"De unde, mă întreb, mai am
în minte-atâta dor de ducă,
de nu rămân aici să simt
pe gard cum fânul se usucă."
(Adrian Păunescu)
Bucovina. Tărâm de poveste, pământ binecuvântat. Ajungem aici când se îngână ziua cu noaptea. Mirosul de fâneţ ne răsfaţă, aerul proaspăt de vară şi cerul de un albastru pur ne duc cu gândul departe.
Şi iată-ne aşadar la Vatra Dornei. Peisajele întâlnite în drumul nostru ne aduc aminte de poveştile bunicilor, casele cu pridvor, bătrânii cu opinci şi femeile cu basmale sunt desprinse parcă din istorisirile lui Creangă. Oraşul în sine nu a reuşit să mă impresioneze, poate şi din pricina faptului că eram într-o căutare nebună de linişte. De aceea, seara a trecut fără să îşi pună prea mult amprenta in mintea mea.
A doua zi, însă, ne-am hotărât să o luăm din loc. La recomandarea unei persoane, am pornit pe drumul ce duce la Borşa. Am mers aproximativ 90 de km pe un drum pietruit. În mod normal, ne-am fi făcut probleme pentru maşina noastră. Însă ceea ce ni se arăta în faţa ochilor nu mai lăsa loc niciunui alt gând să pătrundă în mintea noastră.
Drumul forestier care şerpuia la poalele munţilor ne lăsa fără cuvinte. Este de prisos să vă spun faptul că o distanţă de 90 de km am parcurs-o în 3 ore. Și ne-am îmbogăţit colecţia de poze cu cel puţin încă 200 :)
Trebuie neapărat să vă opriţi în satul Ciocăneşti. Casele cu motive populare zugrăvite şi oamenii care îţi zâmbesc şi îţi dau ziua bună te vor binedispune.
Liniştea şi răcoarea de pe drum ne-au relaxat total. Nici nu voiam să ne gândim că sejurul avea să se încheie 3 zile mai târziu. Trăiam momentul.
Am făcut un popas la Pasul Prislop (altitudine 1413m), cea mai înaltă trecătoare din România, care face legătura între Maramureş şi Moldova. Ne-am odihnit pe o stâncă şi am contemplat peisajul de nedescris care ni se afişa în faţa ochilor. Este unul dintre cele mai frumoase locuri din România ... Pentru cei cu dare de mână, un pont: am găsit aici, la negustorii de suveniruri, nişte tablouri excepţionale, realizate din flori de câmp şi acuarelă.
Am ajuns într-un final la Borşa. Nimic deosebit de văzut în oraş. Am urcat în schimb până la Cascada Cailor, cea mai mare cascadă din România, aflată la o altitudine de 1330 m, cu căderea apei de 90m! Există 2 variante de acces către cascadă: fie pe traseele montane din munţii Rodnei, fie cu telescaunul din Borşa. Noi am ales a doua varianta şi nu am regretat nimic- priveliştea a fost absolut minunată.
Concluzia mea este că avem o ţară minunată. Avem oameni de excepţie şi locuri pline de încărcătură emoţională. Fiecare colţisor al acestei ţări are o poveste care aşteaptă să fie descoperită.
Comentarii