Parma este una din regiunile italiene care exceleaza in materie de castele. Cum in articolele interioare v-am vorbit despre castelul Torrechiara, Castelul lui Grazzano Visconti, castelul din Sala Baganza si castelul Roccabianca, acum o sa va povestesc despre castelul Bardi.
Castelul Bardi este de fapt o fortificatie ridicata pe un deal la intersectia raurilor Noveglia si Ceno, devenita in timp o resedinta foarte luxoasa pentru principii timpurilor respective.
In cadrul castelului Bardi sunt gazduite o multitudine de expozitii permanente sau temporare. Din cadrul expozitiilor permanente fac parte Muzeul Faunei si al Braconajului (este singurul muzeu din lume dedicat braconajului si diverselor capcane utilizate in braconaj), Muzeul Civilizatiei Vaii raului Cenao dedicat traiului pe care oamenii il duc in zonele montane si Sala Alpina realizata in vechiul salon princiar si dedicata capitanului Pietro Cella 1 si decorat cu medalia de aur in 1896.
Tariful de intrare este 5.5 E/adult, 3 E/copii intre 6-14 ani, 5 E/grupuri mai mari de 20 de persoane, 3 E/elevi si studenti. In articolele anterioara va vorbeam despre un card cu ajutorul carora beneficiati de reduceri la toate castelele din ducatul Parma. Cu acest card platiti 4.5 E/persoana la castelul Bardi. Ce mi s-a parut interesant este ca locuitorii din Bardi, contra unei sume fixe anuale de 5 E, pot vizita castelul oricand doresc.
Se viziteaza in martie, aprilie, mai, iunie si in seprembrie sambata de la 14.00 la 17.00 si in zilele de sarbatoare de la 10.00 la 18.00. In iulie si august se viziteaza in fiecare zi de la 10.00 la 19.00 si in zilele de sarbatori de la 10.00 la 20.00. In octombrie joia si vinerea de la 14.00 la 17.00, sambata si de sarbatori de la 10.00 la 18.00 iar in noiembrie se viziteaza sambata si in zilele de sarbatori de la 10.00 la 18.00.
Acum ca v-am dat detaliile generale sa va povestesc si despre vizita mea la castel. Ne-au trebuit in jur de 2 ore ca sa vizitam toate camerele, coridoarele si turnurile castelului. Din turnuri privelistea este absolut fascinanta. Un punct de interes pentru piticii grupului alaturi de care am vizitat acest castel a fost camera de tortura. Cum italienii se pare ca au o slabiciune pentru fantome si acest castel are una a sa, un tablou al unei fantome de data asta.
Imi pare rau ca nu am ajuns la castelul Bardi in perioada sarbatoarii de Hallowen pentru ca am inteles ca sunt organizate petreceri tematice horror de catre diverse trupe de teatru, dar cu siguranta voi mai vizita castelul si sper sa ajung de Hallowen data viitoare.
Pentru cei care doresc sa se cazeze in zone va recomand hotelul Il Bue Rosso, camera este in jur de 60 E/ noapte, depinde si de sezon, dar se afla chiar langa castel, in centrul localitatii Bardi. Important de stiut este ca se poate manca bine aici si ca au cel mai bun ceai cu gheata pe care l-am baut pana acum.
Personal mi-a placut si il recomand cu caldura celor care viziteaza zona aceasta din Italia.
Comentarii