România frumoasă » Pe aripi de poveste la Hanul Ancuței

„Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 și risipit cu ani în urmă, s-a clădit, cinstindu-se slova românească a marelui Sadoveanu, noua construcție. Fie să rămână loc de vrăjit popas și desfătare sufletească pentru toți călătorii pământeni sau veniți de pe alte meleaguri“. Acestea sunt cuvintele sculptate pe o placa de marmura aflata la intrarea in Hanul Ancutei.

Hanul Ancutei se afla situat pe drumul european E85 in zona comunei Tupilati, din judetul Neamt. Se afla la o distanta de 27 de km de orasul Roman in directia Sucevei si la o distanta de 350 de km de Bucuresti.

Ca voi toti, si eu am citit Hanul Ancutei in liceu si mereu mi-am dorit sa ajung in locul descris de Mihail Sadoveanu, locul acela magic si atemporal in care povestea intalneste realitatea.

Ocazia mi s-a oferit intr-o zi superba de august cand am plecat spre manastirile din Bucovina. Asa ca ne-am urcat in masina si am pornit la drum. Mi-am luat la mine cartea lui Sadoveanu, eram foarte curioasa sa vad daca se regasesc asemanari la fata locului intre ceea ce a scris autorul si hanul propriu-zis. Descrierea lui Sadoveanu este urmatoarea:

„Apoi, într-adevar, împaratul-Alb si-a ridicat muscalii lui împotriva lumii pagâne, si, ca sa se împlineasca zodiile, a daruit Dumnezeu rod în podgoriile din tara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde sa puie mustul. s-au pornit din partile noastre carausii ca s-aduca vin spre munte, s-atuncea a fost la Hanul Ancutei vremea petrecerilor si a povestilor. Taberele de care nu se mai istoveau. Lautarii cântau fara oprire. Când cadeau unii, doborâti de truda si de vin, se ridicau altii de prin cotloanele hanului. S-atâtea oale au farmat bautorii, de s-au crucit doi ani muierile care se duceau la târg la Roman. Si, la focuri, oameni încercati si mesteri frigeau hartane de berbeci si de vitei, ori pâr-pâleau clean si mreana din Moldova. Iar Ancuta cea tânara, tot ca ma-sa de sprâncenata si de vicleana, umbla ca un spiridus încolo si-ncoace, rumana la obraji, cu catrinta-n brâu si cu mânicile suflecate: împartea vin si mâncari, râsete si vorbe bune. Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pâna colo, si niste porti ferecate cum n-am vazut de zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor...La vremea de care vorbesc, era însa pace în tara si între oameni buna-voire. Portile stateau deschise ca la Domnie. si prin ele, în zile line de toamna, puteai vedea valea Moldovei cât batea ochiul si pâclele muntilor pe paduri de brad pâna la Ceahlau si Halauca. Iar dupa ce se cufunda soarele înspre tarâmul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau în tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrelor zabrelite. Contenea câte un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile...”

Am pus masina in parcarea arhiplina a hanului, parcarea ce altadata servea ca loc de adapost si odihna carutelor, oamenilor si vitelor, astazi musteste de masini romanesti sau straine venite din colturi diferite ale lumii pentru cateva ceasuri de povesti, un pahar de vin si o mancare delicioasa.

Aerul ancestral al zonei te izbeste de cum pui piciorul pe pamantul Ancutei de altadata, cum ii zicea Sadoveanu in carte. In fata intrarii in han se afla un soi de piata cu produse ale mestesugarilor locali, de unde puteti achizitiona o multime de suveniruri. Foarte specifice zonei sunt obiectele din trestie si papura impletita: scaune, mese, canapele, cosuri, etc.

De asemenea se gasesc costume traditionale, cu precadere ii, deosebit lucrate, rezultat al multor nopti nedormite ale femeilor din sat. Puteti achizitiona si multe borcane cu dulceturi, branzeturi, carnati si preparate de carne afumate in stil traditional romanesc, ce mai, adevarate delicii de luat la pachet. Preturile nu sunt exagerate, eu chiar mi-am luat un scaunel impletit pentru dormitorul fetitei, la 60 de ron, si mi s-a parut mai mult decat rezonabil stiind cate munca implica realizarea lui.

Intrarea in han da intr-un hol plin cu obiecte traditionale, covate, cuptoare de lut, manechine imbracate in ii si catrinte care parca sunt gata sa te introduca in atmosfera de poveste. De o parte si de alta a holului sunt doua incaperi, una serveste ca muzeu si a doua ca magazin de suveniruri. Daca mergi inainte dai peste camera principala a hanului si restaurantul de astazi.

Am luat si noi loc la o masa si inainte sa apuc sa cercetez meniul pentru a putea comanda ceva, am fost frapata de farfuriile de pe masa pe care erau scrise frânturi din opera lui Sadoveanu. Mi s-a parut un lucru inedit si foarte bine gandit in materie de promovare, legatura fina dintre hanul turistic si hanul din poveste, creata de cei care se ocupa de el.

Pe masura ce noi ne afundam tot mai mult in nehotarare, pentru ca, pe bune, este foarte dificil sa alegi ceva din meniul lor bogat si delicios cand ai vrea sa le incerci pe toate, lautarii hanului ne incantau cu cantecele lor superbe de petrecere.

Intr-un final, dupa multe negocieri cu ceilalti colegi de drumetie si masa, ne-am hotarat sa luam un Ospat moldovenesc pentru 4 persoane. Masa ne-a costat 300 de ron, dar am mancat pe saturate toti 4, platoul continand: muschi cu hribi, frigarui de berbecut, scarita, pilaf ,cartofi la cuptor cu rozmarin si muraturi.

Tot in acesti bani am primit si un platou cu deserturi format din: papanasi, galuste cu prune, pere in sos de vin si crema de zahar ars. Ne-am delectat cu un cofer din vinul casei, apa minerala si cate o cafea.

Asa ca daca trag linie eu zic ca a fost mai mult decat rezonabil. O alta gaselnita de apreciat a responsabilului de han mi s-a parut si faptul ca ospatarii si toti ce care se ocupau de han puratu costume traditionale specifice zonei.

Pe cand ne asteptam comanda, am intrat in vorba cu vecinii de la masa alaturata si intamplarea a facut ca unul dintre domni sa fie profesor de istorie prin partea Sucevei si sa ne incante povestindu-ne istoria hanului.

Asa am aflat ca a fost construit la inceputul secolului al XVII, mai exact 1718, ca servea ca popas si refugiu pentru calatorii spre Roman, Suceava sau Neamt. Domnul profesor ne-a povestit mai apoi de primul proprietar al hanului, boierul Stefan Catargiu, care isi avea mosia in zona satului ce astazi poarta numele de Tupilati si care si-a inceput afacerea organizand targuri si iarmaroace, pentru ca mai apoi sa construiasca hanul.

Se pare ca sunt multe istorisiri legate de iarmarocul de la Tupilati ramase in istorie. Exista, din cate ni s-a povestit, un document inca din 1876 care, pe langa o trecere in revista a bunurilor de la mosia Tupilati, ar fi continut si referiri la „ratesu de la Ancuta”. Rates se pare ca inseamna han la drum mare, circulat, la o sosea principala. Dat fiind ca urmasii lui Catargiu aveau datorii si nu-si mai puteau plati impozitele si taxele la stat, hanul a fost preluat de Casa Rurala care l-a vandut unor persoane ce in 1943 l-au demolat pentru ca nu-l mai puteau intretine.

Abia in anii 1960 s-a inceput reconstructia lui, pe baza unor planuri arhitecturale aflate in Arhiva Statului de la Iasi. Se pare ca din hanul initial se mai pastreaza doar pivinita, pe care va spun sincer ca nu m-a lasat inima sa plec fara a o vizita.

Incinsi de atmosfera, de povesti si de vinul bun, mai ca n-am mai fi vrut sa plecam la drum. Din fericire, hanul dispune si de un hotel, Hotelul Roman, unde te poti odihni linistit. O camera cu pat matrimonial si decor traditional este 130 ron cu mic dejun inclus.

Insa cum drumul nostru nu se oprea acolo, ne-am luat la revedere de la domnul profesor caruia i-am promis o vizita la Suceava si ne-am indreptat spre masini. Cand am privit ultima data spre han, mi s-a parut ca din spatele usilor de stejar imi zambea cealalta Ancuta, Ancuta cea de altadata….

Am ajuns la concluzia ca Hanul Ancutei este, a fost si va fi mereu un loc al povestilor, un loc in care oamenii comunica si se cunosc, un loc in care se leaga prietenii.

De ce este special hanul Ancutei?

Romania are o multime de lucruri pe care ar trebui sa le arate lumii, cu care ar trebui sa se mandeasca si pe baza carora ar trebui sa creeze un turism de calitate. Il avem pe Tepes si avem Castelul Bran, dar de Dracula Park se bucura si beneficiaza americanii, avem Dragobetele si totusi sarbatorim Valentine's Day, avem Sfatul Andrei dar din pacate Halloween-ul prinde mai bine la public... Avem Sadoveanu si Hanul Ancutei, este al nostru si numai de noi depinde ca negura timpului sa nu-l inghita. De noi depinde sa pastram magia locului, traditiile si viata intre aceste ziduri vechi incarcate de istorie. Sadoveanu l-a facut nemuritor inscriindu-l in paginile sale si ne-a lasat noua datoria de a-l transforma intr-un succes turistic.

Cui aș recomanda să viziteze acest loc şi de ce?

L-as recomanda tuturor celor care au citit macar un fragment din opera lui Sadoveanu dedicata Hanului. Mie mi s-a parut fascinant sa constat cat de inventiva si de traditionala este cultura romana, cat de multe transmite aceasta locatie mitica romanilor.

As recomanda tuturor parintilor sa-si duca si copiii sa-l viziteze, pentru ca sunt convinsa ca ar fi atrasi mai apoi sa citeasca si cartea lui Sadoveanu.

As recomanda profesorilor sa faca excursii aici, pentru ca prezinta un potential didactic incredibil si pentru ca ceva inedit nu strica niciodata, mai ales daca aduce un plus de cunostinte elevilor.

Iti recomand tie, Romanie, nu-ti uita valorile, nu uita Hanul Ancutei!