România frumoasă » Lucina, herghelia din Obcinele Bucovinei

Parcă niciunde cuvântul "plai" nu capătă atâta consistență ca aici, în Bucovina. Obcinele, văile și depresiunile în care se ițesc cuiburile de sate răsfirate, îți dau acel sentiment de patriarhalitate, de viață simplă conectată la tradiții și la natură.

Așa mi-am imaginat mereu zona dintre Obcina Mestecănișului și cea a Feredeului, zonă drenată de râul Moldova, acolo în fundul lumii, la Moldova-Sulița. Și așa am și găsit-o! Neîntinată de "civilizație", așteptând să fie admirată, dar mai ales respectată.

Lucina nu este un sat propriu-zis, ci o ramificație a acestei comune cu câteva case și cu un schit, care s-a dezvoltat în jurul fostei Stațiuni de creștere și dresaj a cailor huțuli, azi o simplă herghelie, administratată de Romsilva.

Vizualizare hartă mărită

Mica depresiune Lucina, situată la 1.200 de metri altitudine (sub vârful cel mai înalt al Obcinelor Bucovinei, Vf. Lucina - 1.588 metri), își face loc între primele obiectivele turistice care nu trebuie ratate atunci când alegeți Câmpulung Moldovenesc sau Pojorâta pentru un mic concediu.

Ajunși aici, după ce traversați Cheile Lucavei (4 kilometri), un spatiu împădurit și sălbatic, întrebați de inginerul responsabil cu creșterea cailor.

Herghelia Lucina, întemeiată în urmă cu aproape 200 de ani, se întinde pe 1.800 de hectare. Aici cresc, conform site-ului oficial, 380 de cai.

Foto: Ionuț Iordache

Veți afla astfel istoria destul de zbuciumată a rasei huțule, acești cai pur românești, de talie medie, care sunt special crescuți pentru rezistenta lor extraordinară la efort, pe drumuri de munte. Participarea lor la Primul Război Mondial ar putea fi subiectul unei cărți extrem de interesante.

Detalii suplimentare pot fi citite și pe site-ul oficial, herghelialucina.ro

Huțulii nu sunt o rasă spectaculoasă, fizicește vorbind, precum semigreul românesc, însă extraordinarele lor calități i-au făcut iubiți și doriți de țărani pentru munca la pădure, înhămați la celebrele lor faetoane.

Foto: Andrei Tanasie (http://www.flickr.com/photos/andreitanasie)

Inginerul despre care v-am vorbit mai sus începe să explice copiilor cu care am fost la Lucina cum este cu materialul seminal cu care se însămânțează iepele. Ocazie bună ca fetele să roșescă discret, iar băieții să tușesca elegant în pumn (clasa a VII-a!). După lecția de anatomie cabalină, suntem lămuriți în ceea ce privește: problema fătatului mânjilor, ierarhiile în cadrul rasei, unde se vând, care participă la concursuri, câți sunt exportați, etc.

Posibilități de cazare nu prea sunt în zonă, este drept că există o cabană turistică chiar lângă grajduri, dar nu are mai mult de o stea, asta așa pentru pretentioși. Chiar si așa, o vizită și o oră de călărie care vă costă până într-o sută de lei, merită din plin.

Drumul spre Lucina este simplu. Din centrul comunei Moldova-Sulița se face un drumeag neasfaltat, dar bine întretinut, cale de 7 kilometri către herghelie.

Ca o recomandare pentru cei cu mașini puternice, drumul acesta merge peste culme până în valea Cârlibabei (satul Iedu), prilej cu care sigur veți gusta din priveliștile care dau în Țara Maramureșului, spre vest, și spre Bucovina și Izvoarele Sucevei, către est și nord.

În zonă mai puteți vedea rezervatia botanică cu mesteacăn pitic, relict glaciar, din tinovul (mlaștina) Găina, sau puteți face ascensiuni relativ lejere spre vârfurile Lucina, Găina, Chițcaul Mare sau Știrbu.

Inutil să mai spun că Obcinele Bucovinei reprezintă, încă, un teritoriu neatins de "binefacerile" turismului de masă, de fițele și fentele orășenilor din Capitală sau de aiurea. Obcinele rămân (pentru cât timp oare?) un atelier uriaș în care natura creează încă forme spectaculoase, iar oamenii completează și apără acest efort, cu propriile lor creații populare, cu păstrarea tradițiilor și datinilor sau a obiceiurilor de iarnă.