Satul Masuleh din nordul Iranului este in topul celor mai interesante sate vazute vreodata de mine. In seara asta, am vrut sa scriu despre un loc, dar chiar nu ma puteam hotari unde sa ma duca amintirile. Asa ca am ales un rand de poze la intamplare si intamplarea a facut ca povestirea mea sa fie despre acest sat neobisnuit.
Sa va dau intai niste date ca la carte. Masuleh (sau Masouleh) este situat in nordul Iranului, in provincia Gilan. O populatie mica, de vreo 550 de suflete si cam 180 de familii. Satul este inconjurat de munti, tocmai de aceea de multe ori turistii il gasesc invaluit in ceata.
Satul acesta este altfel decat satele pe care le stim noi. Casele sunt construite pe munte, una peste cealalta, de aceea curtea unei case este acoperisul vecinului de dedesubt. Totul pare abrupt, la fel si scarile, iar masinile trebuie lasate la marginea satului. Deci el trebuie vizitat in cel mai bun fel posibil, pe jos.
Si drumul pana acolo este foarte placut, multe serpentine, vai, urcusuri, ceea ce face ca el sa devina inaccesibil pe timp de iarna. Un picnic pe marginea drumului sau pe marginea paraului este mereu binevenit pe timp de vara.
Dupa ce am parcat masina, am luat-o pe jos inspre sat. Ne-am oprit pe pod sa vedem panorama, apoi am pornit in sus pe scari. Arhitectura foarte diferita, motivele de la ferestre m-au facut sa ma opresc destul de des.
Imi fug ochii peste tot, noutatea lucrurilor din jurul meu ma acapareaza, totul este diferit, deci neaparat trebuie vazut si analizat. Ma opresc sa-mi iau o gustarica, sa ma tina puterile pana ajung sus. Dar nu prea stiu ce sa aleg: halva, baclava sau batonul cu seminte de susan.
Magazinele pline cu suveniruri sunt atat de colorate, am fost totusi dezamagita sa vad ca au aparut si acolo produse ieftine din China. De ce as vrea eu intr-un sat atat de pitoresc sa-mi cumpar ceva care sa-mi aduca aminte de cu totul alte locuri? Noroc ca localnicii inca fac lucruri specifice zonei, cum ar fi sosetele din lana sau posetele multicolore. Poate multora nu le vine sa creada, dar Iranul este o tara colorata, mai ales cand este vorba despre mancare si lucruri artizanale.
Hoteluri de lux nu veti gasi aici. Nu am petrecut nici o noapte acolo, dar am intrat totusi intr-o casa transformata in hotel. Era curata, simpla, dar daca as fi ramas acolo peste noapte as fi vrut sa dorm la niste localnici, sa simt si eu cum e sa dormi intr-o casa facuta din namol intarit.
Mi s-a parut foarte interesant ca satul avea primarie, tribunal si oficiu postal, iar cladirile lor erau exact la fel ca si restul caselor. Tribunalul mi s-a parut cam ciudat, de ce ar avea nevoie un sat atat de mic de el?, dar fiindca pe timp de iarna sunt izolati, probabil au gandit ca e mai bine asa.
Desi acest sat traieste din turism, viata de zi cu zi decurge normal, de aceea brutarul isi face painea ca de obicei, fierarul bate fierul, deci lumea nu se opreste-n loc doar fiindca sunt turisti in preajma.
Si dupa ce urci atatea trepte, parca iti e mai mare dragul sa te opresti la o narghilea. In Iran, am avut statutul de "barbat onorific", fiind straina, deci aveam dreptul sa intru in ceainarii sau sa fumez din narghilea, lucruri la care localnicele nu au dreptul.
Totul era atat de verde, cladirile atat de rustice, iar oamenii atat de prietenosi ... Totul a facut aceasta prima vizita (fiindca am mai fost si cu alte ocazii) memorabila.
Inca o mica oprire pentru niste suveniruri si pentru a admira din nou obiectele traditionale.
N-am putut sa nu ma opresc si pe la brutar, sa iau niste paine traditionala, sa avem pe drum. La mine era mai mult o gustare decat o paine.
O ultima privire si am pornit la drum. Da, mi-a placut tare mult în Masuleh. Totuși, nu acesta este satul meu preferat. Un altul, tot din Iran, m-a impresionat si mai mult. Dar despre el, într-un episod viitor :).
Comentarii