Sunt o visatoare de cand ma stiu si mereu incerc sa-mi transform visele in realitate. De curand, calatorim.ro mi-a facut o mare surpriza, oferindu-mi ca premiu un superb Ghid al calatorului - Europa. Fiica mea pare sa fi pacut o adevarata pasiune pentru aceasta enciclopedie, asa ca în mai multe seri rasfoiam cartea, bifand in gand locurile pe care bunul Dumnezeu mi-a oferit posibilitatea sa le vad si visand la cele pe care imi doresc sa le vad de acum incolo. Tot dand pagina dupa pagina, privirea mi-a poposit pe capitolul dedicat Turciei. Iar gandurile mele s-au imbarcat pe aripile viselor, decoland usor spre Istanbul...
"Tea or coffee?". Deschid ochii incet, nerealizand unde ma aflu. Stewardesa purtand insemnele celor de la Turkish Airlines imi zambeste si imi repeta intrebarea. Cu jumatate de gura, nefiind sigura ce se intampla, ii raspund ca vreau o cafea, in speranta ca poate ma va ajuta sa scap de senzatia asta de buimaceala totala.
Privesc in jur la ceilalti pasageri si incerc sa-mi dau seama cum am ajuns in avion si incotro ma indrept... Vecinul meu de scaun pare a-mi citi gandurile si imi spune cu un zambet nastrusnic in coltul gurii, "Destinatia este Istanbul". Intru in panica, "Oh, Dumnezeule, cum am ajuns aici si cat oi fi cheltuit pe bilet?". Ca un raspuns la intrebarea mea nerostita, vecinul de scaun zambind acum cu gura pana la urechi imi spune: "168 Euro, dar nu-ti face griji, de data asta e din partea casei"
"Pardon?", intreb prinvindu-l cu adevarat pentru prima data si observand costumul lui de firma, fata creola si zambetul poznas.
"Ti-ai dorit sa vezi Turcia si eu o sa am grija sa primesti ceea ce ti-ai dorit. Sunt Ali, duhul tau personal! Si, cum era vorba aceea din filme, Your wish is my command!" :)
"Atunci probabil ca visez. Nu de alta, dar vestimentatia ta e departe de cea a duhurilor din lampi sau din ce oi fi aparut tu". "Eh, lucrez sub acoperire. De cand si-a luat concediu pestisorul de aur, sunt exploatat zi de zi cu indeplinitul dorintelor. Si acum, gata cu vorbaria! Trebuie sa aterizam, relaxeaza-te si gandeste-te la ceea ce-ti doresti, iar eu iti voi face visele sa se implineasca!".
A batut de doua ori din palme si cand am deschis ochii ma aflam intinsa pe placile din marmura dintr-un hamam, in timp ce o tanara turcoaica imi masa corpul in stilul lor propriu si traditional. Simteam cum ma topesc de relaxare, aromele orientale imi invaluiau mintea. Si am decis sa-l testez pe Ali: mi-am dorit un ghid care sa-mi povesteasca mai multe despre baia turceasca.
Ma gandeam ca poate se va oferi chiar el sa-mi fie ghid, dar in secunda urmatoare o turcoaica si-a facut aparitia. S-a asezat langa mine si a-nceput sa-mi spuna: "Constructia in care se afla camerele pentru baia de aburi este din marmura, fiind frumos ornamentata si avand in general o superba cupola in centru. Traditia impune ca hamam-urile sa aiba zone separate pentru femei si barbati (hmmm, asta trebuie sa fie explicatia disparitiei lui Ali), desi mai sunt si unele mixte pe alocuri.
Istoria spune ca barbatii prinsi in camera femeilor primeau pedeapsa cu moartea. Acum tu te odihnesti pe o gobektasi, care este o masa mare din marmura unde toti muschii tai sunt masati prin tehnici traditionale. Aceasta masa se afla in haharet care este a treia camera a unui hamam. Inainte de a ajunge aici ai trecut prin camera de acomodare, sagukluk, si prin camekan, camera de primire unde ti-ai lasat hainele pentru a te imbraca cu pestemal, stofa traditionala utilizata la masaj. De regula, lumea vine la hamam pentru a se curata spiritual conform religiei musulmane. Intre noi fie vorba, este si un minunat loc pentru a te intalni cu prietenii si a mai shimba o barfa din cand in cand".
Sursa foto: www.cemberlitashamami.com
Cum masajul si aburii calzi din hamam si-au pus amprenta din plin, am simtit cum toropeala ma cuprinde si ochii mi s-au inchis, lasandu-ma prada somnului care-mi dadea tarcoale. Cand am deschis ochii din nou, in fata mea se ridica Hagia Sofia. Ali, simpaticul meu duh personal, mi-a spus ca a fost initial o biserica ortodoxa transformata in moschee de turci si mai apoi in muzeu. Numele ei se traduce prin "Biserica intelepciunii sfinte a lui Dumnezeu", provenind din limba greaca. Se pare ca aceasta este a treia cladire, precedentele au avut cate un final nefericit, una dintre ele arzand in timpul unei rascoale.
In timp ce ne plimbam prin moschee mi-am intrebat ghidul care-i programul de vizitare, cat este biletul si cum pot ajunge aici in conditii sa le zicem "traditionale". Ali mi-a zambit cu infumurarea specifica unul duh si mi-a zis ca Hagia Sofia este deschisa de luni pana duminica intre orele 9.30 si 16.30, un bilet costa in jur de 10 euro si poti sa ajungi cu tramvaiul coborand la statia Sultanahmet sau cu autobuzul T4 coborand tot la statia Sultanahmet.
"Acum, draga mea, care va fi urmatoarea oprire?", ma intreba Ali. Am ales sa mergem la Moscheea Albastra, un alt simbol al Istanbului, aflat la doi pasi de Hagia Sofia. Am ajusn imediat, bucurandu-ma de coloanele impresionante, de tavanul domului pictat cu motive arabesti si de cele 20.000 de placi de faianta albastra Iznik folosite la decorarea ei, placi de la care ii vine si numele.
Inteleg ca este de preferat sa vii aici vara, pentru a te putea bucura de spectacolul de lumini oferit in fiecare seara la ora 21.00. Am mai aflat ca intrarea vizitatorilor se face pe poarta nordica pentru ca trebuie sa te descalti, ca femeile trebuie sa fie decent imbracate inclusiv cu capul acoperit, ca programul de vizitare al Moscheei este intre 9.00 si 16.00 in fiecare zi exceptand momentele de rugaciune, cate jumatate de ora de 5 ori pe zi, iar intrarea este gratuita.
Atmosfera plina de spiritualitate a locatiei si oamenii care isi respectau cu atata dedicare traditiile si credintele m-au facut sa respect cultura musulmana si probabil as fi petrecut multe ore plimbandu-ma prin aceasta magnifica moschee.
Dar am simtit nerabdarea ghidului meu, asa ca i-am zis: "Ce-ai zice sa dam o fuga in bazar?". Nici n-am apucat sa termin fraza ca ma si aflam in mijlocul acestuia printre aromele orientale, vacarmul caracteristic si coloritul specific care pur si simplu imi luau ochii.
Si cum nu se poate sa ajungi intr-un bazar turcesc si sa nu negociezi putin, m-am lasat purtata printre tarabele incarcate de catre negustorii decisi sa faca o vanzare considerabila pe seama mea. In tot acest timp Ali imi spunea ca arcul boltit al plafonului, din plăci curate alb şi roşu, îi dă măreţia locatiei. Ochii mei se bucurau de festinul vizual, cu sapunuri si margele, condimente si sticla, role de tesaturi, tone de alamă, covoare, şi o mulţime de articole ieftine de brand necunoscut incat abia il auzeam pe Ali in timp ce-mi spunea ca Marele Bazar este deschis de luni pana sambata de la 9.00 la 19.00, fiind inchis duminica si cand sunt sarbatori nationale. Pe undeva parca l-am auzit cand imi spunea si ca se afla floarte aproape de Hagia Sofia si Moscheea Albastra.
"Acum ca ti-ai satisfacut si pasiunea feminina pentru cumparaturi, ce ai vrea sa mai vizitam in Istanbul?" ma intreba Ali carand multele sacose pline cu suveniruri din Marele Bazar. "Sa stii ca toata aceasta alergatura m-a cam obosit si tare as vrea sa ma odihnesc putin la o cafea turceasca pregatita pe nisip si un fum de narghilea" ii spun eu si ca de obicei nici nu apuc sa-mi termin vorba ca ma si trezesc in mijlocul unui cimitir turcesc. Probabil va ganditi ca glumesc. Ei bine, si eu m-am gandit ca Ali imi juca vreo festa! Dar, nu!
Printre statui si cavouri impozante era amenajata o superba terasa unde ghidul meu ma conduse catre o masa pe care ma astepta o minunata cafea facuta la nisip si o superba narghilea fumeganda. Am aflat ca cimitirul cu pricina numit Pierre Loti este situat pe Divan Yolu si ca este gestionat de Ministerul Culturii din Turcia. M-am asezat la masa si am luat narghileaua in mana foarte curioasa sa trag un fum, dar nefiind fumatoare experienta s-a terminat cu o tuse strasnica. Parfumul si aroma cafelei au compensat insa din plin si mi-au oferit o experienta de nedescris, asa ca l-am tras de limba pe Ali si am aflat cum sa-mi prepar propria cafea la nisip acasa.
"M-am revigorat. Asadar, draga Ali, urmatoarea oprire va fi la Palatul Topkapi". Imediat, m-am pomenit in mijlocul lui. Am inceput sa hoinaresc prin cele 4 curti ale palatului, prin Sala Divanului si mai toate anexele in care am putut ajunge fugarindu-l pe Ali, care in continuare isi facea meseria de ghid cu seriozitate, povestindu-mi ca pe vremuri in palat traia sultanul cu cei 4.000 de sclavi, militarii, oamenii de baza de la palat, eunucii si cele 300 de femei din harem.
Am aflat ca barbatii nu erau pe vremuri primiti in palat decat intr-o camera speciala numita selamik. M-am uitat amuzata la el gandindu-ma ce bine o fi fost sa fii sultan pe vremuri, dar totusi si sa multumesti 300 de femei necesita multa, multa rabdareeeeeeeeee :). Mi-am lasat privirile sa se bucure de tablorile si bijuteriile scumpe, de covoarele turcesti, de portelanurile vechi si mobilierul antic in timp ce Ali imi spunea ca Palatul Topkapi este deschis in fiecare zi de luni pana vineri intre 9.00 si 17.00 mai putin martea, cand este inchis toata ziua, si ca pretul este in jur de 10 euro pentru palat si 7 pentru haremul femeilor. Intrarea la palat se face prin Piata Sultanahmet, pe strada Bâb-ı Hümâyun, si aici se poate ajunge cu tramvaiul sau autobuzul T4 fiind statie in piata, aceeasi ca si pentru Hagia Sofia sau Moscheea Albastra.
Cateva secunde mai tarziu m-am trezit la intrarea intr-o cladire ce parea a fi o biserica. Ali mi-a spus atunci ca aceasta este Biserica Cisternelor si ca i se mai spune "Palatul care se scufunda". Sunt 52 de trepte care duc catre 12 randuri de coloane si aici s-au filmat chiar scene din James Bond. Apoi, Ali mi-a povestit ca pe vremuri cladirea alimenta cu apa Palatul Topkapi si gradinile acestuia, ca are acelasi program de vizitare ca si palatul toata saptamana mai putin martea cand e inchis si ca biletul costa cam 4,5 euro. Mi-am notat intr-un fisier al mintii ca intrarea se face pe Yerebatan Caddesi, iar iesirea pe Alemdar Caddesi, de ce n-or putea turcii oare sa intre si sa iasa pe aceeasi usa, ar fi mai comod pe bune.
Zambind trufas ca de obicei si dorind sa-mi arate ca sunt atat de multe lucruri despre Istanbul pe care nu le stiu, Ali a inceput sa-mi povesteasca despre Miniaturk, caci asa se numea parcul pe aleile caruia rataceam acum. Printre multiplele miniaturi descoperite aici am vazut Hagia Sofia, Moscheea Suleymaniye, Fortareata Rumeli, turnul Galata, casele Safranbolu, Manastirea Sumela, Qubbat As-Sakhrah, ruinele Muntelui Nemrut, Templul lui Artemis, mausoleul Halicarnassus si castelul Ajyad si multe altele pe care sincer nu le mai tin minte, e totusi dificil sa retii 3.000 de ani de istorie care se pare ca ar fi inglobati in acest parc 105 cladiri reproduse din Istambul, Anatolia si alte zone ce au fost candva sub ocupatie otomana.
Miniaturk ofera nu numai ocazia unor momente de culturalizare ci si de relaxare dat fiind ca are un spatiu de joaca pentru copii unde acestia se pot juca in timp ce parintii studiaza istoria cu interes, imi spuse Ali si gandul mi-a fugit la cei doi pitici ai mei pe care abia astept sa-i aduc sa vada Istanbulul. De asemenea, au si un loc unde vizitatorii pot juca sah si m-am gandit ca ar fi perfect pentru sotul meu care e un mare impatimit al acestui joc, iar pentru cine prefera senzatiile sa zicem mai tari au un labirint in care iti poti testa adrenalina incercand sa gasesti iesirea. M-am interesat si de programul de vizitare si am aflat ca este deschis in fiecare zi intre 9.00 si 18.00, ca biletul de acces costa 4.2 euro si ca pot ajunge aici cu autobuzul din multe zone ale Istanbulului, 54 HT din piata Taksim, 54 HS din Mecidiyeköy si Şişli, 47, 47 Ç, 47 E din Din Eminönü, 41 ST din Topkapi.
"Dupa ce te-ai aerisit si ne-am bucurat de soarele si verdeata din Miniaturk, esti pregatita pentru inca un muzeu?" ma intreba Ali pe cand ma asezasem in fata castelului Ajyad studiindu-l cu interes (dupa cum se observa, si in vise tot dupa castele si palate ma uit :) ). Am ridicat privirea cu parere de rau de la micul castel pe care l-am trecut in lista mea de must see si i-am zis lui Ali ca sunt pregatita.
In secunda urmatoare m-am trezit intr-o alta biserica despre care am aflat ca se numeste Cora si ca dateaza de pe vremea lui Constantin cel Mare, frescele si mozaicurile de aici fiind absolut magnifice. Dar motivul esential pentru care Ali ma adusese aici era de fapt capela alaturata, in care isi dormeau somnul de veci membrii familiei regale turcesti. Se poate vizita in fiecare zi intre 9.00 ai 17.00, exceptand zilele de miercuri, cand este inchis. Aici se poate ajunge tot cu autobuzul din statia Edirnekapi, pretul biletului fiind de aproximativ 7 euro.
Luandu-mi la revedere de la inaintasii otomanilor ii spun lui Ali ca nu am vazut inca stramtoarea Bosfor si ca tare mult mi-as dori sa fac o plimbare cu vaporasul pe apele ei. Cat ai bate din palme m-am trezit pe malul Canalului dintre Marea Neagra si Marea Marmara.
"Te-am adus sa vezi si Vadul Vacii", imi spuse Ali si probabil pentru ca ma uitam la el ca la masini straine a inceput sa-mi povesteasca cum Bosforul, in limba greaca din care provine, inseamna Vadul Vacii, cel mai probabil de la legenda iubitei lui Zeus, Io, despre care se spune ca a trecut canalul inotand ca o vaca fiind urmarita de fortele Herei.
Privelistea este impresionanta, luciul apei in bataia soarelui, multiplele vase de croaziera care vin sau pleaca, pescarii parca uitati de timp pe barcutele lor micute si oamenii care se plimba maluri... Fara sa-mi dau seama cand am parasit malul Bosforului am realizat ca ma aflu pe Podul Galata despre care Ali imi spunea ca e cel mai vechi pod care face legatura intre centrul istoric al orasului si cartierul religios al acestuia, Eminonu.
Podul Galata. Sursa: fotopeisaj.wordpress.com
"Ali, toate sunt absolut superbe, dar sa stii ca mi s-a cam facut foame si tare mi-as dori sa incerc si delicatesele bucatariei turcesti" ii zic duhului meu personal, privind intinderea nesfarsita de apa de pe Podul Galata. Cum bine m-a obisnuit, in clipa urmatoare ma aflam la o superba masa si un chelner turc ma intreba ce as dori sa mananc, dar privelistea era in continuare cea a Bosforului pe înserat, plin de lumini magice.
L-as fi intrebat pe Ali unde gasise acest restaurant superb, dar probabil si el se obisnuise cu mine sau imi citea gandurile cum mi se paruse si cu alte ocazii, pentru ca mi-a comunicat foarte oficial ca ne aflam in restaurantul din Turnul Galata. Fascinata fiind de priveliste, am uitat de chelnerul care astepta comanda mea. M-am dezmeticit si i-am zis ca in afara de baclavale si rahat turcesc nu am nici o idee ce implica bucataria otomana, asa ca ma las pe mana lui.
Turnul Galata
In timp ce asteptam sa vina comanda, Ali imi spunea legenda aviatorului care se presupune ca a zburat 3.3 km deasupra stramtorii cu aripi artificiale fiind apoi exilat de sultan in Algeria de frica descoperirilor tehnologice pe care acesta le-ar fi putut face. Mi-a spus apoi ca in turn se ajunge cu unul din cele doua lifturi disponibile si ca pretul de acces este 5 euro, fiind deschis intre 9.00 si 20.00. Pe cand imi spunea ca pot ajunge acolo urcand dealul de la Podul Galata sau coborand dealul din Istiklal Caddesi, au inceput sa apara ospatarii cu o multitudine de platouri colorate si aromate care mi-au innebunit privirile si simturile.
Sogan Corbasi, o supa turceasca de usturoi (foto: unica.ro)
Kebab Adana, un soi de frigarui din carne de miel tocata si foarte aromata
Lehmacun, un soi de pizza turceasca.
Un pahar de ayran, care e bautura traditionala turceasca din iaurt, apa si sare.
In timp ce-mi savuram paharul cu ayran, prin fata mea au inceput sa se perinde o multime de dansatori traditionali in vestmintele lor colorate si cu miscarile lor orientale care te invita la visare. Turcoaicele cu formele lor apetisante isi unduiesc usor soldurile in dansurile lor din buric. Iar barbatii imi aduc aminte de vremurile imperiului otoman.
Pe masura ce dansurile se desfasoara in fata mea, ospatarii aduc si desertul, cataif si baclavale cu nuci, cu care cred ca am pus vreo cateva kg zdravene pe mine, dar sunt kg turcesti, asa ca merge. La desert am primit si o alta bautura traditionala, sahlep, despre care se spune ca dateaza din timpul imperiului otoman si care este facuta dintr-un amestec de mirodenii si lapte. Se pare ca laptele e la mare putere in Turcia :)
- "Ei, ce parere ai? Ti-ai satisfacut curiozitatea in ce priveste Istanbul?", ma intreba Ali la sfarsitul delicioase mese luate in Turnul Galata.
- "Cu siguranta! Am reusit sa vad o multime de lucruri si iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa intru in contact cu traditiile turcesti. De curiozitate cam cat timp avem de cand de plimbam prin Istanbul?"
- "Ca sa vezi tot ce ai vazut tu, iti ia vreo patru zile. Dar eu am puterea de a comprima timpul, totul a parut o fractiune de secunda. Si acum mai am un singur lucru sa-ti arat" zise Ali. Cum era de asteptat, m-a trezit pe un vas de croaziera pe canalul Bosfor, inspirand mirosul marii si bucurandu-ma de lumina lunii reflectata in apa ei.
I-am multumit din priviri, apoi am inchis ochii multumita si satisfacuta de tot ceea ce reusisem sa aflu despre Istanbul si Turcia, despre Imperiul Otoman de alta data.
Cand am deschid ochii din nou, vasul de croaziera disparuse, Turcia disparuse, Ali disparuse, iar eu ma aflam in sufrageria mea pe canapea cu o blonda alintata adormita in brate, iar tati ne privea amuzat...
Comentarii