Celebrele cabine telefonice roșii din Marea Britanie au împlinit venerabila vârstă de 80 de ani.
De când au apărut telefoanele mobile, scopul lor principal - acela de a da telefon, cu monede sau cartelă, a fost abandonat, lăsând loc creativității primăriei sau a celor care și-au dorit să cumpere un simbol britanic și să-l transforme în altceva sau chiar să-l ia acasă.
Am alcătuit o listă cu cele mai populare întrebuințări ale cabinelor, după ce n-au mai fost folosite:
- Multe sunt recondiționate de redphonebox.com și vândute cu până la 1.400 de lei bucata. Cineva și-a făcut chiar o canapea pentru sufragerie adaptată dintr-o cabină, iar unele au ajuns până în Argentina, la fani înrăiți!
- Artă stradală și comerț stradal, sub diverse forme. Cel mai celebru exemplu de artă este cel tip domino, realizat de David Mach în sud-estul Londrei încă din 1989. Dar de atunci au apărut numeroase alte creații și afaceri, inclusiv cabine-bibilioteci, cabine umplute cu flori, cabine-fast food sau cabine unde se vând suveniruri.
- Dacă nu sunt folosite în scopul în care au fost create, atunci cu siguranță vor fi utilizate de turiști pentru a se poza și a se lăuda cu o fotografie într-o ipostază tipic londoneză.
- O tânără de 16 ani, membră a Asociației ghizilor din UK, a venit cu ideea de a le transforma în ceva care ar putea salva vieți. Heather Munro a reușit să mobilizeze comunitatea din Argyll, Scoția, să monteze truse de prim ajutor și chiar un defibrilator într-o cabină din zonă. Exemplul ei a fost preluat apoi în mai multe orașe.
- Un grup a intrat în Cartea Recordurilor după ce a încercat să închidă cât mai mulți oameni într-o astfel de cabină. Recordul final a fost de 12 și a fost omologat.
- Unele cabine din centrul Londrei au fost dotate cu dispozitive wireless, iar în jurul lor sau înăuntru poți avea acces gratuit la internet. Altele sunt acoperite cu panouri solare și îți poți încărca telefonul acolo.
Comentarii