, arta caligrafiei, muzica. De asemenea puteau invata geografie, astronomie si chiar educatie fizica. Obiectivul invatatorilor era descoperirea aptitudinilor native ale copiilor, cultivarea acestora pentru a-l putea servi cat mai bine pe sultan. Unii dintre ei invatau finante, guvernare si razboi, iar cand deveneau adulti primeau diverse functii in administratia statului. Cei mai buni se luptau sa atraga atentia sultanului pentru a fi numiti in Divan ca viziri (ministri) sau chiar Mare Vizir.
Stiti de ce nu erau adusi la palat si copii musulmani? Pentru ca, daca ar fi ajuns sa ocupe functii importante in stat, acestia ar fi fost tentati sa-si ajute familia in defavorea sultanului. Tot aici erau educati si printii inainte de a fi trimisi in provinciile imperiului pentru a le guverna.
Astazi, o parte din pavilioanele palatului expun colectia de haine ale sultanilor si ale printilor, care sunt un exemplu al artei textile otomane, altele colectia de arme a sultanilor, colectia de ceasuri, portelanuri si sticlarie. Nu toate expozitiile sunt deschise, unele cladiri fiind supuse unui proces de restaurare.
De aici incepand, fotografiatul este interzis. Am surprins cu toate astea turisti facand rapid cate o poza, dar supraveghetorii sunt vigilenti, le atrag atentia si asteapta frumos langa ei pana vad ca e stearsa si ultima poza. Deci, mai bine nu riscati...
Printre sutele de obiecte expuse am vazut pana la urma si sabia lui Stefan cel Mare.
Pavilionul Cuceritorului gazduieste Trezoreria Imperiala. O mare parte din colectie e reprezentata de cadourile facute cu ocazia nuntilor sultanilor sau nasterii printilor, primirii ambasadorilor. O parte din ele vin din toate colturile lumii, insa unele sunt lucrate de artizani locali si oferite sultanului in schimbul unui favor.
Va aduceti aminte de basmele copilariei noastre in care erau descrise palatele “cu totul si cu totul de aur, ca la soare te poti uita dar la dansu’ ba”? Cu incaperi pline cu nestemate, una mai frumoasa ca alta, una mai mare ca alta, luminate de sfesnice de aur... De-a lungul zidurilor, in vitrine securizate, sunt expuse inelele sultanilor, colane, brose pentru turbane, tot felul de bijuterii din aur si batute cu diamante, rubine, smaralde.
Ma trezesc dintr-o data in fata unui diamant maaaare, alb, stralucitor cum n-am vazut pana acum. Sub forma de para, inconjurat de alte doua randuri de diamante mai mici, are 86 de carate si se numeste "The Spoonmaker’s Diamant". Legenda spune ca a fost gasit la o groapa de gunoi si adus unui negustor de fierarie care l-a preschimbat, nestiind peste ce comoara a dat, pe trei linguri. Putin mai incolo mi-a atras privirea o cutie de bijuterii din care se revarsa smaralde mai mari decat oul de prepelita, o plosca din aur, decorata cu jad, rubine si smaralde, un pumnal cu manerul de aur, cu trei mari smaralde, iar teaca tot din aur, cu o lucratura deosebita ( Topkapi Dagger).
Neaparat trebuie sa va pomenesc si de tronurile sultanilor, construite din lemn de nuc sau ebonita, incrustate cu pietre pretioase, unul dintre ele fiind chiar placat cu aur si cu incrustatii de crisolit. Am cautat si am descarcat cateva poze si pentru voi, cat sa va faceti o idee despre ce mi-a fost dat sa vad.
Sursa: sedefscorner.com
In continuare trecem prin Camerele private ale sultanului, frumos decorate, cu o fantana la intrare, unde vedem relicvele profetului Mahomed, iar mai departe portretele sultanilor. Dincolo de ultimele pavilioane se vad zidurile vechi ce inconjurau odata vechiul Bizant, Bosforul si podul ce uneste tarmul european cu cel asiatic al Istanbulului.
Ne indreptam acum spre comoara cea mai de pret a sultanului, ascunsa de ochii lumii intre ziduri inalte, unde numai sultanul insusi poate patrunde si eunucii ce o pazesc: haremul sau “locul interzis”.
Haremul functiona in baza aceluiasi sistem al sclaviei, ca si in restul palatului. Fetele erau aduse la palat din toate colturile imperiului, ca si baietii, unele atat de mici ca nu-si mai aduceau aminte alta lume. Invatau intai limba turca si eticheta de la curte, apoi li se atribuiau diferite sarcini in cadrul haremului. Doar cele mai frumoase si mai istete erau vazute ca potentiale concubine si erau educate in functie de aptitudinile pe care le aveau. Astfel, deveneau experte in literatura, broderie, muzica, dans si arte erotice, toate acestea numai pentru a-i oferi sultanului placere si ...un mostenitor.
De altfel, asta era singura cale spre o viata mai buna. Unele ajungeau favoritele sultanului, ii nasteau un copil si deveneau Kadin Efendi, Haseki Sultan (mama mostenitorului tronului) si Valide Sultan (mama sultanului). Acestea aveau o pozitie privilegiata in harem si nu de putine ori isi foloseau puterea pentru a-l influenta pe sultan in luarea deciziilor.
Intrarea in harem se afla in a doua curte a palatului, undeva in stanga Divanului.
Dincolo de aceasta poarta e Curtea Eunucilor Negri. E o noutate pentru mine faptul ca eunucii din harem erau negri. Adusi de copii din Africa Centrala, ei erau castrati si instruiti pentru a asigura paza femeilor din harem. In corpurile de cladiri din aceasta curte se aflau dormitoarele eunucilor si la etajul superior Scoala printilor.
Spre capatul curtii se vede poarta principala a haremului.
Dincolo de aceasta haremul e impartit in trei sectiuni: la stanga se afla Curtea Concubinelor, in fata e apartamentul Reginei Mama sau Valide Sultan, iar in dreapta drumul catre apartamentul sultanului. In stanga portii principale a haremului un culoar lung, ingust te duce spre Curtea concubinelor.
Aici erau grupate dormitoarele concubinelor, apartamentele consoartelor sultanului, spalatoria, un spital, un hamam, o bucatarie pentru pacientele spitalului, o camera unde erau pregatite pentru ritualul mortii si...chiar Poarta Mortii... Deasupra se vede doar o fasie mica de cer, cat libertatea de care se bucurau si ele...
Am intrat in apartamentul mamei sultanului (Valide Sultan). Foarte frumos decorat, in stil rococo, mai vesel decat celelalte, construit pe doua niveluri. Ea raspundea de mentinerea ordinii si a pacii in harem. Nu intamplator, apartamentul ei era aproape de cel al sultanului.
Drumul spre apartamentul sultanului trece printr-o incapere frumos luminata si decorata, numita Fountain Hall, unde asteptau printii si consoartele sa fie primiti in Sala Tronului (Imperial Hall).
Din pacate pentru noi Sala Tronului nu se poate vizita, asa ca ajungem direct in apartamentul sultanului. Peretii sunt acoperiti cu panouri de ceramica cu modele florale, de un rafinament aparte. Modelele sunt realizate de maestrii artizani ai curtii. Deasupra lor stau inscriptii caligrafice, alb pe un fond albastru. Acestea fac trecerea spre partea superioara a incaperilor, acolo de unde incep arcadele ce sprijina bolta, iar picturile iau locul ceramicii.
Vreau sa va mai spun doar cateva lucruri care mi-au atras atentia. Un mostenitor odata ajuns pe tron infrunta aceeasi amenintare ca si ceilalti sultani dinaintea sa: tradarea fratilor sai care dau tarcoale tronului. Pentru a scapa de rivalitatea fratilor, Mahomed al II-lea da un edict prin care sultanilor li se permite sa-si ucida fratii, dupa care scapa de ai sai... Odata cu cresterea influentei femeilor asupra sultanului, acestea incep sa controleze si succesiunea la tron. Incep uneltirile, trimiterea rivalelor in exil si uciderea printilor. La un moment dat traditia uciderii rivalilor se schimba cu alta: acestia vor locui intr-o parte a haremului numita Cusca. Totusi, cand am vizitat aceste camere, nu se spunea decat ca aici erau camerele printilor. Ce va povestesc eu acum am citit ulterior.
Usa era zidita in spatele lor. Nu mai ieseau de aici decat daca murea sultanul sau ei...Astfel, de aici ies cativa sultani, dar izolarea ii transforma in dementi, iar urmarile le puteti banui si singuri...Nebunia si incompetenta slabesc imperiul, iar de aici pana la destramarea lui nu mai e mult...
Bine de stiut:
-muzeul se poate vizita in orice zi a saptamanii cu exceptia zilei de marti
-program de vizita 09.00 – 17.00 iarna si 09.00 – 19.00 vara
-pretul biletului = 25 lire turcesti (10 euro) si se cumpara de la ghiseele sau automatele aflate in dreapta Portii Salutului
-vizitarea Haremului nu este inclusa in pretul biletului, ci se plateste bilet separat=15 lire
Superb articol!