România frumoasă » Cheile Nerei - peisaje minunate! Un weekend perfect la Pensiunea "Casa cu roţi" din Sasca Română

Publicat: 23 Mai 2013

Fiecare dintre noi cred că are loc unde se retrage când are nevoie să se reîncarce cu energie bună, să iasă din cotidian, să se conecteze cu liniştea naturii şi să lase în urmă, măcar pentru câteva zile, grijile şi agitaţia oraşului.

Noi revenim cu plăcere, destul de des, pe Cheile Nerei, unde traseele de munte sunt foarte accesibile, chiar şi pentru copii, peisajele încântătoare şi oamenii foarte, foarte plăcuţi. Aş zice combinaţia cea mai bună pentru deconectare şi bucurie.

Sursa: dincolodeharti.blogspot.ro

Ca şi vara trecută, am ales să ne cazăm la Pensiunea "Casa cu Roţi" din Sasca Română, judeţul Caraş Severin, un loc aparte, amenajat foarte original şi cu gazde perfecte. Ce ne-a încântat pe noi au fost cele 4 căsuţe de lemn, spaţioase, foarte curate, confortabile, decorate în stil rustic, pe diverse teme: „Casa dogarului”, „Casa gospodarului”, „Casa rotarului” şi „Casa olarului”. Mai multe detalii despre pensiune se găsesc pe site-ul oficial: www.casacuroti-cheilenerei.ro.

Cât despre gazde, impresiile noastre sunt toate la superlativ: atât domnul Ivănuş, proprietarul, cât şi familia care se ocupă de turişti (Mihaela, Tavi şi băieţelul lor de 7 ani, Şerban) , fac tot posibilul (şi reuşesc) să ofere servicii ireproşabile: mâncarea gătită de doamna Mihaela este gustoasă şi proaspătă, servirea este rapidă şi plăcută, interacţiunea cu musafirii este caldă, veselă, prietenoasă, iar Şerban s-a dovedit a fi un tovarăş de joacă preţios pentru Bobo al nostru. Mesele luate pe terasa înflorită au fost atâta de relaxante pentru noi, cafeaua atâta de muuuuultă şi de bună, poveştile gazdelor atâta de plăcute, încât ne vom mai întoarce sigur încă o dată, chiar vara aceasta, la „Casa cu roţi”.

Sigur, reuşita unui weekend depinde şi de grup. Nici aici n-am dat greş: anul trecut am mers cu prietenii noştri, Anna şi Mario, care sunt foarte tineri (Mario :)), veseli, plini de viaţă, de graţie şi de înţelepciune (Anna). Weekendul trecut l-am petrecut cu alţi prieteni dragi, Cezara şi Bogdan, cu care am povestit aproape 48 de ore (am şi dormit un pic, totuşi, în acest interval:) , am râs, am trecut în revistă o grămadă de oameni cunoscuţi de acasă şi, în plus, Bobo s-a jucat/certat/împăcat/explorat cărările de munte cu Tudor şi cu Sergiu, copiii lor simpatici şi deştepţi.

Cascada Beusnita

Cascada Susara

Vorbind despre cărările de munte, sunt atâtea de văzut în zona Cheile Nerei! Oamenii din judeţul Caraş Severin sunt norocoşi să aibă atâta frumuseţe în jurul lor, iar Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa este una dintre comorile lor.

Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, întins pe 40.000 de hectare, se numără printre cele zece parcuri naţionale existente în ţară, prezentând elemente unicate (Cheile Nerei – cele mai lungi chei din România, Lacul Dracului, păduri seculare, etc.), habitate şi specii de interes comunitar. Mai multe detalii pe site-ul www.infocheilenerei.ro

Noi am vizitat în prima zi Ochiul Bei şi cascada Beuşniţa, urmând un traseu lin de 1 oră. Ochiul Beiului este un lac superb, cu o apă turcoaz incredibilă şi cu o legendă frumoasă-frumoasă (fiul unui paşă s-ar fi îndrăgostit de fata unui om simplu al locului. Aflând una ca asta, paşa a pus nişte oameni să o ucidă, iar tânărul bei, neconsolat, şi-a pus capăt zilelor, neputând să trăiască fără iubita lui. Pe locul unde au murit ei se află acum Ochiul Beiului, care a împrumutat culoarea ochilor lui).

Lacul este alimentat de un izvor carstic, are o adâncime de 3,5 m şi un diametru de 15 m. Este imposibil să nu-ţi doreşti să revii mereu la Ochiul Bei... Drumul prin pădure ne-a dus apoi la cascada Beuşniţa (pozele vor spune mai mult decât cuvintele), unde s-a încins pe bălăceală veselă şi interminabilă a celor 3 băieţi nerăbdători...

Cascada Beusnita

În ambele dăţi, duminicile dimineaţă ne-am răsfăţat la pensiune cu poveşti pe terasă şi cu multă cafea însorită, plecând ceva mai târziu pe traseu: Cheile Şuşarei, blânde, line, care se lasă cucerite în mai puţin de-o oră. Partea de final, chiar la picioarele cascadei Şuşara, se traversează ceva mai greu, cu ajutorul unui lanţ fixat în peretele muntelui, dar chiar şi pentru copii e foarte, foarte accesibilă. Şi bineînţeles, foarte spectaculoasă pentru micii exploratori, care au făcut trecerea muuuult mai dramatică decât este în realitate. Având de data aceasta în rucsaci haine de schimb pentru copii, i-am lăsat să se răcorească în apa îngheţată a cascadei, chiar dacă noi ne întrebam cum de rezistă...dar îi cunoaştem sunt curajoşi şi puternici:).

Cascada Susara, trecere pe lanturi

Au mai rămas locuri de văzut în zonă, unele mai frumoase ca altele...iar pentru asta va trebui să ne mai întoarcem...sperăm ca data următoare să avem cu noi şi pe Moni, naşa copiilor şi prietena noastră.