Am dorit dintotdeauna sa plec din tara asta, crezand ca oriunde altundeva peisajele sunt mai pitoresti, oamenii mai frumosi si mai calzi, civilizatia mai la ea acasa cu secole in spinare. Cu mult nu am gresit dorindu-mi asta (inca mai sper sa pot locui in sudul Frantei, intr-o mica bastide de Provence, avand grija de gradina si scriind ce-mi trece prin cap pentru a impartasi cu ceilalti), dar ma bucur ca am vizitat zona saseasca inainte de a fi definitive proiectiile mele.

De cand treci de Brasov indreptandu-te catre Sighisoara, drumul este sinuos si alunecos, patrunzand temeinic prin paduri luminoase (nu umbroase de conifere, fiind mult mai jos imprastiate) si trecand frugal prin sate organizate si insirate colorat de-a lungul drumului. Am decis ca destinatia finala sa fie Viscri, pentru ca mi s-a facut rusine cand am vazut documentarul filmat de Charley Otley pe meleagurile noastre, vorbind atat de frumos despre niste zone pe unde piciorul meu nici nu calcase vreodata. La Viscri, Printul Charles are o casa traditionala saseasca, pe care o viziteaza anual.

Si – pentru ca Viscri era cel mai mediatizat – am gandit o asezare acolo, cu posibilitatea de a face diverse trasee in cele 3 zile pe care le aveam la dispozitie. Dar – ca sa nu pierdem timpul si fiind insotiti de niste prieteni de-ai nostri extrem de dibaci intr-ale calatoriilor sub toate formele lor – ne-am gandit sa o luam din pripa: imediat dupa Brasov e cetatea fortificata de la Prejmer.

Cetatea Prejmer

Cetatea Prejmer

Una dintre cele mai complexe si bine intretinute cetati fortificate de acest gen, Prejmerul se deschide curiosilor imediat dupa ce iesi din Brasov, pe drumul catre Sfantu Gheorghe. Luna aleasa pentru vizite a fost noiembrie, moment in care cam toate bisericile fortificate din tinutul sasesc sunt inchise (unele dintre ele au, totusi, pastrata cheia de catre 1-2 enoriasi de rit si poti sa rogi sa iti deschida, evident cu un mic aport financiar in beneficiul bisericii).

La Prejmer am avut noroc cu un grup de elevi si a lor profesoara de la Iasi, care contactasera preotul telefonic si acesta le promisese ca vine sa le deschida (cu o intarziere de 2 ore, dar am avut noroc). Superba asezare, superba gandire „la comun”, superbe vremuri.

Viscri

Viscri

Am ajuns cu chiu cu vai dupa caderea intunericului la Viscri, pe un drum dinspre Rupea destul de abandonat de ale noastre oficialitati locale. Am gasit si cazarea: Viscri 44, casa saseasca veche preluata de o familie din Bucuresti, care a bagat bani frumosi in renovarea partii adiacente casei, pastrand – in acelasi timp – savoarea temporala si locala a cladirii vechi.

Viscri 44 este o casa minunata, cu lavite si sobe si paturi specifice zonei. Poze ale batranilor casei inca atarnau de peretii oarecum coscoviti, focul trosnea in soba (ca in vremea copilariei mele, la bunici), linistea era apasatoare dintr-o data si tot ce iti ramanea de facut era sa te relaxezi si sa visezi la vremuri demult apuse.

Recomand cu caldura Viscri 44 – mic dejun si cina copioase, pregatite de o tantiuca locala din produse locale proaspete. Odihna pe masura, curte mare care se varsa in padure, casa aflata la doar 20 de metri de biserica fortificata din Viscri. Cheia de la biserica am luat-o de la ingrijitoarea ei, o doamna in varsta, coscovita si dansa de anii trecuti peste ea, care ne-a urat ceva fantastic de pe treptele vesnicei biserici "Sa va faceti zile cu multe bucurii!".

Mi-au ramas la suflet Viscri si ale lui case imprastiate fara fandoseli de-o parte si de alta a unui drum neasfaltat, rupt dintr-o alta lume si „deranjat” doar de numeroasele masini cu numar de Bucuresti (ca si a noastra, de altfel), care parca profanau linistea si atemporalitatea locului.

Viscri vazut de sus

Viscri vazut de sus

A doua zi am facut un tur de forta si am pornit pe drumul principal catre Sighisoara, incercand sa trecem prin cat mai multe satuce si sa vedem cat mai multe biserici fortificate: Saschiz (unde nu am intrat decat in turnul fortificat, neajungand si la cetatea care se itea pe varful dealului), Cetatea medievala a Sighisoarei (unde am prins o vreme superba, mult soare si o plimbare pe masura pe stradutele medievale savuroase care aminteau de orice loc din Europa asta pe care il doriti voi), Crit (din pacate, biserica era inchisa, drumurile din Crit se repavau/reconstruiau si tot satucul avea un aer abandonat).

un colt de Sighisoara

un colt de Sighisoara

Saschiz

Saschiz

Seara am alocat-o, din nou, unei plimbari generoase pe jos prin Viscri, oprindu-ne in fata fiecarei case si incercand sa intram in vorba cu cat mai multi localnici. Acestia, probabil, sastisiti de asemnea aflux de turisti obositori, gandeau cu placere la venirea toamnei tarzii cand vor putea respira si ei – ghinion insa!, au mai ramas niste turisti pierduti in spatiu si timp, bananaind haotic si facand poze in disperare :). O seara minunata incheiata in linistea apasatoare si ceata densa a serii, langa o sticla de vin de-al locului si o masa copioasa.

Viscri

A treia zi si cea din urma, in drumul nostru inapoi catre Bucuresti, ne-am hotarat sa ne oprim la Cetatea Rupea (in renovare, dar la ceea ce se lucra arata de mare calitate si probabil finalul va fi ceva superb – merita revenit fara doar si poate!), sa trecem prin Homorod (unde casa celui care tinea cheia - „the key’s keeper” – se afla vis-a-vis de biserica si au fost foarte draguti si au deschis pentru noi, facand turul de onoare cu putine explicatii de rigoare), apoi prin Cata (unde am dibuit pe cea care tinea cheia, dar – foarte rautacioasa – ne-a „explicat” ca biserica nu este muzeu si ca nu poate deschide pentru fiecare care se opreste in pragul ei, ori de cate ori se intampla acest lucru, ca are treaba – desi statea la poarta, cu femeile – si ca este duminica – asta a fost cel mai tare argument „impotriva”) si sfarsind cu Brasov, oras foarte drag noua si a lui Cetatuie.

Mini-vacanta in sine a fost o gura de aer proaspat. Am vazut locuri superbe, am intalnit oameni agreabili (dar si pe unii mai putin agreabili) si calzi, iar zona saseasca mi-a deschis interesul pentru partea aia de tara si pentru partea aia de religie.

Promit ca voi reveni cu mare drag la vara (sau in oricare vara care ma va mai prinde pe aceste meleaguri) ca sa pot vizita si locurile ramase neatinse, cele de dupa Sighisoara: Malancrav si-al sau Conac Apafi, Biertan, Crit redeschis si toate celelalte care zac nedescoperite inca de mine.