Nu este obligatoriu să străbaţi mii de kilometri sau să cheltuieşti mulţi bani pentru a te distra pe ritmuri nemţeşti, pentru că timp de 4 zile, în inima oraşului Sibiu, în Piaţa Mare, are loc Festivalul CibinFest, ediţia a treia. Copie a nemţescului “Oktoberfest” , CibinFest te aşteaptă cu distracţie, voie bună, chef, muzică, dansuri, mâncare tradiţională şi muuultă bere. Piaţa Mare se întoarce la originile ei şi îi aşteaptă pe toţi sibienii, şi nu numai, la o distracţie ca pe vremuri.

1

Pentru acest eveniment a fost instalat un cort uriaş de 2.400 m pătraţi, cel mai mare cort montat vreodată în Piaţa Mare, în interiorul căruia au fost puse 300 de mese de berărie. Tavanul cortului a fost decorat cu 3.000 de mp de pânză colorată şi candelabre colorate. În jurul acestui cort au fost aduse căsuţe de unde veţi putea achiziţiona diverse obiecte de artizanat, jucării, suveniruri şi alte lucruri amuzante.

2

Oferta culinară de la CibinFest 2013 cuprinde cele mai alese bucate bavareze, româneşti şi ungureşti, de la caltaboş, tocăniţă de vită, ceafă la grătar, pulpe de pui la grătar, friptură de porc, cârnaţi prăjiţi sau fierţi în moare, gulaş cu fasole, la bunătăţi de turtă dulce sau colaci secuieşti. Toate aceste delicatese culinare aşteaptă să fie degustate.

Iată şi câteva preţuri:
- ceafă la grătar 7 lei/ 200 gr
- pulpe de pui la grătar 7 lei/ 200 gr
- friptură de porc 7 lei / 200 gr
- ciolan cu legume 6 lei / 200 gr
- pulpe de pui cu ceapă 6 lei/ 200 gr
- cârnaţi prăjiţi 7 lei/ 200 gr
- gulaş cu fasole 15 lei/ porţia
- cartofi prăjiţi 5 lei/ 200 gr
- murături 4 lei / 200 gr

O mică demonstraţie delicioasă mai jos :)

23.

29.

Pentru cei mici a fost amenajat un parc de distracţii ce cuprinde un montagne russe, folosit în premieră în Sibiu, o pistă de maşinuţe, dar şi “ Ciocănele” şi “ Caruselul”. Preţurile variază între 10 şi 15 lei pentru 5 minute.

11.

5

16.

Atmosfera la CibinFest pe parcursul acestor zile va fi întreţinută de formaţia Die Spatzen 2000, o trupă specializată în muzica tradiţională a petrecerilor germane, dar şi de formaţia autohtonă Desperado.

33

Deschiderea oficială a festivalului CibinFest 2013 a avut loc joi, 26 septembrie, iar până duminică 29 septembrie toată lumea este binevenită la cea mai mare petrecere a anului din Sibiu.

Aşadar, să curgă berea!

[gallery link="file" ids="14173,14172,14171,14165,14166,14167,14168,14170,14209,14210,14208,14207,14206,14205,14204,14203,14202,14201,14200,14199,14198,14197,14196,14195,14194,14193,14191,14192,14189,14188,14187,14186,14185,14183,14182,14181,14180,14179,14178,14177,14176,14175"]