Am să vă povestesc despre o experinţă inedită, de care am avut parte în vara lui 2012 şi de care nu am cum să uit vreodată.

După cum poate ştiţi, de ceva vreme, călăria a luat amploare în România. Probabil ca mulţi dintre voi, atunci când aud cuvântul "călărie", se gândesc automat la sportul nobil, cu probă de obstacole, dresaj, cu premii, medalii ş.a.m.d. Ei bine, de cativa ani a prins să se dezvolte calaria de agrement.

Ce înseamnă asta pentru mine? Ei bine, înseamnă ore de plimbări călare prin pădure, pe munte, momente unice în care, din şaua calului, frumuseţile patriei se văd prin alţi ochi. În România există multe locuri în care poţi practica acest tip de călărie, însă un singur loc şi-a pus amprenta pentru totdeauna pe sufletul meu: Pensiunea Brânduşa de pe Valea Avrigului, judetul Sibiu (AICI - site oficial).

Prima dată am ajuns aici in 2008. Atunci a fost şi prima dată când m-am urcat pe un cal. Şi la momentul respectiv părea că va fi şi ultima dată. Ceea ce mă făcea atunci să plâng mă face acum să râd :). Instructorul a fost foarte răbdător cu mine şi astfel m-a făcut să îmi piară încet-încet frica de cai. În anii ce au urmat, am continuat să practic aici călăria, pe diferite trasee, de la dificultate mică până la dificultate medie.

Anul trecut, însă, am acceptat o provocare: o excursie de 3 zile călăre! Ok, zic, ce poate fi greu în asta? Am pus la punct traseul, ne-am strâns 6 prieteni şi am pornit călare pe cărări de munte, în ceea ce avea să fie cea mai frumoasă experienţă pe care am trait-o până acum. Cum s-a desfăşurat totul? Am plecat în ziua 1 de la pensiune, am urcat pe muntele Suru şi am coborât în Sebeşul de Sus. Cuvintele sunt de prisos să vă descriu peisajele care ni se arătau în faţa ochilor.

Fiind mijlocul lui august, căldura ne-a accelerat oboseala şi astfel orele amiezii ne găseau dormind la umbra unor copaci, pe malul unui pârâu. După aproximativ 2 ceasuri în care ne-am odihnit atât noi, cât şi caii, ne-am văzut iar de drum.

Seara am ajuns la Sebeşul de Jos, unde am campat, am mâncat şi am stat la poveşti la un foc de tabără. A doua zi am plecat către Ocna Sibiului. Drumul ne părea interminabil din cauza căldurii. Din când în când treceam prin râuri să ne răcorim atât noi, cât şi caii.

Ceea ce eu am văzut şi simţit în această excursie nu se compară cu niciun alt sentiment. Locuri virgine, aer curat, iarba cu verdele ei crud, totul a contribuit la aceste amintiri minunate...

Seara am ajuns la Ocna Sibiului. Desi eram obosiţi după ce am stat o zi întreagă în şaua calului, nu ne-am îndurat sa ne ducem la somn prea devreme, aşa că ne-am aşezat iar la poveşti până la ziuă. Drumul înapoi spre casă a părut mai scurt, cu toate că în sinea mea îmi doream ca această zi să nu se termine, să ni se prelungească excursia.

Vă ataşez în final o poză cu noi, "haiducii". O astfel de experienţă te face mai bogat sufleteşte, leagă prietenii de-o viaţă şi îţi schimbă gandirea şi felul de a fi.