"A truly unforgetable evening", șopteau englezii extaziați, la ieșirea din O2 Arena. Și chiar a fost "unforgetable"! Oricât aș căuta, eu nu găsesc vorbe suficient de meșteșugite pentru a descrie grandoarea serii în care l-am ascultat pe Andrea Bocelli live.

S-a întâmplat la Londra, pe 15 noiembrie 2012, și a fost, de departe, cel mai impresionant eveniment la care am fost vreodată. Acompaniat de Royal Philarmonic Orchestra, condusă de Marcello Rota, Andrea Bocelli a impresionat până la lacrimi câteva mii de oameni care au plătit între 100 și 300 de euro pentru un bilet.

Prima parte a concertului a marșat pe arii celebre (La Traviata, Romeo și Julieta, Manon Lescaut, Turandot), într-o atmosferă emoționantă, dar sobră, cu Bocelli în câteva dueturi de forță alături de Svetla Vassileva, o celebră soprană din Bulgaria.

În partea secundă, Andrea a fost mai relaxat, a comunicat mai mult cu publicul, iar atmosfera a fost de-a dreptul fabuloasă spre final. Melodiile celebre de pe ultimele albume ale italianului au făcut sala să pulseze.

Pe scenă au urcat și două tinere talente din UK, Rebecca Ferguson și Camilla Kerslake, cu prestații rezonabile, dar sub cele ale "guest star"-urilor din concertele anilor trecuți (Heather Headley, Celine Dion, Mary J. Blige, Laura Pausini, Sarah Brightman). Impresionant a fost momentul oferit de Carisma, o pereche magică de chitariști veniți din Sofia și din Pisa.

Cum am cumpărat biletele? Online, de pe site-ul www.seatwave.com, cu mai bine de 4 luni înainte. Am plătit cu cardul și au venit prin curier, în aproximativ două săptămâni.

Andrea Bocelli va concerta și la București, pe 25 mai 2013, la Romexpo. Biletele costă între 150 și 1.400 de lei

În O2 Arena, peste tot și peste toate a plutit magia inegalabilului Andrea Bocelli. O voce fantastică, vibrantă, caldă și de neuitat. Finalul concertului a fost grandios. Standing ovation minute-n șir, Bocelli întors din back-stage de câteva ori de aplauzele unei săli pline ochi. Și "Nessun dorma" cântat dumnezeiește de două ori!

În final, o galerie foto cu O2 Arena. Și câteva cuvinte despre acest "colos", la care se ajunge ușor cu metroul (stația North Greenwich, linia Jubilee). La un spectacol pot asista până la 20.000 de spectatori, iar mall-ul care practic înconjoară sala e ticsit cu restaurante, cafenele, săli de cinema, cluburi, săli de expoziție etc.