Vacanță la Lisabona - ghid complet » La pas prin cartierele unui oraș al contrastelor uluitoare

Vacanță la Lisabona. Superlativul vacanțelor, aș zice. Mai jos vă voi purta într-o plimbare relaxată prin capitala Portugaliei, veți adulmeca diverse impresii de calatorie și veți înțelege de ce sunt "apaixonada por Lisboa" ♥.

Pana si intrarea pe taramul magic al Lisabonei e spectaculoasa: avionul face o voluta deasupra oceanului si se intoarce lenes catre oras, parcurgandu-l ca si cum ar vrea sa se pravaleasca peste el, sa-l cunoasca mai bine. Altitudinea foarte joasa la care zboara e determinata, pe de o parte, de asezarea orasului intr-o maniera unica (la varsarea raului Tejo in Oceanul Atlantic - orasul fiind impartit intre cele 2 maluri ale raului), iar pe de alta parte, de faptul ca aeroportul e ca si cum face parte din oras – orasul-monolit Lisabona.

O parte din Lisabona, văzută din avion

De cand te dai jos din avion te izbeste o atmosfera relaxata, fireasca, un pic lenesa, asezonata cu un drum borduit de palmieri ce te introduce in atmosfera de vacanta inca de la inceput. Orasul se deschide privirilor curioase ca o fata ce zambeste din coltul gurii, un pic rusinata, dar voluptoasa. Un aer mediteranean racoritor te invaluie inca de cand pui piciorul pe taramul Lisabonei, aer insotit de o lumina splendida, un pic isterica, a unui soare mai aproape de Lisabona decat de orice alt oras din Europa (poate ii face concurenta doar Coasta de Azur, renumita pentru a sa lumina nefireasca, vanata de pictori de renume). Totul in Lisabona respira relaxare, tihna si frumos.

Cu strazile sale asezate in pante pe care oricine refuza sa le urce, doar ca – daca o faci - la capatul lor esti regalat cu imagini superbe, Lisabona este un oras special. Seamana – la prima vedere – cu fratii sai mai mici colonialisti din Brazilia. Te lovesti la tot pasul de superbe artefacte ale culturii portugheze, asezonate din belsug cu cladiri cocotate una deasupra celelilalte, ca in veritabile favelas braziliene.

Te plimbi pe strazile centrale ale orasului si vrei sa vezi cerul (de un albastru unic, electric) si iti izbesti vederea de rufe atarnate la uscat, ca in Napoli. Treci cu piciorul pe langa case somptuoase, placate cu celebrele insemne locale („azulejo”) si dai nas in nas cu saracia lucie de dupa colt. Orasul asta nu te agreseaza sub nici forma, chit ca asemenea decrieri patimase ar putea sa te duca cu gandul la o larma nebuna care invaluie intregul oras, la locuitorii sai exuberanti si guralivi, la mijloace de transport haotice si tipatoare. Nicidecum! Lisabona este – asa cum am mai zis – o fata solara, lenesa si satula de prostii, capabila sa te faca s-o iubesti asa cum e inca din primul minut in care intri in contact cu ea. Darnica cu peisajele, intelegatoare cu turistii si – mai ales – deschisa spiritului si sufletului.

Străduțe și tramvaie

Am fost la Lisabona acum mai bine de 7 ani si e ca si cum as fi fost ieri. Pastrez si acum in nari aerul umed si satios de ocean-copil (am fost in ianuarie, cand temperaturile nu scazusera sub 10 grade, timp in care in Romania erau -15/-20, iarna grea), imaginea solara excentrica a cartierelor scaldate de o lumina nefireasca, impresia extrem de placuta despre oamenii volubili, dar nu agresivi ai locului („lisboetas”), amintirile extrem de dragi despre locuri pe care sunt sigura ca le voi revedea cat de curand.

Cartierele sale sunt de un pitoresc fantastic, asezandu-se cuminti de-a lungul raului, ca si cum acesta ar reprezenta chintesenta vietii si a pasiunii de a trai. La drum, cititori de Călătorim.ro!

Alfama, cu ale sale stradute in pante abrupte (unde poti ajunge doar strecurandu-te cu tramvaiele de epoca 28 si 25), cu cafenelele colorate si animate, cu aerul sau boem dat de casele pavate cu azulejos, dar si cu vechimea cea mai mare, este locul unde te vei simti invitat si acceptat fara nicio urma de indoiala.

Imaginile pe care le pastrez din acest cartier sunt extrem de placute: case aruncate una desupra celeilalte, ca si cum ar vrea sa atinga soarele intr-un concurs nebun, locuri inghesuite care nu-ti lasa, insa, impresia asta, localuri de cartier unde (in iarna lui 2006) puteai manca „meniul zilei” cu doar 8/9 euro de persoana, oameni prietenosi dar nu excesiv, care insa te ajuta cu mare placere atunci cand ai nevoie.

Alfama si Sao Jorge

Deasupra Alfamei strajuieste – ca un gardian secular si un pic mofluz – Castelul Sao Jorge, vechea citadela medievala a orasului. In interiorul zidurilor castelului inca mai sunt cladiri locuite si intotdeauna am gandit ca oamenii aia sunt foarte norocosi: aerul vremii demult apuse nu poate decat sa ii faca sa respire mai bine si mai mult.

Bairro Alto este cartierul artelor, al muzicii, al locurilor sic din oras, unde vibreaza viata, de unde s-a auzit prima oara cum se ridica glasul celebrei Amália da Piedade Rodrigues intr-un incantator fado (cantec care pune pe portativ dorul si jalea poporului portughez), unde Gustave Eiffel a mai lasat in urma sa o minunata efigie a stilului sau - Elevador de Santa Justa (in varful careia se afla o minunata cafenea ce iti serveste gratios tot orasul la picioare), unde te poti pierde pe aleile exotice ale Jardim da Estrela (o gradina botanica splendida, cu specii din cele mai diverse, cu o liniste de biblioteca si cu spatii vaste de descoperit), unde urci cu splendidele „elevador” ca sa poti avea acces la stradute la care nici nu te asteptai sa existe, unde „alto” vine de la „inalt”, „cocotat” si arata ca un tort urias si colorat, asezat in straturi delicioase, pe care de-abia astepti sa le degusti – casa cu casa, strada cu strada, lingurita cu lingurita.

Baixa/Chiado este numele purtat de o piateta si imprejurimile ei, situata la intersectia a doua cartiere importante: Bairro Alto si Baixa Pombalina. Este un mini-cartier axat in mod traditional pe comert (aflat in imediata vecinatate a Praca do Comercio), care amesteca stilul arhitectural traditional cu cel modern si care este concentrat in jurul a doua strazi celebre: Rua Carmo si Rua Garrett.

Praça do Comércio

Spatiu eminamente comercial, Baixa/Chiado este vizitat atat de localnici, cat si de turisti in scopul de a cumpara carti, suveniruri, ceramica si multe alte delicii ale spiritului. Tot aici se afla localizata una dintre cele mai celebre cafenele din Lisabona - A Brasileira, cunoscuta si pentru ca l-a servit pe poetul national mult indragit, Fernando Pessoa.

Praça do Comércio noaptea

Ajungem în Belem si primul gand cand imi vine in cap e cel mai delicios desert portughez, Pastéis de Belém, si ale sale minuni ce incanta papilele gustative a milioane de trecatori de 175 de ani.

Pasteis de Belem

Apoi sar repede – ca nici nu stiu despre ce sa scriu mai degraba – la impresionantul si splendidul Mosteiro dos Jerónimos care iti incanta privirea si iti uimeste simturile fara echivoc.

Torre de Belem

Reprezentativ pentru cartierul Belem este Palácio de Belém, actualmente palat prezidential. In fata impunatoarei manastiri (in care salasluieste in somn de veci si marele descoperitor portughez – Vasco da Gama) se ridica semet Tour de Belém, construit cu scopul de a servi flotei portugheze drept poarta de intrare in oras. In imediata sa vecinatate – Museu de Marinha – asa cum se cere de la o fosta mare putere navala a lumii, descoperitoare de teritorii mult dorite si Museu de Arte Popular, ce gazduieste colectii permanente, dar si expozitii temporare.

Mosteiro dos Jerónimos

Parque das Nações este un loc uimitor pentru traditionalista Lisabona, care tine sa certifice titlul acestui articol, si anume ca imprevizibilul defineste acest oras. Parcul in sine este o platforma asezata la varsarea Ponte Vasco da Gama (o maiestrie arhitecturala a Europei, nu doar a Portugaliei, insumand 17.2km de pe un mal pe celalalt al Tejo-ului si devenind, astfel, cel mai lung pod de pe batranul continent), cu privelisti superbe de spatii vaste si cladiri futuriste.

Podul Vasco da Gama

Ne incantam ochiul si sufletul vizitand celebrul Oceanarium, urcand in telegondola ce serpuieste de-a lungul Tejo-ului, permitand sa fim martorii unor imagini spectaculoase ale Lisabonei, raului si oceanului de sus, plimbandu-ne printre multele fantani vulcanice extrem de avantgardiste care tasnesc din trotuarele pietonale intinse, minunandu-ne de constructia futurista a Torre Vasco da Gama si de ideile nastrusnice ale arhitectilor Lisabonei, ce au dat frau liber imaginatiei pentru aceasta parte a capitalei lor si incercuind uriasa arena ce constituie Pavilhão Atlântico. Parque das Nações reprezinta, cu siguranta, viitorul Lisabonei, un viitor haios si vesel, ca si ai sai locuitori.

Torre Vasco da Gama

Lisabona este un oras putin gurmand, probabil datorita lentorii de tip mediteranean care o invaluie, dar nu poti sa nu simti plutind in aer mirosul fructelor de mare, al „bacalhau”-ului proaspat pescuit, miros racoritor de citrice excentrice, de scortisoara zvapaiata aruncata peste „pasteis” proaspat scoase din cuptor, de cafea acum macinata, adusa din colonii (Brazilia, normal), de lapte caldut servit in exces de „lisboetas” in orice cafenea sau cofetarie, de rau nebun la varsare si de ocean copil la primire.

Si-acum visez la cea mai gustoasa „calvo verde” pe care am mancat-o vreodata, intr-un mic restaurant din Estoril (despre care voi scrie cu alta ocazie, pentru ca merita pe deplin o poveste), supa care spune tot despre spiritul portughez: racoritor de verde si cu un gust imbietor dat de carnatii traditionali aruncati in ea. O licoare placuta care imbina aerul fresh mediteranean si pe cel posac din munti, din zone mai reci.

Calvo verde

Strazile sale languroase si inguste, locuitorii sai molcomi (cum nu ar trebui sa fie un locuitor solar mediteranean) dar totusi serviabili si zambitori, cum numai un om relaxat si fara griji poate s-o faca, spatiile culturale incarcate de chimia cantaretilor de fado si a dansatorilor de „folia” (vechi dans de origine portugheza, cu miscare rapida si inegala, care se danseaza cu acompaniament de castaniete), parcurile exotice pline de palmieri si specii rare, pietele deschise larg catre raul involburat, casele cocotate pe ale sale coline si colorate indraznet, TOTUL transforma Lisabona intr-o destinatie mult dorita, intr-un loc cu un magnetism aparte.

Un magnetism al paradoxurilor: batran, dar si tanar – spatii inguste care contrasteaza cu pietele cu deschideri uriase - cartiere cuminti si asezate la anitpodul cartierelor galagioase si pline de murmur vibrant – oamenii lenti ai locului care contrasteaza puternic cu ideea de spatiu latin galagios si agitat. Într-un cuvânt: Lisabona!