Este toamnă, de fapt un sfârșit de toamnă perfect pentru o excursie pe munte, cu cortul în spate. Deși eu am mai făcut de alte câteva ori traseul spre vârful Cozia ( și pe jos, și cu mașina), m-am hotărât să-l arăt și prietenilor mei, pe care cu greu i-am convins să urcăm pe jos. Planul nostru era să urcăm dimineața și să înnoptăm acolo, unii la cort, iar câțiva la cabană.
Ne-am lăsat mașinile undeva la baza muntelui, pe lângă gara Păușa. "Înarmați" cu mâncare, corturi si altele, ne-am pregătit de urcușul oarecum abrupt care ni se ridica în față. Hotărâți și cu mare chef de drum, am început să facem pași, urmând drumul forestier care, după indicațiile de pe margine, se parcurgea într-o oră și jumătate. Noi însă abia l-am făcut în două ceasuri :D.
Ne opream adesea să admirăm copacii dezgoliți care ne înconjurau, fagii care căpătaseră o culoare superb roșiatică de ziceai că mai aveau un pic și luau foc. Peisajul pur și simplu îți tăia respirația și te băga într-un fel de transă din care nu mai voiai să ieși. Liniștea din jurul nostru era fantastică, nu auzeam decât zgomotul pașilor noștri sau al frunzelor care pluteau alene spre pământ, doborâte de câte-o pală lină de vânt! Culorile frunzelor erau parcă pictate de un mare artist ... Erau perfecte, aproape ireal de perfecte!
Am ajuns aproape de vârf , pe niște creste magnifice de unde se puteau vedea orizonturile. Pădurea golașă se întindea în fața noastră, iar toate problemele tale dispăreau ca prin farmec.
Ne-am continuat încet urcușul, obosiți și vorbind aproape în șoaptă, mai mult de frică să nu deranjăm liniștea din jurul nostru și …oarecum speriați de un localnic pe care îl întâlnisem în drumul nostru și care ne spusese că în urmă cu câteva zile a văzut un urs prin aceste păduri :D.
Am ajuns și noi într-un final sus, în varf. Obosiți, dar cu un mare chef de făcut poze :). Am început să ne desfacem corturile, iar câțiva dintre prietenii mei s-au cazat la Cabana Cozia. Asteptam apusul soarelui, auzisem noi că se vede superb înspre Călimănești. Am mâncat pe fugă și ne-am poziționat strategic pe o stâncă, să prindem apusul perfect.
După o sesiune de poze, ne-am dus toți în cabană pentru o partida de carti (normal că pe pedepse :)) și pentru niște gustări. Și așa am tot stat până la miezul nopții. Eu aveam cortul afară, nu am renunțat la el, vremea era călduță, noaptea plăcută și mai aveam lânga noi și un “paznic” de încredere - un cățel de la cabană, de care nu am putut să scăpăm pe toată durata șederii noastre acolo.
A doua zi ne-am trezit pe la 10 dimineața. Încă somnoroși, am vrut să ne spălăm pe față, dar când am dat să luăm apă, efectiv ne-au înghețat mâinile în ea, așa că am pus într-o oală împrumutată din cabană și am încălzit-o. Nu credeam că poate exista o apă așa de rece!
Am decis să împachetăm și să plecăm pe la 12. O drumeție scurtă, dar intensă, cu amintiri frumoase. Aș alege masivul Cozia de fiecare dată când aș vrea să “evadez” din oras! Ba mi-am propus să urc și iarna, am auzit că e superb!
Comentarii