Wish-list cu destinații de vacanță » Capri, insula din visele mele

"Pe www.călătorim.ro nu sunt doar povești despre destinații deja bifate. Aici putem visa împreună" - declarație oficială dată de admin-ul site-ului :). Și așa s-a născut povestea insulei Capri, scrisă pe nevăzute

Pentru că mi s-a zis că pot visa pe călătorim.ro, în această postare voi porni „maşinăria de vise” şi voi pleca pe aripile aventuroase ale plăcerii către locuri unde sper că voi ajunge în curând – pentru a transforma visul în realitate firească şi mult aşteptată.

Visez la o insulă caldă, scăldată în soare, cu oameni relaxaţi, dar gureşi, cu culori electrice reflectate în apele molcome, cu mâncare autentică şi cu un aer fantastic de vacanţă sublimă.

Visez la un loc în care tradiţia să se îmbine într-o perfectă simbioză cu turismul nou şi învolburat, în care personalităţi ale vremurilor trecute să se întâlnească la pas cu cele ale prezentului.

Visez la un spaţiu scos din cărţile lui Durrell – în care parfumul proaspăt de citrice îţi mângâie simţurile olfactive, în care culorile electrizante mediteraneene îţi încântă ochiul avid de frumos, în care cuvintele descriptive se epuizează în faţa unui munte de peisaje fabuloase, în care totul parcă e scos dintr-o vedere trimisă din Paradis.

Visez să mă regalez cu o masă savuroasă şi romantică sub o pergolă de lămâi la restaurantul Da Paolino, celebru pentru livada de lămâi în mijlocul căreia îşi aşterne liniştit mesele acoperite cu feţe de masă în carouri – atât de specifice zonei, care contrastează puternic şi seducător cu galbenul şi verdele proaspăt al citricelor (cel mai vechi copac – 110 ani).

Restaurantul Da Paolino

Visez să mă plimb pe cărările înguste şi să mă pierd pe sub uriaşele tufişuri căzătoare de bougainvillea, de care să mă las învăluită, ca şi cum aş fi purtată pe aripi blânde şi pufoase în plimbări paradisiace.

Visez să admir un apus de soare domol şi perfect, printre pinii înmiresmaţi care parcă se prăvălesc în apa de un albastru de-acum închis, cu accente roşietice date de ultimele puteri ale razelor soarelui obosit.

Anacapri (sursa foto: igustoli.altervista.org)

Visez să vizitez rămăşiţele celebrei Villa Jovis – construită în primul secol Î.C. de către împăratul Tiberiu pe moţul unor stânci greu de accesat, pentru a o feri de duşmanii numeroşi, invidioşi pe o aşezare aşa dumnezeiască.

Visez să mă pierd în interiorul întunecat şi misterios al Grotei Albastre (Grotta Azzurra) şi să mă caţăr pe stâncile care o încununează, pentru a avea cea mai frumoasă perspectivă asupra Mediteranei.

Grotta Azzurra (sursa foto: campaniatour.it)

De acolo, visez să mă îndrept către grădinile luxuriante şi încărcate de magie ale Villei San Michele şi către ruinele Castello Barbarossa (castel distrus de piratul Barbarossa în urma unui asediu asupra capului nordic al insulei), plimbându-mă la picior pe vârfurile muntoase ale insulei scăldate în soare.

Chiesa San Michele (sursa foto: tripadvisor.com)

Visez să testez înmiresmatele şi unicele parfumuri, atât de specifice insulei, create pentru prima oară cu secole în urmă de părintele prior al Mânăstirii San Giacomo. Povestea zice că regina Giovanna d’Angiò a facut o vizită pe nepregătite la mânăstire, iar călugărul a cules la repezeală flori de-ale insulei şi a făcut câteva aranjamente pentru camerele regale. Florile au fost uitate în apă timp de 3 zile, iar în momentul când a vrut să le arunce, părintele a observat un miros ciudat pe care îl căpătase apa. A mers repejor cu ea la alchimistul local, care a creat – astfel – primul parfum al insulei.

Parfumul de Capri ... (sursa foto: artprintimages.com)

Visez să mă plimb în lentoare pe falezele din Marina Piccola, de la poalele superbului oraş principal al insulei şi să admir iahturile private ale vedetelor din lumea largă care se înghesuie să îşi petreacă timp preţios şi relaxat în insula viselor. Apoi să mă trezesc purtată de propriii mei paşi către străduţele înguste de-un alb electrizant şi vioi al aceluiaşi oraş, înţesate cu turişti, cafenele şi boutique-uri emanând luxul ce domină partea aceasta a insulei.

Visez să admir fără nesaţ culorile care împodobesc terasele, casele, oamenii şi locurile: galben solar, albastru marin şi verde înfrunzit de citrice şi pini aromaţi.

Capri (sursa foto: capriboats.com)

Visez să mă plimb cu una dintre sutele de ambarcaţiuni ce de abia aşteaptă să poarte turiştii însetaţi de frumos paradiziac de jur împrejurul insulei, pentru a-ţi putea prezenta şi alte zone mai puţin accesibile: lagune misterioase, turnuri vechi de pe malurile abrupte, mici golfuleţe numai bune pentru scufundări, vârfuri muntoase (nu mai înalte de 200-300m) iţite din valurile înspumate ale unei mări nervoase, ce se izbesc cu poftă de insulă, ruine ale fostelor „villa romana” cocoţate în vârf de munte, imposibil de dominat şi cucerit.

Visez să îmi delectez papilele gustative cu fructe de mare ce miros cu adevărat a mare, peşte proaspăt pescuit de bătrânii coşcoviţi şi guralivi ai locului, dulce şi moale mozzarella şi aromate ruccole, toate trântite şi amestecate cu o mână fermă în boluri răcoritoare de salate lejere. Şi mai visez ca această încântare a papilelor gustative să se petreacă la o masă mare, rotundă, în jurul căreia să se aşeze numai locuitori ai insulei, plini de vervă, relaxare şi joie de vivre, deşi insula ar fi recunoscută pentru celebra sintagmă „dolce far niente”. Cum poţi să zici că nu fac nimic? Că doar trăiesc la maximum fiecare clipă a zilelelor însorite pe care le-a fost dat să le trăiasca toată viaţa, cu încântare şi pasiune, cum numai ei ştiu s-o facă!

Foooood :) (sursa foto: caprionline.it)

Visez să simt în nări mirosul citricelor din deserturile insulare, bazate pe ce altceva decât pe bijuteriile locului: lămâile dodoloaţe şi galbene ca soarele ce trândăveşte deasupra lor. Timp în care să sorb cu nesaţ dintr-un răcoros deliciu culinar lichid, limoncello (lichior de lămâie), şi să îmi susure la ureche, în surdină, cântece populare de voie bună.

Salata caprese (sursa foto: averyfoodlydiary.com)

Visez să mă las copleşită de farmecul acestei insule dragi sufletului meu (deşi nu am ajuns încă să o cuceresc), să aştept cu nerăbdare sfârşitul unei zile aglomerate şi turistice şi să mă cuibăresc în braţele sale moi şi magice, lăsându-mă purtată de un sentiment pe care nu l-am mai experimentat de mult: relaxare totală şi golire a minţii, privind doar în departare şi inspirând aer proaspăt de lămâi şi pini.

Villa San Michele (sursa foto: caprionline.it)

Visez la Capri!