Pentru a construi ceva ai nevoie doar de lemn și sfoară. Sau de răbdare și perseverență. Întrebarea e: ce vrei să construiești?
Cred că fiecare din noi suntem mici constructori. E o trăsătură a tuturor oamenilor, indiferent de tipul nostru de caracter și chiar dacă nu o percepem. Dorim să ne construim o viață mai bună. Un cămin sau o situație materială mai avantajoasă. Uneori, lucrurile pe care vrem să le construim nu sunt materiale, ci spirituale sau vocaționale. Dorim să construim prietenii și relații cu cei din jurul nostru. Căutăm să ridicăm o relație de iubire care să ne ofere acoperișul unei familii. Sau poate vrem să ne urmăm un vis și să construim cariera aceea la care visam încă de când eram mici. Evident, uneori construim rețele infracționale sau acțiuni nu tocmai legale, dar, cum am spus, trăsătura aceasta nu ține cont de caracter.
Uneori, însă, micile noastre construcții se prăbușesc. Și nu înțelegem. De ce? Ce am făcut greșit? Mai pot repara ce e stricat? Cum să o fac? Sau reclădesc ceva nou? Cum să o fac mai bine de această dată? Și oricât încerci să găsești răspunsurile, rămân doar rănile care ne afectează.
Am mers în Nocrich, cu o escală în Sibiu pentru a învăța mai multe despre construcții.
***
Să ajungi în Sibiu e ușor. Există variante cu trenul, însă prețurile sunt un pic costisitoare, iar timpul călătoriei e mai mare. Asta deoarece nu există o rută directă, ci toate trenurile ocolesc fie pe la Brașov, fie pe la Slatina. De asemenea, există autocare ce pornesc din Autogara Militari, iar prețurile sunt relativ acceptabile.
Eu am ales să merg cu un autocar de la ora 07:30, iar pe la 12:30 eram deja în oraș. Între câteva reprize de somn, autobiografia lui Zlatan și câteva peisaje, drumul a trecut aproape pe nesimțite.
***
Sibiu nu este doar orașul care ni l-a dat pe actualul președinte, ci și unul din cele mai frumoase și bine organizate localități. În ultimii ani a devenit orașul cu cel mai mare nivel de investiții străine din țară, iar în 2007 a fost Capitala Culturală a Europei. Urmările sunt vizibile.
Autogara e chiar lângă gară, iar amândouă sunt la doar 10-15 minute de mers pe jos de principalele repere turistice ale orașului. Prin urmare, turiștii nu întâmpină deloc dificultăți în a ajunge în locurile pe care și le doresc.
Iar unul din lucrurile pe care mi le doream să le văd era celebra strada îngustă din Sibiu. Am ajuns ușor la ea și m-am simțit, pentru o clipă, din nou pe străduțele Veneției. A urmat o scurtă perioadă de rătăcire voluntară prin centrul istoric al orașului, iar în final am ajuns în Piața Mare, cu al său Turn al Sfatului.
Am trecut rapid și prin Piața Mică, unde am dat de Catedrala Evanghelică. Aici, pentru o taxă de doar 5 lei, te poți urca până în turnul catedralei, pe niște scări de lemn aproape interminabile. Însă, o dată ajuns sus, poți admira o priveliște incredibilă a întregului oraș.
Podul Minciunilor și Muzeul Brukenthal sunt alte obiective care nu ar trebui ratate, însă din lipsă de timp, am sărit peste ele. E mereu bine să lași loc pentru o revenire.
M-am oprit, în schimb, la o plăcintărie drăguță pe strada Gheorghe Magheru, unde, tot pentru cinci lei, puteai să guști diferite tipuri de plăcinte tradiționale din Ardeal.
***
Escala mea din Sibiu durează doar câteva ore pentru că destinația adevărată e cu totul alta. Mi-am propus să ajung la Nocrich, o localitate aflată la 34 de kilometri nord-est de oraș, pe drumul spre Agnița.
Nocrich e un sat micuț așezat în valea Hârtibaciului, cu doar 2.800 de locuitori. În schimb, are o istorie bogată: a apărut înainte de 1200, a fost reședință a Scaunului Nocrich, iar Samuel von Brukenthal s-a născut aici. Sașii din zonă au avut un impact enorm în dezvoltarea localității, chiar dacă, în prezent, locuitorii sunt majoritar români.
Principala atracție e Ansamblul Bisericii Evanghelice fortificate, aflată pe lista monumentelor istorice. Deși majoritatea fortificațiilor au devenit ruine, câteva bastioane încă se mențin în picioare.
În apropiere se află și un monument de 2,5 metri dedicat eroilor din Al Doilea Război Mondial, iar satul e mărginit de dealuri pitorești.
***
Din 2010, în spatele Bisericii Fortificate, funcționează Centrul Cercetășesc ”H.C. Habermann”. Cercetașii reprezintă cea mai mare organizație de educație non-formală și dezvoltare a tinerilor din țară, cu aproape 5.000 de membri voluntari.
Centrul Cercetășesc de la Nocrich a apărut cu sprijinul lui H.C. Habermann, un saș din zonă plecat afară, care a dorit să contribuie în educație și promovarea tradițiilor din satele sășești. În schimbul unei donații anuale generoase, cercetașii își permit să închirieze o casă și terenul înconjurător de la Biserica Evanghelică.
Centrul a devenit în scurt timp un proiect dezvoltat organic de către voluntari veniți de peste tot din lume. Voluntarii își spun ”Familia de la Nocrich” și e compusă din tineri veniți din Argentina, Costa Rica, Olanda, Portugalia, Franța, Germania sau diferite orașe ale României.
Pe lângă donația lui Habermann, tinerii voluntari mai atrag fonduri prin scrierea de proiecte. Toate aceste resurse sunt gestionate de un director al centrului care are doar 21 de ani.
***
Prin urmare, Nocrich a devenit un reper important al cercetașilor. Tatiana Cuadra este o studentă la drept din Costa Rica, iar în urmă cu un an și-a propus să ajungă la Nocrich pentru a face voluntariat. A făcut un proiect pe Indiegogo - ”Fly me to Nocrich” - pentru a strânge bani de vize și bilet de avion. Chiar dacă nu și-a atins targetul, a reușit în cele din urmă să ajungă în satul din Transilvania, iar pentru ea această experiență e un vis împlinit.
La fel ca ea sunt și tineri din alte țări care vin cu propia lor cultură și formare, dar își pun toate aceste calități în comun pentru dezvoltarea unor proiecte și a tinerilor cercetași din România. La Nocrich, în această vară va avea loc un camp național dedicat temerarilor (copiii cu vârste între 10-14 ani), iar un text despre Hike-ul de Nocrich a devenit subiect de Evaluare Națională într-o variantă propusă de Minister în acest an. Sunt doar o parte din proiectele care atrag cercetași din toată țara către localitatea aflată lângă Sibiu.
***
Unul dintre proiectele scrise de tinerii voluntari de la Nocrich prin programul Erasmus+ EVS "Find your talent" a fost un camp dedicat construcțiilor cercetășești, iar asta m-a atras și pe mine aici.
Concret, am vrut să aflu cum pot ridica construcții cât mai ample din materiale cât mai simple. Principala lecție pe care am învățat-o e că ai nevoie de doar lucruri simple pentru a reuși: lemn și sfoară. Din aceste două lucruri, timp de două zile am ridicat mese sofisticate, catarge, porți, podețe, vatră, umbrar, leagăn, structură pentru hamace, etc. Practic, am amenajat un întreg complex sub cerul liber. Un adevărat hotel de mii de stele.
***
Așadar, ce construim mai departe?
În ultima zi a campului, după ce majoritatea participanților plecase, am mers să explorez dealurile din jurul Nocrich-ului pentru a găsi răspunsul la această întrebare.
Am plecat mai întâi spre râul Hârtibaciu, pe care l-am găsit mai mic decât mă așteptam, dar cu o albie mult mai mare. Asta m-a făcut să înțeleg că, în ciuda, micilor lucruri pe care încercăm să le ridicăm și uneori nu reușim, avem potențialul de a clădi lucruri mult mai uriașe, care dăinuie mai mult timp. Trebuie doar să găsim acel torent care să ne facă să explodăm și să scoatem la suprafață potențialul din noi care a rămas închistat în interior din cauza prea multor răni nevindecate. Iar când vom reuși asta, vom umple albia întregului râu și vom construi cu adevărat ceva durabil și frumos.
Am urcat mai departe spre dealuri, cât mai sus, pentru a putea cuprinde dintr-o privire toată localitatea. De când am fost în Viena, mi-am dat seama că, în orice loc în care ajung, îmi doresc să urc în cea mai ridicată zonă pentru a privi imaginea de ansamblu și nu doar micile detalii. Ador panoramele. M-am întors și am urcat pe dealurile împădurite. La adăpostul umbrei, cred că mi-am dat seama ce vreau să construiesc mai departe.
De același autor:
Comentarii