Oare ce as putea sa povestesc eu in plus fata de cei care au scris mii si milioane de cuvinte dedicate unicului, magistralului si inegalabilului Paris? Imi cer revansa acum, dupa 10 ani de la parasirea lui, de a contura prin ochii mei acest inegalabil creuzet al frumosului pur si romantat.

Da, am locuit un an in Paris si nu am putut sa ma bucur de el la adevarata sa valoare. Timpurile si locurile, dar mai ales configuratia interioara a fiecaruia se schimba – Slava Domunului! – asa ca revin cu cuvinte frumoase despre acest oras, care mi-a fost si calau, dar si amant in vremuri de tinerete trista.

tour-eiffel-paris

Parisul este un oras cu aer magic, cu locuri surprinzatoare, cu surprize pe care ti le ofera cand nici nu te astepti, cu o chimie fantastica pe care o exercita – asemenea unei curtezane versate – asupra neofitilor, cu o indrazneala care te face uneori sa rosesti brusc, dar pe care ajungi sa o gusti ulterior cu mare placere, cu un aer boem cum rar intalnesti in alte mari orase-muzeu ale Europei, cu o alura tinereasca suchie ce se iteste din spatele unui aer traditionalist hausmann-ian incarcat de ani, cu o frumusete asemanatoare femeii ce-si trage originile de acolo (un pic lasciva, un pic lipsita de pudoare, un pic neingrijita, dar incarcata de sex-appeal si tumult interior, fara nimic superficial in sine). As putea sa vorbesc si sa scriu la infinit despre acest loc magic si unic sufletului meu, dar prefer sa va fac partasi la aventura mea pariziana, pe cat de concentrat o sa ma doara sa o fac.

Parisul este dispus in cercuri concentrice, desemnand – exact ca un melc labartat – cele 20 de arondismente, strajuite la exterior de celebrul Bulevard Periferic ingrozitor de aglomerat, obositor si deloc drag oricarui pasager/sofer/calator nevoit sa il strabata zilnic. O alta modalitate de „impartire” clasica a Parisului (cea de dinaintea arondismentelor si cu o ampla valoare artistica si culturala) este cea care are la baza batranul rau Sena (Seine), care il strabate: malul stang si malul drept.

Ile Saint-Loius

Ile Saint-Loius

Traseul pe care il propun aici nu are cuantum in ore, sau in zile: este desfasurabil in functie de rezistenta fiecaruia, de pasiunea fiecaruia de a mai descoperi o straduta, un gang, o piateta, un intrand spectaculos, un parc ascuns care te asteapta si sare in peisaj de nicaieri. Este o plimbare in forma concentrica in inima Parisului, incercand sa nu ratez nimic ce ar putea suscita interesul de orice natura. Raman de bifat cateva puncte aflate in afara cercului, pentru care putem aloca zile si distante diferite: Sacre-Coeur si cartierul cocotat de pe La Butte Montmartre, Defense si La Grande Arche, urmat de Neuilly si ale sale minunate cladiri rezidentiale cu staif. Versailles si Disneyland ar trebui sa aiba alocate zile si povesti separate, pentru ca sunt locuri speciale pentru mic si pentru mare, strabatute cu mare placere.


Vizualizaţi Paris walking tour pe o hartă mai mare

Aleg ca punct de pornire „inima” Parisului in acceptiunea mea: Ile de la Cite cu a sa celebra Catedrala Notre-Dame, insula strans lipita de a sa sora geamana, Ile Saint-Loius (chintesenta luxului si a stilului de viata parizian prin excelenta eclectic).

Notre-Dame-noaptea

Ile Saint-Louis este o adevarata bijuterie ascunsa a marelui oras, intesata de mici artisans boulanger, maitre traiteur-i, diverse boutiques de souvenir-uri, dar si de mici restaurante specifice Parisului, cu aer boem pana la refuz.

Ile de la Cite este insula care leaga malul stang de cel drept, Cartierul Marais de Cartierul Latin. Marais-ul este unul din preferatele mele si are un oarecare aer mediteranean, daca va place comparatia. Intesat de locante, de boutique-uri de moda, de stradute galese si pierdute printre multitudinea de cafenele, de parfumerii locale cu aere inmiresmate, de mese scoase in strada doar-doar te vrajesc si te atrag cu al lor aer, de domni si doamne eleganti si cu aer de „savoir vivre” cum numai parizienii il stiu a aborda cu adevarat, te simti ca si cum esti intr-o oaza de vacanta.

Parca acest cartier este lipsit de practici datatoare de profit si este dedicat doar placerilor adresate tinerilor si varstnicilor cu o anumita prestanta. Turistii se pierd prin inima Marais-ului si prefera sa se indrepte catre Centre Pompidou (unul dintre centrele de arta moderna ale Parisului), agatandu-se de spatiul vast care se deschide in piateta din fata centrului, cu intesat iz turistic pe care il degaja. Centre Pompidou are capatul in Rue de Rivoli - una dintre cele mai celebre artere pariziene ce face legatura dintre Cartierul Marais, curge la picioarele Luvrului si se varsa in Place de la Concorde.

As vrea sa amintesc tot pe malul drept superba plimbare la picior pe care o poti face pornind din fata Primariei Parisului (aflata vis-a-vis de Notre-Dame si Ile de la Cite), parcurgand Voie Georges Pompidou de-a lungul sau, trecand pe langa nu mai putin celebrul Pont Neuf si urcand pe langa Palatul Regal pe Avenue de l’Opera, indreptandu-te catre Opera Garnier. In celebra Place de l’Opera poti sa te opresti sa-ti tragi sufletul si sa servesti o cafea nepretuita la iarasi celebra cafenea Cafe de la Paix.

Opera Garnier

Opera Garnier

Dupa ce ai sorbit cu nesat din cafeaua cu iz puternic cu traditie de preparare din 1862, poti sa pornesti catre Place Vandome pe Rue de la Paix si sa te regalezi cu privitul vitrinelor celor mai celebre reprezentante de ceasuri, bijuterii si case de moda, insirate in cerc la parterul cladirilor ce formeaza cu modestie Place Vendome. In vecinatatea catorva strazi luxoase si intesate de un mediu afaceristic rezervat se afla biserica Madeleine, una dintre frumoasele Parisului, cu ale sale trepte rasfirate la picioarele Caii Regale (Rue Royale).

Place Vendome

De pe Rue Royale, in jos, pe celebra Rue du Faubourg Saint-Honore (locul de desfacere si prezentare a celor mai celebre case de moda din lumea larga) treci grijuliu pe langa „casa” presedintelui Republicii – Palatul Elysee - si te trezesti de-odata intr-un spatiu larg, plin de verdeata si abundent in turisti de toate natiile: Avenue des Champs Elysees. Cred ca nu are rost sa pierdem vremea si sa vorbim prea mult despre una dintre cele mai celebre bulevarde din lume, pentru ca este un pic prea mult mediatizat in comparatie cu farmecul sau demult pierdut.

Este o aglomeratie obositoare de mari lanturi de fast-food, amestecata cu celebre localuri extravagante de noapte si cu magazine de imbracaminte care salasluiesc in ample si deosebite palate cu aer nobil. Eu evit Champs Elysees de fiecare data, nu am o placere masochista de a ma inghesui ca sa nu vad un mare „nimic”, asa ca arunc un ochi din fuga la Le Petit si la Le Grand Palais, apoi cobor pe Champs Elysees-ul mega-turistic si fac repede stanga pe Avenue Georges V, regalandu-mi privirea cu nu mai putin celebrul Hotel George V – loc de intalnire gastronomica de mare anvergura a protipendadei pariziene.

Arcul de Triumf

Ma plimb apoi agale pe strazile din Arondismentul 16 si fac un mic ocol pana cand sa poposesc in generoasa Place de l’Etoile cu al sau magistral Arc de Triumf, ce gazduieste punctul de pornire a 12 mari bulevarde pariziene.

Apoi, poti cobori pe Avenue Victor Hugo (superbe resedinte pariziene cu stil) si pe Avenue Raymond Poincare, pentru a sfarsi la picioarele Trocadero-ului unde se inalta maiestuoasa constructie de metal de 324m, extraordinar incadrata in peisajul vremurilor – Tour Eiffel. Iti poti trage sufletul pe vasta zona pietonala a Champs de Mars-ului, unde tinerii, varstnicii, turistii, copiii, cainii, toata suflarea se intinde obosita si lenevoasa pe uriasul spatiu verde ce se intinde pana la Ecole Militaire.

Zona dintre Ecole Militaire si Dome des Invalides este o alta zona draga sufletului mei, cu spatii largi si ingrijite, cu stradute pietonale dichisite si transformate in celebre piete ambulante (cu fructe, de toate culorile si provenientele, cu legume de acelasi calibru, cu viennoiserie-ii intesate cu apetisante delicii gastronomice, cu parafarmacii ce etaleaza marci de lux in ale ingrijirii atat de atent dedicate corpului, cu mici hoteluri boutique care impanzesc zona. Rue Cler este straduta mea preferata din Paris, fiind perfect conturata mai sus si recomandand-o cu caldura tuturor celor care cauta „sufletul” parizian prin excelenta.

Rue Cler florarie

Rue Cler viennoiserie

De langa Domul Invalizilor poti cobori pe langa impozanta cladire a Assemblee Nationale si poti porni agale, la o plimbare placuta, pe o alta artera splendida si extrem de cunoscuta a Parisului: Boulevard Saint-Germain. In Place Saint-Germain des Prés este obligatorie o oprire la celebra cafenea Les Deux Magots, loc de pelegrinaj al artistilor din timpuri apuse, dintr-un Paris apus, artisti care au conturat la vremea aceea celebra «boema pariziana» (Hemingway, Picasso, Andre Gide, Jacques Prevert, JP Sartre, Simone de Beauvoir, Andre Breton si multi altii). Loc de mare importanta culturala de-a lungul anilor, Cafe des Deux Magots joaca si in ziua de astazi un rol important in viata culturala si sociala sofisticata a Parisului modern si monden.

Les Deux Magots

Les Deux Magots

Un mic sfat si o idee de „Paris hidden gem” este sa porniti din fata cafenelei, sa va sipurati pe langa Biserica Saint-Germain, luand-o pe Rue de l’Abbaye care se varsa in superba miniaturala piateta Place de Furstenberg (unde se afla si muzeul Delacroix, pentru cei interesati de arte – zona abunda in asa ceva, fiind recunoscuta ca „zona artistica” pariziana prin excelenta). Inainte de a o lua pe Rue de Buci si de a te trezi direct in locul de intalnire al tinerilor artisti, al cartilor si librariilor, al vanzatorilor volanti, al unei zumzaieli unice si tineresti - Saint-Michel, poti poposi pe Rue de L’Ancienne Comedie la celebrul restaurant „Le Procope” (recunoscut ca fiind cel mai vechi restaurant din Paris, care a functionat fara oprire de la deschiderea sa din 1686).

Fiind in vecinatatea Sorbonne-lor, Saint-Michel e o zona de mare amalgam: turisti care fotografiaza celebra librarie Shakespeare and Company (mica librarie infiintata de o mare doamna – Sylvia Beach – ce a incurajat cititul si care dadea carti artistilor „pe imprumut” inca din 1921; ea este cea careia putem sa ii multumim pentru opera de arta care este „Ulysses” – James Joyce, carte pe care a publicat-o pe banii sai, avand un fantastic fler avangardist, simtind ce va insemna aceasta carte pentru omenire), tineri artisti care si-au scos panzele si, inspirati de aerul zonei, schiteaza si contureaza diverse forme, chipuri si unghiuri peisagistice, alti turisti care se inchesuie catre Notre-Dame-ul de vis-a-vis si localnicii care se pierd printre masele colorate, incercand sa se strecoare catre birouri, cafenele si rendez-vous-uri de la ora de varf.

Pierdut printre stradutele pietonale din zona Quartier Latin (in care ne aflam acum) se afla si micutul Theatre de la Huchette, unde Ionesco si ale lui „Lectia”, „Cantareata Cheala” si „Dracula...mon histoire” se joaca fara intrerupere de 55 de ani. Coborand, apoi, pe Boule Saint-Mich’ pe partea stanga se deruleaza Sorbonne-le, iar pe partea dreapta cladiri intesate de magazine cu aer tineresc, un pic studentesc. Nici nu faci bine cativa pasi si te lovesti de Jardin de Luxembourg (pe partea draepta a bulevardului) si celebra E.N.A. (Ecole Nationale d’Administration), iar pe partea stanga – Le Pantheon, in capatul Rue Soufflot.

Dupa o bine meritata plimbare agale si opriri dese in Jardin de Luxembourg, puteti porni in jos pe Rue de Vaugirard si – colt cu Boulevard de Montparnasse – puteti urca pentru o imagine spectaculara de deasupra Parisului in Tour de Montparnasse (la ultimul etaj se afla un bistro renumit pentru calitatile sale gastronomice, unde puteti servi o masa frantuzeasca get-beget, avand tot Parisul la picioare).

Si uite-asa am inchis cercul deschis la Catedrala Notre-Dame si am vizitat Parisul impreuna pret de cate zile – dupa cum doriti sa vi le impartiti si dupa cum va face placere sa vizitati si in ce ritm. Asa cum am mai spus, La Grande Arche si cartierul business prin excelenta La Defence, La Butte Montmartre, Versailles si Disneyland merita tratate special, cu tandrete si grija, fiind locuri grozave unde vei dori sa-ti petreci mai mult timp pentru a le descoperi.

Grand Palais si Pont Alexandre III

Grand Palais si Pont Alexandre III

Parisul este un oras cu personalitate aparte si se dezvaluie treptat ochiului infometat de frumos. De la aglomerarile culturale si artistice din Cartierul Latin, pana la spatiile ample si deschise, strajuite de bulevarde impunatoare din spatele L’Ecole Militaire, de la nordul cu mari aglomerari de imigranti si varii culturi puse pe tarabele stradale, pana la luxosul Departament 16, urmat de Neuilly, de la Luvrul despre care nu am cuvinte sa il descriu pentru ca ar suna desuet, pana la Jardin de Luxembourg, Parisul este un conglomerat de rase, culturi, secole, civilizatii si dorinte, pastrate strans in palma frantuzeasca, orglioasa si mândră de a sa capitala.