Pe călătorim.ro vom încerca să semnalăm, cel puțin o dată pe săptămână, ofertele atractive, prețurile îmbietoare sau destinațiile ieftine recomandate de specialiștii site-ului nostru.

Începem cu o propunere la îndemână: Viena.

Perioada călătoriei: 18-20 ianuarie 2013.

Transport: Austrian Airlines are oferte excelente. În perioada recomandată de noi, un bilet dus-întors București-Viena este 89 de euro.

Cazare: pe booking.com puteți găsi, dacă vă grăbiți, o ofertă interesantă. Doar 50 de euro pentru o cameră dublă pe noapte la Meininger Hotel Wien Downtown Franz

Așadar, transport cu avionul cu o companie de linie, plus două nopți de cazare la un hotel de 3 stele în apropiere de centrul Vienei ar costa pentru un cuplu numai 278 de euro.

Avantaje:

  • Austrian Airlines oferă un preț de low-cost pentru servicii de supercalitate. Am zburat de câteva ori cu Austrian, standardele sunt ridicate, iar aeronavele foarte elegante
  • Pînă la Viena se ajunge în doar un ceas și jumătate. Orarul de zbor e și el foarte avantajos. Ajungeți vineri dimineața, la ora locală 8:50, și decolați duminică seară, la 20:20. Practiv, aveți 3 zile întregi la dispoziție.
  • Hotelul este foarte aproape de centru și bine apreciat pe site-urile mari de reviewuri (nota 8,2 pe booking.com, locul 140 din 360 pe tripadvisor.com)
  • Perioada este excelentă pentru shopping. Perioada de reduceri e abia la început, iar Viena este foarte ofertantă pentru cei în căutare de chilipiruri. Aveți de ales din sute de magazine, în zona centrală, pe Mariahilfer Straße sau, de ce nu, la Parndorf.