“La 10 km de aici se află satul de dincolo de nori. Altitudinea este de aproximativ 1000 m, iar casele sunt identice cu cele din Maramureș și Bucovina. Spor la drumețit!” Asta stă scris pe indicatorul din dreptul cascadei Șopot din Poieni, județul Timiș. Iar acest mesaj m-a lăsat cu dorința de a reveni în acel punct și de a continua drumul, spre satul descris atât de frumos.
A venit și ziua potrivită. Duminică dimineață, pornim în patru: Alexandra-omul tehnic, calm, de bază, Marcel-fotograful, artistul, cel care a fost deja peste tot, Simona- prințesa, cea care are grijă de echipă și Lea, cățelușa pufoasă.
Am condus eu pe drumul de la Timișoara, pe autostradă până la Margina și apoi până la Curtea, locul unde facem mereu o pauză de cafea. De aici a preluat Alexandra volanul și ne-a dus în siguranță până la Poieni, apoi pe drumul forestier până la Bătrâna (care este deja în județul Hunedoara). Pitoresc drumul prin pădure, mai ales până la cascada Șopot. Apoi au fost scurte porțiuni puțin mai dificile, dar nu exagerat pentru curajoasa Alex.
Când am ajuns în sat, ne-am oprit întâi să respirăm pe îndelete: era liniște. Se auzea doar un câine lătrând în depărtare și clinchetul unei tălăngi. Munți în culori de toamnă cât vezi cu ochii, fânețe împrejmuite cu garduri de lemn, case răzlețe, turla albă a bisericii ițindu-se în vale. Am mâncat pe iarbă, sub soarele luminos de noiembrie. Apoi a apărut un localnic vorbăreț, care ne-a povestit o grămadă despre sat: mai sunt o mână de locuitori, cei mai mulți în vârstă, dar puternici și sănătoși. Au biserică în sat și un preot din Arad care vine să oficieze când e nevoie Au și primărie (cu același primar în funcție de 3-4 mandate), un magazin, electricitate și apă curentă. Medicul de familie se află la Dobra. Școala s-a închis, fiindcă nu mai sunt copii în sat. Poștașul trece o dată pe lună, cu pensiile și cu puținele scrisori adresate locuitorilor. Oamenii au animale în gospodării, lemne pentru foc sunt din belșug, iar grădinile sunt rodnice. Doar porumb nu mai cultivă nimeni, ci îl aduc de la Dobra. Am vorbit despre toate, cum ai vorbi cu un om cunoscut de multă vreme: nu e de acord cu școala online: „Ce școală e aia?”, adică exact ceea ce gândim și noi. Nici de vaccinare nu e încântat. Toți oamenii din sat sunt sănătoși, nu-i vede rostul. „Dv.sunteți vaccinați?” a îndrăznit să ne întrebe.
Târziu am plecat să vizităm satul, atât de mult ne-am bucurat să stăm de povești cu acest om plăcut. Ne-a mai zis că a lucrat la drujbă toată viața și că-i e rușine să ne spună ce pensie are după 40 de ani de muncă: 1,100 lei, dar e sănătos și mulțumit.
Mă sfiam puțin să-i cer să ne fotografiem împreună, dar Alex și Marcel n-au complicat inutil lucrurile. Domnul s-a bucurat nespus și a ascultat indicațiile fotografului: am mers în șir indian, apoi unul lângă celălalt, am stat în soare, am stat în umbră... Minunată sesiune foto în iarba înaltă! I-am promis că-i vom trimite pozele prin poștă. Le avem imprimate, mâine vor pleca deja la Bătrâna și sper ca domnul Bodea să le primească până la Crăciun.:)
Am mai întâlnit câțiva localnici în sat și râdeam, spunând că probabil ne-am întânit cu toți locuitorii:) Ce case frumoase au oamenii aceștia! Eu mă așteptam să găsesc un fel de Săpânța, cu picturi naive, pline de culoare pe case, dar nu e deloc așa. Ce am găsit e mult mai potrivit cu spiritul locului: case de lemn sobre, acoperite cu șindrilă, curți mari și curate, cu iarbă încă verde, căpițe bogate de fân, animale bine îngrijite și liniște. Foarte multă liniște, pe care am adus-o cu noi spre casă, împreună cu înțelepciunea locului: ultima imagine, la ieșirea din pădure, a fost o bufniță mare și frumoasă, care a stat la pozat. Semnul că am fost în locul potrivit, cred.
Fotografii: Marcel Neag
Comentarii