Mult timp mi-am dorit sa vad Maramuresul istoric si iata ca in septembrie 2011 am rezervat un minisejur de 4 nopti la Casa Iurca de Calinesti din Sighetul Marmatiei. Desi platisem printr-un site de reduceri, asteptandu-ma sa nu gasesc cine stie ce cazare, cand am ajuns acolo am fost uimita de cat de frumos arata pensiunea. Patronii au amenajat cu mult gust si in stil traditional pensiunea si restaurantul. Au adunat cu grija obiecte traditionale vechi si le-au aranjat cu gust in locatie. Am fost foarte bine primiti, ba chiar nu am platit suplimentar pentru o camera cu trei locuri, desi rezervasem o dubla.
La intrarea in pensiune
Mancarea a fost excelenta: un mic dejun bufet suedez inclus in pretul cazarii, portiile foarte generoase si mancarurile foarte gustoase. Aveau o pasta de jumari excelenta (din partea casei), pe care o asteptam cu nerabdare de fiecare data cand ne asezam la masa.
Terasa Casei Iurca
Un alt mare plus este faptul ca ajutoarea patroanei ne-a dat informatii despre lucrurile ce trebuie vazute si despre cum putem ajunge acolo. Astfel am vizitat Cimitirul vesel din Sapanta, care cu exceptia catorva inscriptii si a coloritului, nu mi s-a parut deloc vesel. Unele cruci m-au facut chiar sa plang.
Mănăstirea Bârsana
Tot in Sapanta am vazut cum se spala rufele la valtoare. In aceeasi zi am vizitat Memorialul Durerii din Sighet si Muzeul Etnografic. O alta zi am alocat-o descoperirii manastirilor de pe Valea Izei. Am vazut manastirile de la Ieud, Barsana, Bogdan Voda si multe altele. Aici am ramas uimita de frumusetea lor, de lucratura in lemn a mestesugarilor maramureseni.
La vâltoare, în Săpânța
De asemenea am cunoscut oameni extraordinari de primitori si binevoitori in Barsana, oameni care ne-au aratat traditiile lor. De la un sculptor, domnul Barsan, am aflat ce inseamna fiecare simbol sculptat pe portile maramuresene si pe constructiile din zona. Iar familia Ofrim ne-a imbracat in straiele lor populare ca sa facem poze :). Ma voi gandi cu placere la acesti oameni in fiecare an.
Motiv traditional pe portile maramuresene: soarele care coace granele din care se face paine
O alta zi am destinat-o plimbarii cu Mocanita, care pleaca in fiecare zi la ora 9 din Viseul de sus. Dupa un drum de circa 2 ore printre niste peisaje de vis am ajuns la capatul liniei. Aici se incropeste un bufet de unde poti cumpara de mancare si de baut. Ce e foarte important este ca daca alegi sa mergi in vagoanele descoperite la dus, vei merge si la intors tot asa, ceea ce pe o vreme racoroasa nu ne-a prea placut. In sepembrie acolo erau 10 grade si ploua.
Cu mocănița
Un sfat daca vreti sa mergeti cu Mocanita: luati-va haine mai groase, eventual puteti sa va luati de mancare si de baut pentru a nu plati un pret oarecum cresut pe produsele de la bufet. In ultima zi, am plecat spre casa pe Valea Marei si chiar in Mara am oprit la o pastravarie care ne-a atras atentia cu arhitectura sa. N-am ramas doar cu privitul, am mancat si un pastrav excelent.
La păstrăvăria din Mara
Aceasta excursie a fost pentru mine un lucru inedit si pot spune ca parca Maramuresul este o alta tara, un taram de basm, cu oameni primitori.
Comentarii