Am lasat in urma vacanta in Delta Dunarii, dar amintirile sunt vii si inca proaspete. Asa ca am sa astern cateva randuri, poate le cititi, poate va plac sau nicio varianta, ca nu-i bai, eu scriu pentru mine in primul rand, ca asa simt uneori :)
Sunt genul de turist nomad, rar revin acolo unde am mai fost, imi place sa cunosc, sa explorez, sa vad mereu altceva si altceva, imi place sa ma incarc cu frumos. Anul asta am ales Delta Dunarii sau ea ne-a ales pe noi, undeva pe la mijloc e realitatea. Punct pe harta, destinatia Sulina, de unde se spune ca rasare prima data soarele.
Iar acum am sa astern cateva impresii dintr-o scurta plimbare, de cateva ore, pe canalele intortocheate ale Deltei Dunarii, un labirint imens in care te-ai rataci cu siguranta daca n-ai avea ghizi de nadejde.
Plecare din port Sulina, via canal Barbosul, un canal plin de nuferi galbeni si albi, apoi pe alte "cararui'',nu le mai retin numele, oricum semanau intre ele :), nuferi, pasari de tot felul, stufaris si apa limpede...
La un moment dat stationare, "jos cu voi, va iau la intoarcere", ne-a spus barcagiul. De aici incepea Letea, satul Letea, apoi padurea Letea si dunele de nisip. Ne astepta o masina, gen masina de safari, dar mai autohtona,''ne-am imbarcat'' si asteptam cuminti sa vina soferul. Ne intampinase un pusti de vreo 16 ani, a zis el, eu una nu-i dadem mai mult de 12... L-am rugat sa ne faca poze, a fost foarte dragut si simpatic.
''Sunteti pregatiti?", ne-a intrebat Cristi, asa se numea pustiul. "Daaaa!", am zis in cor, "poate sa vina soferul". El, Cristi adica: "Pai, eu sunt soferul vostru!". Am ramas toti cu gura cascata, mai ales copiii nostri. ''Ei, nu zau?!''. Si a pornit la drum Cristi, pustiul care s-a dovedit a fi un sofer excelent si un ghid pe masura. Ne-a prezentat o scurta istorie a satului, a padurii Letea, a dunelor de nisip ... Ce sa mai, jos palaria, ASA DA, un mare RESPECT pentru Cristi, ghidul si soferul nostru!
Un drum ca de savana, asteptam parca sa apara animalele salbatice! Au aparut doar caii, stejarii seculari, unul de 400 de ani, culcat la pamant de vijelie, altul de 500 inca in picioare. Cristi ne-a spus ca exista si cel mai batran stejar din Padurea Letea, de 700 de ani, dar nu se mai viziteaza. "Omul e rau, strică ...". Dci pana nu invatam sa pretuim si sa avem grija de ce ne-a dat natura, stam departe, ce sa facem?
Ne-a dus si la dunele de nisip, am mers ceva si pana acolo, se intindeau pe 6 km. La fel si aici, ne-a explicat ca nu avem voie decat cativa metri si putem sa admiram privelistea. Uneori cuvintele sunt prea sarace sa poata exprima ce vede ochiul si ce simte sufletul, asa ca ne-am intors. Barca ne astepta sa ne duca inapoi, dar pe alt drum, un canal care dadea in mare, unde pasarile erau in paradisul lor, unde am mancat ''nuci de dunare'' sau ciulini, cum le mai spune, unde am admirat zborul pelicanilor, plasele pescarilor intinse pe km. intregi...
Ce pot sa mai zic? M-a impresionat tinutul parca uitat de lume si incremenit de veacuri, m-a impresionat acel copil al Deltei, copil care si-a luat in serios treaba! Cristi, sa ai parte de tot ce-ti doresti in viata, chiar meriti! Poate intr-o zi vei citi aceste randuri...
Sunt multe de spus, dar - intotdeuna exista un "dar" - ma opresc aici deocamdata. Sper ca veti lectura cu placere amintirile mele despre vacanta in Delta Dunarii si poate-mi scuzati stangaciile.
Săptămâna viitoare mergem și noi în Deltă, abia aștept :)