Geoagiu Băi este o staţiune balneoclimaterică permanentă situată la 18 km nord de Orăştie şi 46 km nord-est de Municipiul Deva, într-o zonă deluroasă.

Cascada din Geoagiu este situată în partea sud-estică a staţiunii, aproape de centrul oraşului. Accesul se poate face prin două căi, fie pe poteca ce coboară din drumul ce duce spre oraşul Geogiu, cascada fiind vizibilă din drum, fie din staţiune, pe o străduţă îngustă ce se desprinde de drumul care leagă Hotelul Diana de centrul civic al staţiunii.

Cascada în sine nu este mare, însă cu siguranţă este spectaculoasă şi merită plimbarea de 15 minute până la baza ei. Noi nu am gasit decît drumul din statiune, care este nemarcat, și am ajuns, ca în multe alte locuri, datorită îndrumărilor localnicilor. Nu există nici măcar un semn, cât de mic, care să te îndrepte către cascadă.

Am văzut cascada la sfârșitul lunii iunie, când copacii din pădure erau acoperiți până la maxim de soc sălbatic. Era o priveliște minunată și un miros chiar amețitor de dulce. O cărare mică, printre bălării și flori sălbatice, duce la cascadă. Nouă ne-a plăcut. Mult!

Drum bun și iubiți natura