Pornim din Timișoara, sâmbătă dimineață, într-o excursie de documentare. Prima mea excursie de documentare:) Până acum, plecam pur și simplu, în weekend. Acum, eu merg să văd cu ochii mei niște locuri despre care voi scrie, poate, dar sunt însoțită de un fotograf profesionist, care arde de nerăbdare să ajungă la Dunăre și să se delecteze lucrând toată ziua (de fapt, eu îl însoțesc pe el:).
A avut dreptate, întreaga zi a fost o bucurie. Am oprit foarte puțin, să bem o cafea pe un câmp însorit. O aveam cu noi pe cățelușa lui, Lea, un ghem fericit de blăniță, și pe o prietenă de-a mea, pasionată de călătorii și de sporturi acvatice.
Ultima parte a drumului a fost foarte, foarte pitorească, trecând prin satele din apropierea graniței sârbești, aproape de Baziaș. Un amestec de liniște rurală și de pustiu de sâmbătă la amiază (interesant sentimentul, nimic apăsător, poate era doar mirarea de a vedea ceva nou și atât de diferit de viața mea cotidiană dintr-un mare oraș). Case mai bogate alături de case sărăcăcioase, simplitate și pace, un drum liniștit pe câmpuri arămii. La radio intrau posturile din Serbia, cu muzica adolescenței noastre. Și, dintr-o dată, iată Dunărea, la Baziaș.
Oprim la scurt timp, într-un golf unde se adunase un grup de kiteri din Timișoara. Am rămas câteva ore pe malul Dunării, lăsându-ne bătuți de vânt și de soare, urmărindu-i pe oamenii aceștia curajoși, legați de o pasiune atât de frumoasă. Am trăit în tăcere bucuria lor, sentimentul lor de libertate atunci când vântul îi ridica și zburau deasupra apei învolburate. Câteodată cădeau, dar se redresau și porneau din nou. Am admirat îndemânarea și forța cu care manevrau kite-urile și cu care îmblânzeau vântul în zborul lor de Icari peste Dunăre. Mi-au plăcut toți cei care erau pe apă, dar unul dintre ei părea că nu se mai sătura de golf și de cer. A rezistat cel mai mult, deși vântul l-a tot trântit în apa rece, și a luat-o de la capăt de fiecare dată, cu o bucurie incredibilă a jocului. Mai era cu ei un băiat care s-a încăpățânat să intre pe Dunăre cu windsurf-ul lui, dar vântul puternic a fost mai încăpățânat ca el, dându-i planurile peste cap.
Ne-am desprins într-un târziu de grup și am pornit spre Băile Herculane, unde voiam să înnoptăm. Drumul ne-a ispitit cu o mulțime de frumuseți, cărora nu le-am rezistat: am oprit pentru fotografii la câteva sute de metri de golful kiteri-lor, la o mică terasă cu bărci albastre trase la mal și oameni plăcuți...Apoi în satul Coronini, în ciuda vântului rebel, pe un câmp de unde am văzut o colonie mare de lebede albe și de lișițe. Marcel a reușit să surprindă niște instantanee superbe, cu lebedele pe Dunăre și cu lișițele luându-și zborul cu toatele, pentru a se așeza iar pe apă, ceva mai departe. Adevărat fotograf pasionat, fugea după ele din golfuleț în golfuleț, în timp ce noi țineam pasul mai greu, din cauza vântului. Dar ce splendoare! Și apa cum reverbera, lovită de aripile păsărilor și luminată de soarele după-amiezii de toamnă! Superbe momente!
Ne-am oprit în toate locurile care ne-au plăcut, inclusiv la Berzasca, unde am văzut pentru prima dată complexul de căsuțe lacustre „Egreta”. Era frumos și de pe mal, dar și mai spectaculoase imagini a surprins Marcel cu drona.
Cred că fotografiile vor exprima mai convingător ce am scris eu cu atâta entuziasm. Vă las să vă bucurați de ele, mulțumindu-i artistului care le-a realizat.
Foto: Marcel Neag
Comentarii