O cruce atat de mica de jos ... si atat de mareata aici sus. Crucea de pe Caraiman ...

Cu ochii de copil o priveam nedumerita, mai tarziu cu mirare si mai apoi cu dorinta de a o atinge.

crucea eroilor de pe caraiman

Dupa ce am reusit sa ajung la Sfinx si la Babe, mi-am promis ca in scurt timp voi urca la aceasta cruce falnica. Si dupa nici 2 luni, iata-ma urcand, de data aceasta cu telecabina, bucurandu-ne de privelisti uimitoare. De cum am ajuns, norii ne-au inconjurat si ne-au aratat drumul jucausi.

Crucea de pe Caraiman

Cu fiecare pas, simturile ne erau starnite de arome nestiute, mainile ni se transformau in aripi, trupul era una cu vantul si noi sorbeam dulceata norilor.

Crucea de pe Caraiman

Ne-am pierdut si ne-am regasit printre flori cu miresme incantatoare, am zburat cu pasarile cerului si am cuprins muntii cu bratele, lasandu-ne prada lor. Privind in jos, am descoperit o lume atat de mica precum o harta desfacuta in mana unor uriasi.

Am urcat si-am coborat, ne-am strecurat si ne-am catarat, am cochetat cu oile care ne insoteau si cu ciobanul care parea desprins din alta lume (asta doar până cand si-a scos telefonul mobil:).

Crucea de pe Caraiman

Apoi ne-am imbracat in mantia incetosata a norilor, trezindu-ne fata in fata cu acea cruce plina de mister care ne saluta fericita ca in sfarsit ne vom da mainile.

Crucea de pe Caraiman

Crucea de pe Caraiman

I-am urcat treptele, simtindu-i vibratiile nerabdarii, avea atatea povesti sa ne spuna, a vazut atatea de aici de sus, iar noi eram atat de dornici sa o ascultam.

Crucea de pe Caraiman

Crucea de pe Caraiman

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni. Este unică în Europa atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare.

Crucea de pe Caraiman

Ne-am asezat in bratele ei si am savurat parfumul ei unic de rai.

Ne-am despartit cu greu. Ea a ramas acolo pazind lumea, noi am coborat facandu-i cu mana de jos.

Crucea de pe Caraiman

Acum stiam cine este ea si ce cauta tocmai acolo… Nu va spun, va las si pe voi sa mergeti sa-i ascultati inima.

Si cand o veti face, inima voastra va fi plina de fericire si asa va ramane. La fel a ramas si inima mea.