Când îţi planifici un concediu în Austria, vara, sigur ai în vedere combinaţia cultură + drumeţii la munte + bălăceală în lacuri. Fie că este Salzburg, fie că este Viena, fie că este, cum am ales noi acum câţiva ani, regiunea Carinthia, cunoscută pentru lacurile sale înconjurate de munţi şi vremea ei însorită.

Eram cam descurajaţi de verile reci de la Oceanul Atlantic, unde ne petrecuserăm ultimele vacanţe de vară, aşa că am decis să facem o schimbare: ne vom bălăci în apele lacului Wörthersee, despre care citiserăm că sunt calde în luna iulie-august. A fost unul dintre puţinele concedii organizate de noi cap-coadă, aşadar bucuria că totul a mers perfect a fost cu atât mai mare.

Camerele le-am rezervat prin site-ul Owners Direct, la o pensiune mai retrasă, unde proprietarii erau o doamnă şi un domn din Anglia, reţinuţi, dar primitori totuşi. Micul dejun era minimal, dar gustos, sala de mese mereu plină de turişti flămânzi şi gălăgioşi, iar grădina plină de flori şi tapiţată cu un gazon impecabil, aproape pustie la orice oră (sau alergătura şi gălăgia lui Bobo, băiețelul nostru, să-i fi îndepărtat pe ceilalţi oaspeţi ai pensiunii?:)).

Atracţia principală a vacanţei noastre a rămas Wörthersee, un lac imens, cu o lungime de 20 km, o lăţime de 1-2 km şi cu o adâncime maximă de 85 m, aşezat între capitala Carinthiei, Klagenfurt (la est), şi frumosul orăşel Velden (la vest). De jur împrejur, mândre, cu zăpezi veşnice pe vârfurile cele mai înalte, se risipesc cât vezi în zare coastele abrupte şi bogat împădurite ale Alpilor.

Apa lacului are o culoare aparte, albăstrie-verzuie, şi este limpede, limpede, limpede. Multe ore de joacă, de stropit şi de alunecat de pe tobogan în apa nu chiar aşa de caldă a lacului ne vor aminti pentru totdeauna de Wörthersee, dar şi de Ossiachersee, un lac învecinat.

Dar cum nu ne-am dus în Austria doar „la scăldat”, ne-am hotărât într-o dimineaţă liniştită a acestei vacanţe perfecte să ne avântăm într-o călătorie de-o zi, pe apă de data aceasta. Spun „avântăm” pentru că o aveam cu noi pe mama sotului mei, Fred, care are oroare de orice ambarcaţiune şi de orice legănat de valuri...

O alegere ideală, chiar dacă nu am putut acosta în toate locurile cu denumiri romantice pe care le vedeam pe mal: Maria Wörth, Pörtschach, Velden, Klagenfurt. Am vizitat în fugă micul Velden, cu aerul său de staţiune exotică, o destinaţie favorită de vilegiatură a nobilimii vieneze de odinioară. Portul este o încântare pentru cei ce sosesc de pe apă, cu palmierii înalţi ce însoţesc faleza pe toată lungimea ei şi cu clădirea primăriei, înflorită toată ca o grădină de vară. Pentru familia noastră, în mod excepţional, pe lângă palmieri şi muşcate, un punct major de atracţie au fost cele trei raţe rătăcite pe faleză, pe care Bobo le-a răsfăţat cu cozonac rămas de la micul-dejun.

Următoarea escală, mai lungă, a fost la Klagenfurt, un oraş mai mare, cu un parc vast, minunat întreţinut, cu locuri de relaxare calme, însorit şi sprinţar ca un cârd de copii. Citiserăm despre lumea în miniatură ce adusese şi încă mai aduce faimă acestui colţ din Austria: Minimundus, o splendidă colecţie în aer liber de monumente arhitectonice de pe tot Pământul, de-o şchioapă toate, construite la scala 1:25.

Într-acolo ne grăbeam noi, ca şi majoritatea călătorilor ce fusese pe acelaşi vapor, să profităm de ziua caldă şi să descoperim cât mai multe din cele 150 de miniaturi. Conceputul este incredibil de...simplu, realizarea, perfectă, iar scopul, nespus de generos: profitul net realizat de Minimundus este orientat în totalitate către organizaţia caritabilă locală „Rettet das Kind”/”Salvați copiii”.

După o coadă scurtă, organizată şi eficientă pentru bilete (prețuri: 13 € /adult, 8 € / copil), ne-am regăsit de la intrare printre minunile acelea: Sagrada Familia, Turnul Londrei, Basilica Sf. Petru, Toronto CN Tower, Turnul Eiffel, Taj Mahal, Opera din Sydney, Casa Albă, Statuia Libertăţii, Turnul din Pisa, Atomium, Castelul Hochsterwitz din Austria, Marele Zid Chinezesc, o navetă spaţială care stă să fie lansată, ca şi o impresionantă colecţie de trenuleţe din toată Europa. Treceam cu mirare printre machetele liliputane, noi părând nişte Gulliveri greoi în acea ţară delicată a arhitecturii.

Succesul parcului, judecând după numărul de vizitatori, este enorm. Noi ne-am petrecut aproape o zi întreagă printre miniaturi şi credem că n-am văzut decât o mică parte dintre ele. Probabil că trenuleţele ce alergau grăbite pe şine i-au amintit lui Bobo de simpaticul Thomas şi de prietenii săi, ceea ce înseamnă că am poposit mai mult decât am fi dorit unii dintre noi în preajma acestora...

Am aflat apoi că în sezonul rece miniaturile sunt transportate şi expuse în alte locaţii, că ele se întorc apoi „acasă” odată cu vremea bună, dar şi că s-a mai deschis un al doilea astfel de parc, în localitatea Meckenbeuren din Germania, pe malul lacului Constance.

Minimundus nu ne-a lăsat să plecăm cu mâinile goale de acolo: observaserăm în timpul vizitei noastre o doamnă fotograf foarte, foarte pasionată de munca şi de modelele sale. Ei bine,în dreptul porţii de ieşire, am dat peste două panouri imense cu pozele multora dintre vizitatori, perfect lucrate, alături de cele mai reuşite miniaturi. Din familia noastră, erau fotografiaţi trei membri ...două dintre poze le avem şi acum acasă. Gestul fusese atât de delicat, imaginile atât de bine imortalizate, surpriza atât de mare, încât ar fi fost păcat să le lăsam acolo. Iar banii plecau, oricum, pentru o cauză bună...