Mi se întâmplă tot mai des să simt o nevoie aprigă de evadare din cotidian, să fug de realitate, să mă întorc în natură. În momentele în care simt că am terminat-o cu Bucureştiul, când nu îmi mai găsesc locul şi mă simt copleşită de aglomeraţie, locul meu de evadare, gura mea de aer proaspăt este Valea Avrigului.
Dacă visaţi uneori să ajungeţi în inima munţilor, să vă reîntoarceţi la origini, acesta este locul ideal. Locul cu peisaje parcă desprinse din pitoreasca Românie a lui Vlahuţă. Valea Avrigului este un loc atât de puţin cunoscut şi cu atât de multe lucruri frumoase de oferit! Aici, departe de zgomotul asurzitor al oraşului, ai în sfârşit parte de linişte, o pace dumnezeiască izvorâtă din sălbaticia locului.
Situată la poalele Făgăraşului, la aproximativ 300 de km de Bucureşti, pe un drum pietruit care şerpuieşte printre munţi, Valea Avrigului îţi oferă liniştea sufletească după care tânjeşti intr-o vacanta in Romania. Variantele de relaxare sunt multiple. Poţi opta pentru o plimbare până la Poiana Neamţului (cota 700), locul de unde pornesc diverse trasee montane (spre cabana Suru, Lacul Avrig, etc). Un al exemplu este cel către Cabana Bârcaciu (alt. 1.500 m). Aici, peisajul deosebit îţi întretaie răsuflarea şi te face sa vrei să nu mai pleci niciodată din locurile acestea.
Foto: http://www.flickr.com/photos/raisedfist/
Pe Valea Avrigului te bucuri de natură în starea ei pură, nealterată, aşa cum ne-a fost lăsată şi aşa cum ar trebui să o lăsăm şi noi generaţiilor viitoare. Fie că alegi un traseu montan, fie că leneveşti pur şi simplu pe malul unui pârâiaş uitându-te la fluturi şi răcorindu-ţi picioarele în apa rece, timpul petrecut aici nu va fi risipit în van. Îţi vei aduce aminte mereu cu plăcere de aceste locuri, aşa cum o fac şi eu.
Variantele de cazare pe Valea Avrigului sunt multiple. Pensiunile sunt cochete şi au preturi accesibile, care variază între 70 şi 120 lei/cameră. Oamenii sunt primitori şi călduroşi, emană bunătate şi fericire, pentru ei vii ca un turist şi pleci ca un prieten, aşa cum s-a întamplat şi în cazul meu.
Dacă nu eşti genul care să lenevească la soare, există ceva de făcut şi pentru tine. Poţi închiria un ATV şi poţi explora pădurile din apropiere. Sau poţi alege varianta călare. Este recomandarea mea personală, cel mai bun mod prin care poţi întelege si savura sălbaticia locului. Pensiunea Brânduşa este cea care îţi ofera această posibilitate. Începătorii pot opta pentru un traseu de o oră, prin pădure, cu instructor (preţ: 50 Ron), iar avansaţii pot alege trasee de 3-4 ore pe crestele munţilor (preţ aproximativ- 150 lei).
Alte atracţii turistice în zonă: Mănăstirea Sâmbăta, Herghelia de la Sâmbăta, Bâlea-Lac, Bâlea Cascadă, Transfăgărăşanul, oraşul Sibiu, Palatul Brukenthal din Avrig, Mănăstirea Cisterciană din Cârţa, Păstrăvaria de la Albota, Ocna Sibiului, etc.
În speranţa că v-am captat atenţia, vă invit să vizitaţi aceste locuri de vis, locuri în care eu revin de fiecare dată cu plăcere si bucurie şi unde sunt convinsă că şi voi veţi face acelaşi lucru.
Comentarii