Unul dintre cele mai relaxante weekenduri din ultima vreme l-am petrecut în Ungaria, la Mórahalom, cu două săptămâni în urmă. La nici 150 km de Timişoara (cam 2 ore şi un pic de drum), puţin după ieşirea din Szeged (pe traseul Timişoara-Cenad-Makó-Szeged-Mórahalom), această localitate mică şi discretă are atâtea de oferit! Ce are de oferit? În primul rând, un excelent ștrand termal, cu 21 de piscine și 11 saune!
Totul a fost simplu ca organizare: rezervarea camerei la hotelul Thermál Panzió (site oficial aici), pregătirea bagajelor (incredibil, mi-a luat aşa de puţin de data aceasta şi nici n-am uitat nimic, cu excepţia prosoapelorJ, dar oricum ne-am descurcat cu cele de la hotel), drumul într-o dimineaţă însorită de septembrie… Odată ajunşi, am avut plăcuta surpriză de a descoperi că personalul hotelului vorbea foarte bine engleza, deci n-a mai trebuit să mă chinui să-mi amintesc ceva cuvinte în limba maghiară (aici oricum nu puteam conta pe Fred, soţul meu :).
Ne-am cazat rapid, am mâncat un prânz delicios la restaurantul hotelului şi, inutil cred să mai spun, în cel mai scurt timp posibil eram în zona de spa din Morahalom: pe lângă cele 21 de piscine (în aer liber sau acoperite, cu apă caldă , călduţă sau rece), jacuzzi, bazine cu masaj de pietre, saună (finlandeză, cu aromoterapie, cu lumină infraroşie), atracţia principală au fost, bineînţeles, cele două tobogane uriaşe cu apă.
Bobo, băieţelul nostru, a urcat şi coborât de vreo 600 de ori, Fred l-a însoţit de vreo 550 de ori, iar eu estimez că am fost alături de ei de vreo… 5 ori. Dacă vă întrebaţi ce-am făcut în restul timpului, am să vă răspund: m-am bălăcit şi eu, am încercat majoritatea piscinelor, am râs cu băieţii mei şi m-am răsfăţat cu cea mai plăcută, distractivă, rapidă şi de calitate manichiură şi pedichiură din viaţa mea.
Doamna Marika, cea cu care m-am înţeles perfect, deşi nu vorbeam niciuna dintre noi limba celeilalte, e preferata mea din tot sejurul la Mórahalom: a lucrat repede şi bine, m-a făcut să râd, mi-a explicat că are 18 ani de experienţă ca manichiuristă, la acelaşi hotel (asta dacă am înţeles eu exact), că lucrează 7 zile din 7 (aici sunt sigură că am înţeles corect, fiindcă am văzut orarul afişat), m-a ajutat să scot banii din poşetă, ca să nu-mi stric oja proaspătă de pe unghii. Doamna Marika a fost pentru mine dovada că atunci când oamenii vor să comunice, comunică, nu e neapărată nevoie să vorbească aceeaşi limbă. Am plătit 5.000 de forinţi, pe care i-a meritat din plin (75 RON).
Obosiţi de atâta alunecat pe tobogane, scufundat ca raţele și înmuiat în jacuzzi, am cinat tot la restaurantul hotelului Thermal Panzio, unde ne aştepta o surpriză: muzică live :D. Cel mai mult i-a plăcut lui Bobo, care l-a aplaudat pe solist la „scenă deschisă” , spre încântarea acestuia şi a soţiei lui. Mie cel mai mult mi-a plăcut că ea era aşezată la o masă chiar lângă scenă şi cânta cu el, încet, iar el avea ochi doar pentru ea...Ce frumos!:)
Ştim sigur că vom mai reveni la Mórahalom. Chiar, trebuie să-l întreb pe Fred când ne mai ducem :).
Şi acum partea despre care mie nu-mi place să scriu, dar o fac la insistenţele lui Cătălin: tot weekendul (cazare, 3 mese bogate, plus intrările la ştrand în ambele zile) ne-a costat 125 de euro.
Mai multe detalii despre prețurile strandului Morahalom:
100 de forinți (HUF) înseamnă aproximativ 1,5 lei. Informații despre ștrand, cazare și multe altele găsiți și pe site-ul oficial - AICI
În tot orăşelul, am văzut 3 maşini doar cu număr de România, incluzând-o aici şi pe a noastră. Poate vom fi mai mulţi data viitoare?:)
Oricând, cu plăcere!
Multumesc frumos pentru raspuns :)
Am verificat eu: "The Spa is open all year, except for 24th December 2013"
Orarul e aici http://bit.ly/15NIYcg
Intrebare... iarna este deschis?
Stiu, ar trebui sa ma uit pe site-ul lor poate, dar zic sa intreb mai intai :)