Cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume » Lourdes, puterea credinţei

Una dintre cele mai pline zile ale vacanţei noastre din vara acestui an a fost cea în care am vizitat Lourdes, cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume. Lourdes e o mică localitate din departamentul Hautes-Pyrénées, regiunea Midi- Pyrénées din sudul Franţei, cunoscută în lumea întreagă pentru apariţiile Fecioarei Maria şi pentru vindecările miraculoase. Deşi se află la mai bine de 250 km de Carcassonne, unde eram noi campaţi, ne-am spus că cele 2 ore şi jumătate de drum merită parcurse. Și a meritat.

Aşezat într-o mică vale între munţi, udat de repedele râu Gave de Pau, Lourdes este, înainte de toate, un loc încântător. Dar nici nu ai timp să remarci frumuseţea naturală a împrejurimilor, fiindcă primele impresii sunt copleşitoare: un furnicar de oameni mişcându-se fără contenire, zeci, sute de sutane şi de uniforme ale unor infirmiere aparţinând celor mai diverse ordine religioase, împingând zeci, sute de cărucioare cu rotile, zeci de tărgi pe roţi, ghidate de alte zeci de infirmieri şi infirmiere în uniforme, purtând mătănii ori alte însemne ale bisericilor lor...Iar sentimentul pe care-l încercam noi, păşind discret între aceştia, era că ne umpleam de pacea şi de încrederea lor în însănătoşire...

Credit fotografie principală: www.flickr.com/photos/amx566/

Până să găsim însă grota unde se spune că, în februarie 1858, Fecioara Maria i-ar fi apărut de 18 ori inocentei Bernadette Soubirous, am remarcat la fiecare pas cât de înfloritor este comerţul dezvoltat în jurul legendei. Multe magazine vânzând acelaşi tip de marfă (suveniruri religioase), unul lângă altul, cu denumiri sugestive („Les Soubirous”, de exemplu).

Să enumăr doar câteva obiecte care păreau să fie la mare preţ printre turiştii şi pelerinii din toată lumea: sticluţe şi bidoane pentru apa din grotă, despre care se spune că are proprietăţi vindecătoare, cruciuliţe, rozarii, cărţi despre apariţiile Fecioarei Maria, cărţi şi DVD-uri despre viaţa lui Bernadette Soubirous, lumânări, plăcuţe din lemn cu inscripţii având semnificaţii religioase, purtând înscrisul „Lourdes”, bricege, brelocuri, cristale, tricouri, pelerine, lanterne, pălării şi şepci, căni, pahare, şervete de bucătărie, cărţi poştale, statui ale Fecioarei Maria, inclusiv în mărime naturală...

Apoi o puzderie de hoteluri (în jur de 270, ceea ce aduce Lourdes pe a doua poziţie în Franţa, după Paris, ca şi densitate a hotelurilor pe km pătrat) şi de restaurante (tot cu denumiri tematice, cum ar fi La Brasserie „Les Brancardiers”) absolut necesare pentru a-i deservi pe cei aproximativ 5 milioane de turişti şi de pelerini care vizitează Lourdes în fiecare sezon (în timp ce populaţia locală este de abia 15.000 de locuitori!).

Am reuşit încet să ne orientăm spre locurile de veneraţie...Prima ne-a ieşit în cale biserica edificată deasupra grotei: semănând mai degrabă a castel, ridicată în stâncă, este maiestuoasă şi impunătoare. De pe terasa enormă, se deschide o viziune largă asupra pieţei de la picioarele bisericii, locul în care se adună credincioşii pentru a asculta predicile şi a se ruga.

Ca în toate locurile destinate a primi mulţimi uriaşe de oameni, o mare parte dintre ei cu dizabilităţi de tot felul, piaţa, biserica, grota sunt prevăzute cu rampe speciale de acces, iar în localitate sunt amenajate piste pentru cărucioarele cu rotile!

În interior, biserica e simplă şi elegantă, iar pereţii sunt înţesaţi cu plăcuţe de marmură depuse de credincioşii recunoscători pentru vindecarea lor sau a celor apropiaţi.

În scurt timp am ajuns în apropierea grotei. Primul lucru care ne-a venit în minte a fost legat de civilizaţia vizitatorilor. Sute de oameni aşteptau în ordine, la rând, să ajungă la grotă, să pună mâna pe pereţii acesteia şi să se roage la statuia Fecioarei...Nimeni nu se împingea, nimeni nu părea nerăbdător, nimeni nu trecea în faţa altcuiva. Era linişte, fiecare respecta liniştea celor din jur.

Mai mult, pentru a facilita accesul pelerinilor la apa din grota, mâini pricepute au săpat în stâncă şi au instalat un sistem de canalizare: este adevărat că pare cam ... comercial să iei apă vindecătoare de la un robinet, dar în felul acesta se evită aglomeraţia. Apoi, peste tot erau „rezervoare” uriaşe pentru lumânări şi pentru candele, pentru pahare de plastic şi pentru tot felul de alte recipiente. Credincioşii erau îndemnaţi să lase o „ofrandă”, valoarea acesteia fiind indicată. Banii colectaţi de biserică în acest fel se duc spre finanţarea programelor pentru bolnavi.

După ce am trecut de grotă, am descoperit alte locuri în care simţeai fizic credinţa oamenilor şi încrederea lor absolută că rugăciunile îi vor ajuta să-şi recapete sănătatea. Erau spaţii amenajate separat pentru femei şi pentru bărbaţi, unde unii stăteau aşezaţi pe bănci, alţii în cărucioarele lor cu rotile, iar o persoană conducerea rugăciunea şi cântările colective.

Ceva mai încolo am găsit poarta de acces către bazinele cu apă de Lourdes, unde se pot îmbăia toţi cei care au nevoie, mulţi dintre ei lipsiţi de orice speranţă, imobilizaţi pe tărgi, sau cu diagnostice grele. Interesant este că în toţi anii de când oamenii îşi îndreaptă paşii şi credinţa spre Lourdes, în speranţa unor vindecări miraculoase, atât biserica, cât şi medicii au fost şi sunt cât se poate de rezervaţi în verdicte. Din peste 5.000 de cazuri de vindecări datorate apelor de la Lourdes, înregistrate începând cu anul 1859, biserica a validat şi declarat ca „miraculoase” un număr de 67.

Există chiar şi un Comitet Medical Internaţional, care are misiunea de a valida vindecările, în urma analizei amănunţite a actelor medicale ale pacienţilor, a constatării stării lor de sănătate înainte şi după cura cu ape. Detalii aici

Un pic mai târziu ne-am întors în piaţa din faţa bisericii. Între timp, un grup mare de tineri se adunase şi organiza un flashmob. Veneau din toate colţurile Franţei şi se bucurau din toată inima când liderii lor anunţau numele localităţii respective şi numărul de tineri catolici prezenţi la eveniment. Inutil să spun că totul se desfăşura în cel mai frumos spirit civic, iar trecătorii îi aplaudau cu entuziasm. Cei obosiţi se aşezau direct pe caldarâm, respectând cu sfinţenie locurile rezervate pe bănci celor bolnavi, ca aceştia să aibă întâietate şi o privelişte bună asupra pieţei.

Am mai stat şi noi un pic în preajma lor, apoi am umplut câteva sticluţe cu apă pentru prietenii de acasă, am cumpărat o carte despre viaţa lui Bernadette Soubirous şi am mâncat într-o mică braserie de pe malul râului.

A fost una dintre cele mai emoţionante zile din vacanţa noastră de vară, o zi în care am fost mişcaţi de credinţa bolnavilor pe care i-am văzut, de devotamentul celor care îi însoţeau, de organizarea impecabilă, de facilităţile gândite de municipalitate pentru toţi cei care vin cu atâta speranţă să se roage pentru însănătoşire. Bobo, băieţelul nostru, a fost foarte emoţionat şi şi-a arătat compasiunea faţă de cei pe care i-am văzut.

Lourdes a fost un loc pe care mă bucur că am avut ocazia să-l vedem în familie. Cât despre povestea lui Bernadette Soubirous, am citit-o într-o singură seară şi vă îndemn cu căldură s-o aflaţi şi voi. Indiferent ce vor spune unii, viaţa ei şi Lourdes au devenit un simbol puternic al minunilor care se pot întâmpla atunci când oamenii au o credinţă adâncă.