Salina Turda este unul dintre cele mai atractive obiective turistice din zona Clujului, dar și un important centru de tratament. Terapia în salină (speleoterapia) este indicată în afecțiunile respiratorii și ORL.

ISTORIC. Extracția sării a început aici încă din perioada ocupației romane în Dacia, iar prima atestare documentară apare în 1075. Exploatarea a fost sistată definitiv în 1932. Motive? Dotarea tehnică depășită, randamentul scăzut și apariția altor saline, mai performante, în zonă. Ea s-a redeschis abia în 1992, doar în scop turistic și curativ, iar din 2008 s-a intrat într-un amplu proces de modernizare. S-au investit 6 milioane de euro, majoritatea din fonduri europene, iar în ianuarie 2010 salina a fost redeschisă, devenind rapid un adevărat magnet pentru turiști.

Indiferent de anotimp, temperatura este undeva între 10 și 12 grade, iar umiditatea e de 75-80%.

DOTĂRI. Salina Turda arată de-a dreptul spectaculos acum. Mina Rudolf, cea mai mare încăpere subterană, în care se poate ajunge cu liftul panoramic sau coborînd cele 80 de scări din lemn, e acum un adevărat loc de relaxare. Are o "roată" panoramică, un teren de sport, piste de mini-bowling și de mini-golf, un amfiteatru cu 180 de locuri, un loc de joacă pentru copii, mese de tenis și de biliard. Alături, în mina Terezia, e un lac de sare subteran pe care te poți plimba cu barca. Într-o altă mină, Gisela, s-a amenajat o bază de tratatament unde se află inclusiv o sală de gimnastică.

Salina este deschisă zilnic, între orele 9:00 și 17:00, dar ultima intrare este la ora 15:00. Biletul de acces costă 15 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii, elevi sau studenți. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul oficial: http://www.salinaturda.eu/ sau pe http://www.salinaturda.net

ACCES. Salina se află la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, la 11 kilometri de Câmpia Turzii și la 3 kilometri de centrul orașului Turda. Sunt două intrări în salină: cea veche e prin strada Salinelor nr. 54B, cea nouă e prin Aleea Durgăului nr. 7

Tarife agrement salină:

  • roata mare: 5 lei de persoană / tură (8 minute)
  • teren minigolf: 10 lei de persoană / 30 de minute
  • închiriere pistă bowling: 10 lei de persoană / 20 de minute
  • plimbare cu barca pe lacul subteran: 10 lei de persoană / 20 de minute
  • închiriere teren de sport: 100 de lei pe oră
  • închiriere amfiteatru: 200 de lei pe oră
  • închiriere masă de tenis: 10 lei pe oră

Pe noi, salina Turda ne-a impresionat, prin măreție și aerul modern. Drum bun și aveți grijă de natură!