N-am mai scris de multă vreme pe călătorim.ro, aşa că am să vă invit acum să vizitaţi alături de mine alte câteva locuri foarte frumoase din Bretania, în vestul Franţei: Pornic, Pointe Saint Gildas şi Guérande. Sunt atâtea lucruri de descoperit în zona aceasta, încât voi putea scrie mereu câte ceva nou, fără să vă obosesc! În prima vară, când am mers cu Fred la Nantes, la familia lui, mi-a arătat mai multe frumuseţi din zona unde a crescut. Între acestea, micul Pornic este o bijuterie, poate nu atât de cunoscută, dar extrem de bine conservată.

Pornic este un port la Oceanul Atlantic, aflat la 50 km de Nantes, în regiunea Pays de la Loire, tot în Bretania (Bretagne, în franceză). Dintre toate staţiunile pe care le-am văzut în acest colţ al Franţei, Pornic este de departe preferatul meu. Îmi place fiindcă este un port, iar locurile cu vapoare şi cu mare mă umplu de emoţie, de freamăt, de dor...Îmi place fiindcă are o plajă mică, ascunsă şi deseori pustie. Îmi place fiindcă la capătul promenadei, şi ea foarte frumoasă, răsare un mic castel de piatră, auster şi robust. Şi îmi mai place fiindcă ...ei da, fiindcă îngheţata de La Fraseraie, făcută în casă, este absolut delicioasă, cu toate aromele ei, cunoscute şi necunoscute la noi.

Tot la ocean , pe Côte de Jade, în aceeaşi regiune Loire-Atlantique, se află şi Pointe St. Gildas, un alt mic port pe care l-am vizitat în anul când ne-am căsătorit şi apoi iarna trecută, sub ploaie şi sub vânt. O frumuseţe de loc, cu sau fără soare! Fiind oarecum mai retras, este mai degrabă o destinaţie de vacanţă pentru oamenii care caută liniştea, armonia şi regăsirea cu natura. Faleza stâncoasă, portul, promontoriul ce merge până adânc în ocean, plaja de nisip şi cele doar câteva bistrouri şi restaurante te îmbie toate la o zi sau la o mică vacanţă calmă şi solitară.

Iarna trecută am găsit o „crêperie” tradiţională minunată (http://www.lestgildas.com/), cu un meniu aparte, unde toate produsele de bază şi cele servite provin de la fermele din împrejurimi sau din ocean: făina, mierea, gemurile, cidrul, vinurile, ouăle, şunca, brânzeturile, fructele de mare, peştele etc. A fost scump, dar bucătăria bretonă merită orice extravaganţă.

Singurul dezavantaj în ultimii ani a fost vremea urâcioasă vara, foarte friguroasă pentru mine, cu un Atlantic rece ca gheaţa chiar în iulie şi cu multă, multă ploaie. Parcă nu-mi place să schimb cele 40 de grade Celsius de acasă cu cele 16 grade din Loire Atlantique, deci am hotârât, oarecum tacit, să mergem iarna la Nantes şi vara să ne căutăm destinaţii mai însorite de vacanţă...

Dar să nu închei fără a vă povesti despre un alt loc minunat unde m-a dus Fred în mai multe rânduri: cetatea Guérande. Construită pe o peninsulă care dezvăluie vizitatorului două peisaje contrastante (le Pays Blanc - mlaştinile sărate - şi le Pays Noir - turbăria), acest colţ de lume are o frumuseţe uimitoare. Se spune că în evul mediu, Guérande era vizitată adesea de Anne de Bretagne, impresionată de complexitatea şi de diversitatea naturală a locului.

Peninsula are Oceanul Atlantic în partea de vest, rezervaţia naturală Brière în est, râul Vilaine în nord şi se întinde în sud până la esturarul Loarei. Specific acestei localităţi şi ceea ce-i aduce mica glorie în Franţa şi în lume, este sarea de Guérande (la fleur du sel de Guérande), recoltată manual de cei 250 de paludieri care încă mai fac meserie ca-n vremurile de demult. Mlaştinile sărate se întind pe o suprafaţă de 1700 ha şi dăruiesc localnicilor 15,000 de tone de sare anual.

Doar o mică parte din această cantitate enormă se califică pentru categoria «fleur du sel», echivalentul lui «coarse salt» în engleză, şi anume 300 de tone/an. Principiul de fabricaţie este simplu, străvechi şi totuşi extrem de laborios : apa de mare este condusă prin canale în rezervoare speciale, folosind forţa mareelor. Apa sărată este lăsată apoi să se evapore, până când rămân doar câţiva centrimetri. În această etapă, sarea este lăsată să se cristalizeze şi este apoi recoltată manual.

Când treci cu maşina printre «mlaştinile» sărate, peisajul este ireal. Oameni aplecaţi deasupra apei, ochiuri regulate de apă, delimitate de linii precise de pământ, canale, petice albe de sare sau sticliri de apă, în funcţie de maturitatea procesului… De-a lungul drumului, cât vezi cu ochii, sunt magazine unde poţi cumpăra sarea la preţ de producător.

Cât despre cetatea în sine, vă imaginaţi că în toate magazinele se vinde sarea de Guérande, la preţuri foarte, foarte mari: în săculeţi, în borcănaşe, în punguţe de toate dimensiunile. Iată câteva imagini din cetate. Favorita mea era vitrina unei brutării, cu figurine animate, ce păreau vii, reconstituită după o veche brutărie, de ev mediu. Ne-am intors peste câţiva ani la Guérande, dar n-am mai găsit brutăria mea preferată… Mi-ar fi plăcut s-o vadă şi Bobo, băieţelul nostru.