Praga, «Orasul celor o suta de clopotnite», «Orasul viselor», «Orasul de aur», este urbea de origine a numeroase personalitati importante, precum Einstein, Mozart, Kepler, Kafka.

Din punct de vedere architectonic, este o marturie a stilului gotic, baroc, a epocii renasterii sau a artei moderne (de altfel, centrul sau istoric a intrat din anul 1999 in patrimoniul UNESCO).

Praga este capitala Republicii Cehe. Orașul este situat pe râul Vltava, în Boemia Centrală și are aproape 1,67 milioane de locuitori. Între București și Praga sunt 1.400 de kilometri, care pot fi parcurși cu mașina în 15-16 ore

Un oras turistic in toata regula, plin de locuri istorice, atat de bine conservate, incat ai impresia ca ai gresit secolul atunci cand ajungi aici pentru prima data, asa cum s-a intamplat si cu mine cand am petrecut cateva zile, la cumpana dintre ani, in “Parisul estului”.

“Ceasul Astronomic” (datand din secolul al XV-lea) este, cu siguranta, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Pragăi, atragand zilnic sute de turisti. El poate fi admirat in Piata Veche (Stare Mesto), pe partea de sud a turnului Primariei Vechi. Ideal este sa se ajunga aici la ore fixe, pentru a se vedea intregul spectacol.

ceasul astronomic praga

Mi s-a parut un spectacol original si unic, in acelasi timp. Ceea ce face din acest ceas o mica minune este faptul ca el inca functioneaza, desi a fost construit acum mai bine de 5 secole!

Cadranul superior marcheaza ora central-europeana si ora veche ceha, fazele lunii si ale soarelui, miscarile astrelor, echinoctiile si sarbatorile vechi. Detine mai multe statuete, infatisand un schelet, un cersetor si un turc, fiind vorba de o alegorie a dramei omenirii.

Realizat in 1400, ceasul astronomic este compus din două panouri gigantice. Cel de sus este astronomic, iar cel de jos are functie calendaristica. La prima vedere, functionalitatea celor 2 jumatati nu este clara turistului impresionat, mai degraba, de formele atipice si de designul ciudat al vestitului ceas (ceea ce constituie un indiciu al maiestriei cu care a fost realizat si al cunostiintelor astronomice ale vechilor mestesugari cehi).

Pana in 1700, ceasul astronomic a fost unica sursa de informare a cehilor cu privire la timp, cat si la pozitia soarelui si a lunii, a semnelor zodiacale in care ne aflam la un moment dat. De-a lungul secolelor, ceasul a cunoscut multe perioade de nefunctionare, din cauza inconsistentei reparatiilor la care era suspus. De abia in secolul al 18-lea, sub domnia lui Joseph al II-lea, a fost ordonata o reparatie completa si minutioasa, ceasul fiind, astfel, salvat de la distrugere. In secolul al 19-lea, mecanismul sau original, bazat pe o balanta, a fost inlocuit cu un cronometru modern, similar cu cel cu care este echipat celebrul turn Big Ben din Londra.

ceasul astronomic praga 2

Un moment de cumpana in istoria ceasului s-a produs in 1945, in timpul razboiului impotriva ocupatiei germane, cand bombardamentele repetate au avariat grav ceasul, multe componente pierind in flacari. In 1948, insa, a fost in intregime reconstituit, statuile distruse fiind resculptate, conform originalelor.

Cadranul astronomic, partea de sus a ceasului din Praga, este de fapt o harta speciala, miscatoare, a cerului, pe care se poate observa pozitia curenta a soarelui si a lunii, dar si semnele zodiacale. Cea de-a doua jumatate este un calendar, ce indica: ziua din luna, zilele de sarbatoare (zilele dedicate anumitor sfinti sunt marcate prin culoarea rosie), o pictura alegorica a fiecarei luni, o pictura reprezentativa pentru fiecare zodie in parte.

In afara de mecanismul interesant si de insemnatatea orologiului, turistii, inclusiv eu, sunt/am fost atrasi/atras de acest monumet istoric si datorita decoratiunilor ce incadreaza cele 2 cadrane: numeroase sculpturi in piatra, figurine ce prind viata din ora in ora (4 vicii incercuiesc indicatorul astronomic - Vanitatea, Zgarcenia, Moartea si un turc - in secolul al 16-lea, turcii reprezentau dusmanii Europei). Cei 12 apostoli isi fac aparitia, in ordine, in fiecare ora, iar un cocos auriu vesteste o noua ora.

Revenim la oraș. In Praga gasesti absolut tot ce-ti doreste inima sa vezi: castele si catedrale, cartier evreiesc cu sinagogi, piete vechi, biserici baroce, vestitul pod Carol, marginit de zeci de statui si invadat de pictori si muzicanti… si sute de stradute, pline de cladiri superbe, pe care patina timpului le-a transformat in mici bijuterii locuite.

Ocupata de cavalerii teutoni in secolul al XII-lea, Praga va juca pentru multe secole rolul de capitala a "Sfantului Imperiu German", in care arhitectii imperiului si-au incercat mana cu multe stiluri, mai ales cu cel baroc.

Mai jos, cetatea Praga, care înconjoară Catedrala St. Vitus

Astazi o putem numi nu doar o capitala a tezaurilor arhitecturale, ci si o capitala a berii! Caci, da, in Cehia gasesti cea mai grozava bere cu cel mai grozav pret: numai un euro halba (cea ieftina!). In Cehia, berea nu este accizata. O, si da, merita sa-ti iei o bere la halba (Budvar, Pilsner Urquel, Krusovice…), pentru a te putea bucura de berarii, baruri si restaurante in care gasesti intotdeauna chelneri amabili, oameni plini de viata si muzicanti la acordeon.

Iar aceasta buna dispozitie nu este doar din cauza berii. Poti da o fuga la vechile berarii ‘U Fleku’ si ‘U Tomase’, aflate in centrul Pragai, existente inca de prin evul mediu. In baruri, ai sanse mari sa asculti muzica jazz. Pe stradutele inguste, sunt presarate pizzerii si restaurante, mai mult sau mai putin sofisticate, cu chelneri in sorturi lungi si negre care te poftesc sa le calci pragul, baruri vechi "de pe la 1800 e.n.", cu fotografii in sepia ale fostilor proprietari si cu istorii negre – sau aveau cehii, inca, de pe atunci, un umor negru?! Kafkian, asa... Pentru doritori, in Praga exista si Gradina Zoo sau Gradina Botanica.

Capitala Republicii Cehe este strabatuta de o retea de transport in comun foarte bine pusa la punct, ceea ce face, practic, inutila o masina. Tramvaiele lor merg ceas, au statii bine plasate si intervale de sosire foarte exacte, la fix 3 minute in orele de varf. Oh, da, nu fac comparatii, caci nu am cu ce. Iar daca vrei sa te deplasezi intre puncte mai indepartate in oras, este foarte util metroul.

In ceea ce priveste cazarea, in centru exista, evident, pensiuni si hoteluri cu atmosfera medievala si confortul timpului economisit, dar se pot gasi variante ok si dincolo de periferia orasului vechi, mult mai convenabile ca pret. Repet, reteaua de transport in comun este bine pusa la punct, asa ca a locui mai departe de centrul vechi «nu dauneaza sanatatii».

Restaurante si cluburi in Praga

Restaurantele situate chiar in piata centrala sunt scumpe si nu neaparat mai desosebite. Dimpotriva, este posibil ca ospatarii sa fie mai obositi si mai blazati. In schimb, cateva stradute mai departe gasesti restaurante de 3 ori mai ieftine si foarte bune.

Inainte de toate, ca referinta, 32 Czk (coroane) = 1€. O masa completa pentru doua persoane (inclusiv o bautura si desert) – se situeaza intre 800 si 1800 Czk (25 E - 64 E), in functie de amplasamentul restaurantului sau de locanta. Berea la halba variaza in functie de tipul berii sau de renumele berariei. Berea bruna este cea mai scumpa si costa 65 Czk (2.1 Eur), iar cea mai ieftina bere, cea blonda, poate costa si 25 Czk (0.8 E). Dar merita cu prisosinta, zic si eu, sa intri intr-o berarie veche, de prin 1500, unde sa bei o bere bruna, ceheasca, si sa te delectezi cu atmosfera unui asemenea local… Prajiturile costa aprox. 45 Czk (1.6 E), la cofetariile din centrul vechi al Pragai.

Alte sfaturi, probabil utile unora dintre noi:

  • In perioada de iarna, mai ales in preajma Craciunului, preturile sunt chiar accesibile, iar reducerile simtitoare
  • Taxiurile cele mai de incredere apartin firmei AAATaxi, restul fiind pline de oportunisti, care profita din plin de turistii «picati din luna»
  • Atentie la HOTI! Acest avertisment este mentionat pe pagina de turism referitoare la Praga si chiar reflecta realitatea. Praga este un oras plin de turisti si, firesc, apar si hotii. Asa ca, mare grija la buzunare si chiar la masina, mai ales daca este lasata intr-un loc nesupravegheat
  • Varful de sezon in Praga este in lunile august-septembrie, perioada cand preturile escaladeaza, strazile sunt pline, iar locurile de cazare goale aproape de nivelul zero.