Incursiune în Delta Dunării » Nu vine nimeni

*Realitatea e că oricât ne-am dori ca cineva să apară și să ne scoată din starea în care bântuim fără direcție, trebuie să ne descurcăm singuri. Fie că suntem o persoană, fie că suntem un oraș.

”Hai să îți fac un istoric al orașului. Înainte de 1989, Sulina avea peste 6.000 de locuitori. Acum, după 26 de ani, au mai rămas doar 3.000. Unii au plecat în Tulcea, alții au plecat în străinătate. Fiecare, cum și-a găsit. Orașul e mort din punct de vedere economic. Pe timpul lui Ceaușescu oamenii aveau ce face.

Acolo era fabrica de nave mici și mijlocii unde lucrau aproape 650 de bărbați. Vezi clădirea aia de acolo? Era fabrica de Conserve unde munceau vreo 200 de femei și 50 de bărbați. Mai în spatele nostru, era zona neutră. O zonă scutită de taxe unde navele din toată lumea veneau și andocau. Făceau comerț, aduceau unele bunuri și luau altele, fără să plătească taxe. Aici mai lucrau vreo 200 de oameni ca manipulatori de marfă.

Acum toate astea au căzut. Singurul segment care mai merge într-o mică măsură, pe o fereastră de 3 luni, e turismul. Trei luni pe an orașul prinde viață. Dar în rest, e greu. Din octombrie până martie bate viscolul și nu poți face nimic. Nu vine nimeni. Trăim cu ce adunăm în perioada verii”, e o parte din povestea pe care domnul Nicu mi-o spune în timp ce pornim cu barca pe un traseu în Delta Dunării.

Peste două ore ne aflăm împreună în inima golfului Musura, în plină ploaie, cu valuri tot mai agitate și cu motorul mort după ce o o plasă de pescuit s-a înfășurat bine în jurul elicei.

***

Cred că visam de cel puțin cinci ani la o excursie în Delta Dunării. De fiecare dată am amânat din diferite motive. Ultima oară am amânat acum trei săptămâni și am regretat. Așa că mi-am refăcut planurile și imediat ce am prins două zile libere am fugit spre visul meu.

***

În Tulcea cel mai rapid poți ajunge cu autobuzul. Augustina are mai multe curse pe parcursul zilei, însă prețul e destul de ridicat, 70 de lei călătoria. Curse ceva mai ieftine se găsesc și la CDI, cu 45 de lei, iar dacă ai noroc, poate prinzi autobuzul de la MementoBus care te ademenește prin reclame în tot orașul cu prețuri începând de la 1 euro. Totuși, în cazul ultimei opțiuni, biletele trebuie cumpărate în avans de pe site-ul propiu, iar dacă nu se adună suficienți călători, cursa nu se mai face. Prin urmare, momentan nu ai siguranța călătoriei.

Din Tulcea spre Sulina e un singur vapor care pleacă zilnic la 13.30, așa că am luat o cursă la ora 07.00 dimineața pentru a ajunge la timp în port. Ajung pe la 12.00, merg să îmi iau bilet, care costă 46 de lei pe nava Catamaran pentru cei din afara județului, pe urmă o iau la pas spre Monumentul Eroilor, aflat în partea de est a orașului.

Tulcea, la fel ca Roma, e un oraș format pe șapte coline. Pe una din aceste coline se află impunătorul Monument al Eroilor, a cărei piatră de temelie a fost pusă de Carol 1. În plus, locația oferă o priveliște minunată a întregului oraș, a Dunării și a zonei înconjurătoare. Am făcut 40 de minute de la port la Monument, așa că la întoarcere mă grăbesc să prind vaporul.

***

De la Tulcea la Sulina sunt 71 de kilometri care pot fi străbătuți doar pe calea apei. Din acest punct de vedere, Sulina e cea mai izolată localitate din România. Există o singură cursă de pasageri pe zi care străbate întregul braț mijlociu al Dunării. Mai sunt și ”water taxi” sau bărci mai mici private, însă prețul lor e mult mai ridicat. Cele două curse regulate (una dus, alta întors) sunt efectuate de Navrom.

Drumul spre Sulina durează patru ore și 10 minute pe nava Catamaran. Îmi găsesc un loc la pupă și încep să fac primele poze în dreptul colinei pe care se vede Monumentul Eroilor și literele ”a la Hollywood” care formează numele orașului Tulcea.

Timpul trece greu, așa că o gașcă care și-a adus după ea mai mulți saci cu doze de bere începe să pună muzică populară la telefon și să danseze. Imediat, atomsfera se aprinde, iar în horele care se pornesc la pupă nu intră doar gașca turmentată, ci și câteva femei și elevi. Distracția se termină la Gorgova când gașca de la care pornise totul coboară, nu fără să facă puțin scandal înainte.

***

Sulina e un oraș format din șase străzi principale paralele intitulate numeric Strada I, Strada a II-a, etc., care sunt unite între ele la mici distanțe de străduțe ce poartă numele unor personalități ale României.

Amestecul de naționalități și confesiuni se reflectă în existența celor cinci biserici existente în oraș: două ortodoxe și câte una grecească, romano-catolică și de rit vechi. Pe lângă români, în Sulina își duc traiul și ruși lipoveni, greci și ucraineni.

E trecut de ora 17.00 când ajung și mă decid să o iau direct spre plaja aflată la 30 de minute de mers pe jos. Pe drum mă interesez de pensiunile care îmi apar pe drum pentru cazare, însă una e ocupată integral, iar alte trei nu sunt deschise încă.

Trec pe lângă Cimitirul Martitim, o altă dovadă a cosmopolitismului orașului. El este compus dintr-un ansamblu format din trei cimitire de confensiune diferită: cel creștin, cel musulman și cel evreiesc. Cel creștin e împărțit la rândul său în mai multe zone: ortodox, ortodox de rit vechi-lipovenesc, catolic, al bisericilor europene occidentale, precum și o zonă dedicată membrilor fostei Comisii Europene a Dunării. Așadar, indiferent de religie, sulinenii care se sting își găsesc liniștea în același loc.

***

E prima zi de vară și e o zi călduroasă. Nisipul fin de pe Plaja Sulina e plăcut, iar asta mă încurajează să intru în apă. Plaja e oarecum virgină: există doar un Beach Bar, vreo cinci șezlonguri, în rest nisip cât vezi cu ochiul. Deși e cald, pe plajă sunt puțini oameni. Apa nu e adâncă. Poți să mergi mult în larg și încă mai atingi nisipul de sub ea. E un loc numai bun de venit cu copiii, însă datorită faptului că locul e oarecum izolată și foarte întinsă, ea a devenit mai mult o atracție pentru nudiști, o alternativă pentru Vama Veche.

După ce fac prima baie a anului în mare, mă întorc în oraș și încep să îmi caut cazare. Nu făcusem rezervare, tot planul a fost spontan. Găsesc pe strada a IV-a o pensiune parțial în șantier, însă cu camere libere și rămân aici. Prețul de 75 de lei pe noapte e acceptabil. Mi-am lăsat lucrurile și am căutat un loc unde să mănânc, iar după cină am pornit în căutarea farului abandonat, aflat teoretic la 15 minute de oraș. Drumul care duce spre el e însă blocat de niște garduri, cu o poartă pe care e plus lacătul. Nu am găsit căi ocolitoare, așa că m-am întors la pensiune.

***

Planul pentru a doua zi era să fac un traseu cât mai adânc în Deltă. Din cauza numeroaselor canale, îmi dau seama ușor că nu voi reuși să ajung prea departe la pas, așa că mă gândesc să închiriez o barcă pentru o excursie de câteva ore.

Pe faleza orașului îl întâlnesc pe domnul Nicu, un bărbat trecut de 50 de ani. Se afla în barca sa andocată între două vase mai mari. Are mustață și e bronzat bine. S-a născut în Tulcea, însă de 30 de ani s-a mutat în Sulina pentru că în inima naturii se simte cel mai bine și e atras de pescuitul sportiv. Deși a făcut sute de ture cu turiștii prin Deltă, încă își mai găsește pasiunea într-o plimbare cu barca. A fost polițist de frontieră, însă s-a pensionat de câțiva ani, iar acum își petrece timpul ca ghid turistic. Cunoaște toate păsările și plantele care se găsesc aici.

După istoricul orașului pe care mi-l face în timp ce pornim la drum, pătrundem pe Canalul Gardon. Nu trece zece minute și dăm deja de primele păsări. La fiecare din ele, Nicu îmi spune numele lor, însă sunt atât de multe încât nu le mai rețin. Cu cât parcurgem mai mult din acest canal, cu atât apar mai mulți nuferi. Întâi cei galbeni, iar apoi cei albi. Cotim pe Canalul Bărbosu, iar apoi ajungem în Golful Musura, un teritoriu încă disputat între România și Ucraina.

În inima golfului suntem salutați de o ploaie venită din senin, însă problema devine dintr-o dată cu totul alta. Motorul cedează! O plasă de pescuit e amplasată prost pe traseu, iar o bună parte din ea s-a înfășurat în jurul elicei. Prin urmare, nu mai putem înainta și suntem la peste jumătate de oră de țărm, în plină ploaie și cu valuri din ce în ce mai mari.

Domnul Nicu se uită imediat în jur să vadă dacă mai e vreo barcă în apropiere, însă își dă seama că nici de această dată nu vine nimeni și trebuie să rezolvăm singuri situația. Găsim un cuțit pe barcă, iar în următoarele 10-15 minute încercăm să eliberăm elicea tăind din plasa care o înconjoară. Într-un final reușim, pornește și motorul și o luăm din nou la drum. Întâlnim și un pelican, iar apoi ajungem, în final, din nou pe faleza din Sulina.

***

Ploaia nu se lasă și acoperă și orașul Sulina. Găsesc un restaurant cu meniuri la 15 lei și rămân aici să iau prânzul. Pe urmă, mă întorc la pensiune și aștept să se liniștească vremea înainte de a porni spre ultimul obiectiv pe care mi l-am propus în această excursie: punctul extrem estic al țării, acolo unde Dunărea întâlnește Marea Neagră.

Pe la ora 17.00, ploaia dispare și rămân doar norii. O iau pe drumul spre plajă, iar după ce trec de un canal mă risc să o iau pe un drum forestier. Nu există un traseu semnalizat spre extremitatea estică a României, așa că sunt nevoit să improvizez. Parcurg drumul forestier, însă ajung abia la capătul unui canal ce pornește din Dunăre. Așa că mă întorc puțin și dau de o potecă mai mică spre est și îmi încerc norocul cu ea. Poteca devine tot mai strâmtă, până dispare complet, așa că iar trebuie să merg la risc, singurul meu reper fiind să merg tot spre est.

După două ore de căutări, iată locul! În stânga trece Dunărea, iar în dreapta e Marea. Senzația e una uimitoare. Niște stânci amplasate pentru a susține stâlpii de electricitate continuă încă câteva sute de metri până la noul far și despart pe această distanță cele două ape. Însă amândouă se văd dintr-o singură privire. Plaja are un pământ moale, negricios și nu e deloc amenajată sau întreținută. Pare un loc sălbatic, specific Deltei. După Dunăre, se vede cu ochiul liber și golful Musura. Așadar, un golf, un fluviu și o mare. E minunat!

***

Mă întorc pe același traseu descoperit și pentru că nu s-a întunecat încă, mai dau o fugă pe plajă pentru ultimele poze și câteva minute de meditație. De această dată, plaja e complet pustie, însă asta nu o oprește în a-și arăta frumusețea. O frumusețe care mă împinge să rămân tot mai mult, până se întunecă. Dar e ok, știu deja drumul, chiar și în întuneric.

Revin la pensiune. Dimineața am vaporul spre Tulcea la ora 07.00. Aventurile mele din această scurtă incursiune în Deltă se termină aici.