Până acum, am plecat în fiecare an în concediu /vacanţe. De obicei alegeam Valea Prahovei. Era destul de ieftin, aproape de Bucureşti şi nu îmi plăcea să îmi bat capul cu alegerea unei alte destinaţii de vacanţă despre care nu stiam nimic. Însă în vara lui 2011 m-am hotărât să îmi schimb obiceiul, sătulă fiind de aglomeraţia şi nebunia din staţiunile prahovene.

Am început să fac muncă de cercetare. Şi am ajuns la un rezulat ce avea să fie mai mult decât satisfăcător. Fundata. Sunt convinsă că mulţi dintre voi vă veţi întreba ce este de văzut aici. Ei bine, Fundata este, din punctul meu de vedere, un sat cu un extraordinar potenţial turistic. Preconizez că în scurt timp se va umple de pensiuni de 5 stele, resorturi şi alte tipuri de complexuri scumpe.

fundata-1

La un simplu search pe Google descoperim ca Fundata este cea mai înaltă localitate din România, situată la altitudinea de aproximativ 1300 m. Se găseşte pe drumul ce leagă Branul de Rucăr, în apropierea Parcului Naţional Piatra Craiului.

Foto: pensiunea-edera.ro

Foto: pensiunea-edera.ro

Drumul de la Braşov spre Fundata este o splendoare, o încântare pentru sufletele noastre. Nu îţi poţi dezlipi ochii de la văile adânci, casele aruncate pe crestele munţilor şi verdele crud al ierbii. Fundata este, intr-adevăr, o comoară a ţării noastre.

Marele avantaj al acestui sat este liniştea care te învăluie imediat ce cobori din maşină. Casele sunt risipite ici-colo, nu sunt deloc înghesuite, pensiunile sunt foarte cochete, preţurile cât de cât accesibile (cam 100 lei/cameră). Sfatul meu este să vă aprovizionaţi bine din Braşov, pentru că aici magazinele se găsesc destul de rar.

fundata-2

Când am plecat din Bucureşti, ne-am gândit că nu are rost să sunăm pentru rezervare, dat fiind faptul că Fundata nu este un loc foarte vizitat. Mare ne-a fost mirarea când am ajuns la faţa locului şi nu am gasit absolut nicio cameră liberă. Ne-am cazat undeva la un motel, la marginea şoselei ce duce către Braşov. Şi s-a cam dus cu liniştea mult visată. De aceea, recomandarea mea ar fi să sunaţi în prealabil pentru rezervare, pentru că tot mai mulţi români au tendinţa de a se întoarce la origini, de a pleca departe de aglomeraţie, înapoi în natură.

fundata-3

Ce puteţi vizita de aici? Păi, noi am optat pentru o plimbare până în satul Şirnea, apoi spre Cheile Dâmbovicioarei şi Peştera Dâmbovicioara şi înapoi. De asemenea, puteţi merge la Peştera Liliecilor din satul Peştera, la Cheile Zărneştilor, Cheile Grădiştei precum şi în bine-cunoscutele Bran, Moeciu, Râşnov.

cheile-dambovicioarei

Aşadar, dacă ceea ce căutaţi este un loc desprins din rai, departe de civilizaţie si aglomeraţie, un loc de tihnă şi relaxare, Fundata este răspunsul. Şi profitaţi acum, până nu se transformă într-o staţiune simandicoasă :)