Paris, "le coeur de la France", e singurul oraş pe care dintotdeauna am vrut să-l vad. De când mă ştiu, visul meu a fost să mă plimb pe străzile Parisului, eventual purtând pe cap o beretă roşie, cântând «La vie en rose» şi mâncând un croissant veritabil, cum numai ei, francezii, ştiu să pregătească.

«Oraşul luminilor», «Oraşul îndrăgostiţilor», «Orasul revoluţiilor sangeroase». De-a lungul timpului, Parisul a fost denumit în multe feluri. Si cred că orice turist percepe acest oraş în mii şi mii de feluri. Ajunsă acolo, că nu mi-ar fi fost suficientă nici o lună de zile pentru a vedea şi a simţi stilul de viaţă parizian.

Am rezolvat repede cu cazarea, "parcând" la Hotelul Saint Germain (citește aici impresii), apoi am plecat să explorez orașul viselor mele.
Punctele de atracţie pariziene sunt pretutindeni şi nenumărate: cheile Senei, sobra şi misterioasa Nôtre Dame, Sacré Coeur, turnul Montparnasse, mormântul lui Napoleon din Domul Invalizilor, centrul Georges Pompidou şi populara sa piaţă, Cartierul Latin, cu arhitectura lui revoluţionară şi, mai ales, cu ameţitoarea la Grande Arche, la Tour Eiffel, Arcul de Triumf, la Sorbonne şi, bineînţeles, renumitul Moulin Rouge

Un must do: a se vizita cât mai multe biserici, clădiri istorice (Palatul Justiţiei, Palatul Regal, Grand Palais, Petit Palais, Place de la Concorde, Madeleine), monumente, galerii sau universităţi, ca şi le Marais, zona ‚chic de pe malul stâng al Senei, cu două comunităţi numeroase, homosexuală şi evreiască, pentru a vedea o altfel de lume...

Pentru cei romantici şi sensibili, recomand Montmartre, cartier cu scări străjuite de felinare şi baruri, unde, încă, se cântă la pian. Muzee - din abundenţă - Louvre, Orsay, Picasso, Marmottan, care găzduieşte incredibila colecţie de pictură a lui Monet sau Rodin, pentru a numi doar câteva dintre ele etc.

A propos de biserici: "Best kept secret" - catedrala St. Denis, la periferie, unde sunt înmormântaţi toţi regii Franţei! Mormintele reprezintă adevărate opere de artă, iar catedrala este cea mai luminoasă dintre cele gotice. St. Severin - Quartier Latin, St. Germain l'Auxerrois, aproape de Louvre, St. Eustache - les Halles.

De asemenea, o plimbare prin acele minunate parcuri şi grădini franceze (Jardin du Luxembourg, cu aleile sale imperiale, Jardin des Tuileries) …

Dacă eşti in vacanţă, „shopping-ul”, (fr. „faire des courses”) este, oare, interzis?! De la cele mai banale şaluri până la cele mai recente creaţii „haute-couture”, Parisul le are pe toate. In Place Vendôme, găseşti coliere de perle şi brăţări de smaralde (de aici, se poate „spiona” intrarea hotelului Ritz, loc privilegiat de cazare a starurilor).

Ding Dong Bazaar, pentru articole vintage, La Clef des Marques - Boul. Raspail, pentru mărci la preţuri accesibile. Apoi, o raită prin Galeriile Lafayette. Toate marile case de moda sunt prezente aici, dar şi jumătate din populaţia globului pământesc. Pe Champs Elysées te aşteaptă Sephora şi Marionnaud, cele doua temple ale parfumului.

Place Bastille este o zonă unde lumea se distrează până dimineaţa şi unde poţi alege din amestecul cosmopolit de localuri. Un bar “Che Guevara” vis-à-vis de un american “66″, evident. Un “Bar sans nom” lângă un restaurant egiptean… Farul nopţilor pariziene este însa Buddha - Bar. Persoane de pe 5 continente îşi dau întâlnire aici. Este un mister total, luminile abia se zăresc printr-un fum dulce, parfumat, trupurile îşi pierd claritatea, muzica este copleşitoare, o reverie unică te cuprinde, dorindu-ţi să petreci în această ambianţă "o mie şi una de nopţi".

Ce m-a impresionat în Paris

Nu cred că a existat sau va exista cineva care să viziteze Parisul şi, pur si simplu, să se plictisească. Nu degeaba a fost numit oraşul emoţilor, al dragostei, al romantismului, al modei, al artei…etc. Parisul este destinaţia perfectă pentru oricine. Iubitori de artă, gurmanzi, pasionaţi de modă, îndrăgostiţi, nostalgici, tineri, copii sau bătrâni, cu toţii se vor simţi minunat şi vor păstra mereu în inimă aceasta minunată metropolă misterioasă, elegantă, pitorească, excentrică.

In ceea ce mă priveşte, mi-am propus să nu dorm, deloc, să mă plimb ziua şi noaptea, să caut Parisul dincolo de "oraşul îndrăgostiţilor", să-i simt adevărata savoare, locuitorii, ceva ce nu apare în cărţi şi-n filme, parizienii adevăraţi.

Am ascultat limba lor melodioasă şi am contemplat, ore întregi, eleganţa lor proverbială... Am văzut cum iubesc, cum râd şi cum trăiesc. Am vrut să învăţ mai multe despre ei şi măcar pentru o zi, nu mai mult, să fiu o adevărată franţuzoaică… «une française de souche»!

Ce m-a impresionat? Splendoarea Operei Garnier este de neegalat! Arhitectura sa napoleoniană, bogată și subtilă, candelabrele din cristal, scările sale grandioase, pe care visezi să le cobori, arborând o frumoasă rochie de cocktail, în lumina abia vizibilă (la fel cum ar fi făcut-o celebra Sissi), într-o atmosferă rafinată... Desigur, minunatele spectacole de operă şi balet, aici sunt printre cele mai frumoase din lume! In plus, cartierul Operei este superb, mergând pe jos, te afli la o mică distanță de Louvre, de Bulevardul Haussmann și de Marile Bulevarde, cu numeroasele lor restaurante, baruri și magazine!

Parisul mi s-a părut cel mai scump oraş vizitat, până atunci… Trecând, însă, peste acest aspect, «le cœur de la France» este o metropolă frumoasă şi liniştită, cu parcuri splendide şi un număr impresionant de atracţii turistice, pe care oricât mi-am dorit, nu am reuşit să le epuizez. Referindu-mă doar la Muzeul Luvru, îţi trebuie minimum doua-trei zile pentru a–l vizita în totalitate. A bon entendeur!

CITEȘTE AICI UN ARTICOL DESPRE PARISUL GASTRONOMIC: "CE ȘI UNDE MÂNCĂM"

Ar mai fi lucruri de spus, dar, până la urmă, fiecare îşi trăieşte povestea, după propriul stil… Imi pare bine că am avut ocazia sa retrăiesc prin scris sentimentele acestui concediu, chiar şi pentru câteva minute, pentru că fiecare călătorie în care "ne reîntoarcem", chiar şi cu gândul, ne învaţă aceeaşi lecţie: în vacanță se trăiește la prezent, ca sa ne putem hrani cu amintirile frumoase pana la urmatoarea escapada!