Prima oară am ajuns în Neos Marmaras, pe brațul Sithonia din Halkidiki, în 2005, a fost şi prima vacanţă în Grecia. Mi-a plăcut foarte mult, dar am pus totul pe seama faptului că era prima experienţă la mare în afara graniţelor ţării.

Timpul avea să mă contrazică. De atunci, am revenit în Neos Marmaras de 6 ori, într-un an chiar şi de două ori. Uneori pentru un sejur întreg, alteori doar pentru două sau trei nopţi, în drumul meu spre alte locuri!

PREZENTARE GENERALĂ

Pînă în Neos Marmaras sînt fix 810 kilometri de la Bucureşti, traseul e Ruse - Sofia - Kulata (Promachonas) - Salonic - Nea Moudania - Neos Marmaras. Din aceştia, cam 250 de kilometri sunt în regim de autostradă. Nu e drum greu, se ajunge în 11-12 ore. Stilul mediteranean te loveşte încă de cînd intri în staţiune, de fapt un fost sat pescăresc ce acum geme de turişti din mai şi pînă la sfîrşitul lui septembrie.

harta SITHONIA HAKIDIKI NEOS MARMARAS

E un loc plin de taverne tradiţionale şi pensiuni, dispus sub forma unui amfiteatru, lucru ce-i dă un aer aparte, şi amplasat la poalele muntelui Itamos, cel mai înalt din peninsula Sithonia. Are doar 3.000 de rezidenţi, dar în vîrf de sezon ajunge să găzduiască şi 20.000 de turişti.

Luxul nu prea se întîlneşte aici, dar am stat în 5 unităţi de cazare şi credeţi-mă cînd vă spun că toate sînt cochete, curate. Practic, ai tot ce-ţi trebuie la un preţ corect. Hotelurile sînt o raritate în staţiune, am întîlnit doar trei: Papagalos, Stadium şi Greek House. Pe primele două le-am evitat, la Greek House am stat 7 nopţi şi a fost foarte bine.

Biserica din Neos Marmaras
Biserica din Neos Marmaras

All-inclusive-ul n-a ajuns aici, dar poţi avea parte de el la doar 2 km distanţă, în complexul hotelier Porto Caras, cel mai mare din zona Balcanilor. Aici, numărul iahturilor din portul propriu e mai mare decît al maşinilor din parcare. De fapt acesta e şi motivul pentru care Neos Marmaras nu e o staţiune ieftină comparativ cu celelalte locaţii din Halkidiki. Turiştii cazaţi în Porto Caras, oameni cu bani, au la dispoziţie un vaporaş cu care pentru 10 euro de persoană pot ajunge în 5 minute în Neos Marmaras, la shopping.

CAZARE

În primul an am ajuns aici prin agenţie şi am fost cazat la Korali House. A fost ok, însă plaja a fost mult prea departe. De atunci, am mers numai pe cont propriu şi mereu am căutat cazare în zona stadionului. De aici, fie că mergi la plajă, fie că te duci în centru, ai aceeaşi distanţă.

La cazări am mai bifat Porto Dream, Soultana House (de trei ori) şi Adriana's House (de două ori). De asemenea, o dată am fost împreună cu nişte prieteni care au stat la Luna Apartments.

Recomand toate aceste pensiuni, cu un plus pentru Adriana's House şi asta pentru că are o curte interioară superbă, cu un gazon perfect şi palmieri înalţi. De fiecare dată am ales ca perioadă luna iunie sau septembrie, iar preţul a fost cuprins între 25 şi 30 de euro pe noapte.

Adriana's House
Adriana's House

PLAJA

Cea mai bună plajă se află spre Porto Caras, la ieşirea din Neos Marmaras, de-asta vă şi recomand să vă cazaţi în zona stadionului. Cu un nisip mai grunjos, apa nu se tulbură niciodată.

Plaja de la Porto Caras
Plaja de la Porto Caras

Marea e curată, nu sînt pietre, iar peştii înoată la picioarele tale. E o plajă perfectă pentru cei cu copii mici, nu sînt niciodată valuri şi apa nu se adâncește brusc. Un inconvenient ar fi că e cam greu să faci castele din nisip :). Poţi sta pe prosop fără ca cineva să-ţi ceară socoteală sau poţi sta pe şezlong în regim de terasă. Mai exact, nu plăteşti nimic pentru șelong, dar trebuie să consumi.

Preţurile sînt mai mari, ce-i drept (4 euro o bere, 5 euro un fresh de portocale, 3 euro un frappe, 2 euro o cafea), însă cea sau cel care serveşte te va deranja o singură dată, nu va veni să te întrebe din 10 în 10 minute dacă mai vrei ceva.

Plaja din Neos Marmaras
Plaja din Neos Marmaras

MÂNCAREA

În general n-am avut probleme, dar mai m-am şi păcălit la unele taverne. Totuşi, recomand mâncarea tradiţională, salatele, platourile. Gustaţi din toate, nu veţi regreta! O masă de două persoane ajunge undeva la 25 de euro.

Prețuri: o porţie de calamari la grătar sau pane cu cartofi prăjiţi e 8-9 euro, la fel şi caracatiţa. Salata grecească e 4 euro, o carafă de vin 8 euro. Pentru cei cărora nu le place mîncarea grecească, recomand American Pizza, unde am mîncat cele mai bune paste din lume!

Fish tavern "Christos"
Fish tavern "Christos"

PLIMBĂRI

Puteţi face o excursie de o zi pe mare, costă 25 de euro de persoană, cu prînzul inclus. Se pleacă din port la ora 9 şi eşti înapoi pe la ora 17.00, după o plimbare în Golful Toroneos, cu 3 opriri de înot şi plajă şi una de shopping, în Pefkohori, pe malul Peninsulei Kassandra.

Apoi, vă recomand să vizitaţi Parthenonas, un sătuc aflat la 5 km, pe muntele Itamos. O experienţă de neuitat, căreia îi voi acorda un post întreg în viitor. E frumos de mers şi în Porto Caras, în special la apus, mai ales pentru iubitorii de ambarcaţiuni. Un adevărat showroom de iahturi!

De asemenea, în peninsula Sithonia se află multe plaje superbe la care se poate ajunge usor cu maşina. Una dintre ele e Portokali Beach, o minunăţie, un adevărat paradis şi un loc superb în special pentru amatorii de scufundări sau snorkeling. De fapt, localnicii încearcă în ultima perioadă să o ascundă de turişti, indicatorul din drumul principal dispărînd frecvent, tocmai pentru a nu se aglomera prea mult.

Portokali Beach
Portokali Beach

Voi reveni de fiecare dată cu plăcere în Neos Marmaras, un loc unde mă simt ca acasă şi unde am garanţia că nu voi avea parte de o vacanţă eşuată!