Clișeul e binecunoscut. Zici Elveția, zici Milka sau ceasuri scumpe. Evident, o țară așa de specială are infinit mai multe de oferit, iar o vacanță în Elveția îti aduce o sumedenie de surprize.

Cand am avut ocazia sa vizitez orasul Berna, chiar nu stiam la ce sa ma astept. Imi tot veneau in minte franturi din "Heidi, fetita muntilor" :) Si n-am fost departe de adevar, desi instantaneele din imaginatia mea s-au dovedit mult mai putin impresionante decat realitatea, care mi-a scos in cale unul dintre cele mai frumoase orase medievale in care am avut ocazia sa pun piciorul. Putin din Sibiul si Sighisoara noastra parca am zarit printre cladirile de epoca atat de bine intretinute, pe stradutele pietruite ce ascund scurgerea anilor printre pietrele lor, dar si fastul modernitatii ce duce mai departe recunoasterea turistica a orasului.

berna-elvetia

Situata intre munti, printre padurile superbe ale Elvetiei, Berna iti da impresia ca timpul s-a oprit in loc si a creat un mic crampei de poveste departe de galagia si aglomeratie tipic metropolitana.

Noi am ajuns in superbul oras elvetian dupa un zbor cu avionul companiei Air France care ne-a usurat considerabil buzunarul (438 euro/ persoana), dar care a meritat toti banii, prin conditiile ireprosabile si atentia deosebita a personalului. Ne-am cazat la hotelul Waldhorn, un hotel de 3 stele situat foarte aproape de centrul orasului (10 minute de mers pe jos). Cazarea a fost foarte buna, camerele placute, bine intretinute, spatioase si un lucru care mi-a placut foarte mult e faptul ca aveau bai cu cada.

Micul dejun (inclus in pret) foarte bun, in sistem de bufet suedez, un meniu variat fructe, branzeturi, sunculite, oua, lapte, cereale chiar pe gustul tuturor. Pe noi ne-a ajuns 140 de euro camera, ne-a cam deranjat faptul ca a trebuit sa platim in plus 21 euro/ noapte pentru fetita noastra de 2 ani, desi nu a avut pat suplimentar, ci a dormit in pat cu noi. Cam pe la toate hotelurile pe la care am fost, copii sub 3 ani nu platesc cazarea daca nu se solicita pat separat. In rest, pot sa spun ca am fost mai mult decat multumita de calitatea serviciilor, pana la urma precizia elvetiana se observa peste tot.

Plus: internet wirelless gratuit. Minus: se plateste parcarea (13 euro/ zi).

berna-elvetia

Berna in sine este o minune de oras, al carui centru istoric se intinde pe o distanta de 6 km plini de stradute armonioase de epoca, cladiri medievale, fantani arteziene, muzee si cafenele. Legenda spune ca orasul si-ar fi capatat numele de la faptul ca ducele care l-a intemeiat ar fi ucis un urs in zona. Un detaliu tipic Bernei si care a facut ca aceasta sa fie introdusa in patrimoniul Unesco este culoarea verde a cladirilor din centrul orasului. Genul acesta de verde eu l-am intalnit si in Sibiu, la o cladire din zona Podului Minciunilor.

Berna este foarte aproape de majoritatea oraselor importante din Elvetia (Laussane - 100km, Zurich - 125km, Geneva - 160km). Asadar, daca multitudinea de obiective turistice de aici nu va satisface, puteti inchiria o masina pentru a admira frumusetile din jur.

berna-elvetia

In centrul orasului se remarca Fantana Capcaunului, care din punctul meu de vedere este o adevarata capodopera arhitecturala, dar pe care o recomand doar celor care stau bine cu inima, dat fiind ca este foarte explicit reprezentata si iti creaza o usoara stare de panica atunci cand o privesti de aproape.

Mi-a placut foarte mult si catedrala Munster, pe care am apreciat-o pentru decoratiunile deosebite, dar mai ales pentru reprezentarea Sf. Mihail, patronul meu spiritual.

Dintre muzee - si credeti-ma ca sunt o multime - timpul nu mi-a dat voie sa ma bucur decat de Muzeul Alpin Elvetian, dar care a fost superb si mi-a permis sa patrund putin in istoria si traditiile locale.

Ma bucur ca am reusit sa vad in schimb atractia principala a Bernei si anume Groapa cu Ursi. Evident, astazi aici nu mai stau ursii :)), fiind transformata intr-un superb muzeu animat cu ursi mecanizati, care mai si maraie din cand in cand dandu-ti impresia ca sunt reali :).

Nu trebuie ratat nici Turnul cu Ceas, care este de asemenea emblematic pentru Berna, fiind absolut senzational din punct de vedere arhitectural. Se spune ca de pe la 1500, cand a fost instalat mecanismul care face sa mearga impresionantul ceas, a functionat fara intrerupere. Foarte dragute sunt figurinele care danseaza inainte ca ceasul sa anunte ora exacta.

berna-elvetia

Cat priveste bucataria elvetiana, va recomand cu incredere s-o incercati si n-o sa fiti dezamagiti. Noi am incercat celebrul fondue, un soi de crema din cascaval topit amestecata cu usturoi, verdeata si vin alb. Ce mi-a placut foarte mult este faptul ca se aduce pe masa un singur bol destul de mare pentru toate persoanele de la masa in care fiecare inmoaie tepuse cu bucati de paine in varf. Mi s-a parut foarte delicios, dar in primul rand distractiv, un soi de socializare culinara. Foarte buna este si rivella, bautura racoritoare elvetiana facuta din caimac de lapte. Poate nu suna incurajator, dar credeti-ma, este absolut incredibil de buna la gust.

Ca o concluzie, Berna mi-a lasat o impresie deosebita si cu siguranta o voi mai vizita cand mi se va oferi ocazia. Este exact genul de oras perfect pentru sufletul meu, vi-l recomand cu caldura.