Munții Bucegi au o suprafață de aproape 300 de km pătrați și multe puncte de interes. Numeroasele vârfuri, chei și văi au creat de-a lungul timpului tot felul de povești, unele reale, altele imaginate, care se leagă de originile locurilor și de fenomenele ce au loc aici.
Iată-le pe cele mai interesante dintre acestea!
Legenda Cheilor Tătarului
Se spune că grupuri de tătari care veneau din Asia pentru a căuta locuri bogate au ajuns și în România. Aceștia purtau cu ei chei mari de la lacătele cu care își protejau averile strânse pe drum. Ajungând în Bucegi, fermecați de Babe și de Sfinx, pe tătari i-a prins noaptea cu sute de stele, care i-au surprins și mai mult. Uimiți de frumusețile văzute, au fugit imediat să dea vestea acestui loc magic și celor care erau acasă, în Asia, și să-i aducă aici. Au uitat însă cheile în Bucegi, în locul care se numește acum Cheile Tătarului. Tot legenda spune că în zilele înnorate se pot vedea siluetele unor oameni pe vârfurile munților, aceștia reprezentând de fapt spiritele tătarilor, care caută cheile pentru a recupera comorile.
Zonele energetice
S-a descoperit că în Bucegi, pe vârfuri, este un nivel ridicat de radiații. Nu se știe însă de unde, presupunerile ducând către posibilitatea ca acolo să fi fost un sanctuar, parte din Triunghiul de aur al Daciei, trei puncte cu energie foarte mare. Specialiștii au analizat și au făcut diverse măsurători, dar nu au putut oferi o explicație clară.
Tunelurile secrete
Se spune că Munții Bucegi ar fi străbătuți de o rețea de tuneluri subterane care pot atinge chiar sute de kilometri! Nu se știe de când și cum au fost făcute și nici nu a reușit cineva să descopere mai mult de câteva peșteri dificil de explorat în adâncime pentru a vedea unde duc. Mai mult, se mai spune că intrările spre acestea s-ar fi surpat în 1993, când a avut loc o serie de cutremure puternice în zonă.
Legenda florii de colţ
Floarea unică a Bucegilor ar fi fost creată când Steaua de la Răsărit, care îi călăuzea pe cei Trei Magi, a explodat deasupra munților în mii de stele, fiecare transformându-se într-o floare albă, asemănătoare unei steluțe, numită floare de colț.
"Zona nemuririi"
În zona cu acest nume s-a făcut o analiză a apei în anii '80 și s-ar fi descoperit că apa nu are nici o bacterie. Specialiștii au concluzionat că se poate ca apa să se alimenteze dintr-un lac subteran imens, care să aibă legătură cu tunelurile. La cele șapte izvoare din zonă se spune că venea zeul suprem al geto-dacilos, Zamolxis, să bea apă și de aceea este atât de pur.
Legenda Muntelui Caraiman
La 2,384 de metri, vârful este cunoscut de toată lumea, în special datorită crucii Caraiman. Se spune că muntele a fost demult casa unui vrăjitor cu puteri neobișnuite. Când sufla în cimpoi, câmpiile și pădurile înverzeau imediat și totul era acoperit de flori. Acesta avea mai mulți copii care se certau pe avere. Astfel, a decis să le-o împartă în mod egal. Unii au rămas fără ea destul de repede și au început să ceară de la frații mai strângători, creând conflicte. Supărat, vrăjitorul a plâns atât de mult încât lacrimile sale au devenit râuri care au ajuns până la mare. Copiii au vrut să îi fure apoi cimpoiul fermecat, dar o furtună teribilă i-a oprit. Se spune că vrăjitorul Caraiman încă mai doarme cu cimpoiul sub cap, iar acesta răsună când e furtună.
Legenda Babelor
Se spune că pe munte locuia Dochia, o femeie rea la suflet, care pe 1 martie și-a trimis nora să culeagă fragi, deși era prea devreme pentru aceste fructe. Nora Dochiei s-a întâlnit pe drum cu Dumnezeu, care luase chipul unui bătrân și care i-a dat fragii. Când a văzut că nora sa a venit acasă cu fructele, Dochia s-a gândit că vremea s-a încălzit, așa că și-a luat cele 9 cojoace și a urcat pe munte. Era mai cald decât își imaginase, așa că a început să-și dea jos câte un cojoc în fiecare zi. În cea de-a noua însă, cînd rămăsese fără nici un cojoc, au venit un vânt puternic și înghețul, iar baba și oile sale s-au transformat în statui de gheață - Babele.
"Gura de Rai"
Este un loc ținut încă secret de oamenii de știință, care se află în Muntii Bucegi și care îi face pe vizitatori să se simtă foarte bine, reglându-le bătăile inimii și dându-le o stare generală excelentă. Se pare că ar fi vorba de o anomalie magnetică atipică, o emisie de radiaţii patogene de origine necunoscută, provocate în general de rupturi de falii, reflexii ale scoarţei terestre sau alte fenomene geologice care apar pe diagrame, dar care nu au fost detectate în zonă, care e supranumită "Gura de Rai".
Legenda de pe vârful Omu
Un cioban s-ar fi rătăcit în munți căutându-și oile. A ajuns până în cel mai înalt vârf, dar vremea nu i-a permis să vadă nimic în jur. Supărat, a început să blesteme. Dumnezeu s-a mâniat și l-a pedepsit, transformându-l într-o stană de piatră - Vârful Omu.
Legenda Schitului Peşterii Ialomiţei
Mihnea Vodă ar fi venit în Bucegi, la peştera de la Obârşia Ialomiţei, pentru a vorbi cu o vrăjitoare care să-i ghicească și să-l ajute în dragoste. Aceasta a început însă să-l blesteme, iar Mihnea Vodă s-a speriat și a fugit în pădure. A fost găsit de niște ciobani care l-au dus la ei la stână, unde și-a revenit. A decis ulterior să mulțumească pentru că a scăpat cu viață construind un schit și trimițând acolo călugări.
Comentarii