"Siena este citadela medievală perfectă a Italiei", spune ghidul Național Geographic Traveller. Siena poate fi unul dintre obiectivele pe care să le atingi într-o vacanță în Toscana, la fel cum poate fi o destinație de sine stătătoare, pentru că are două dintre "best of"-urile Italiei: Domul din Siena este printre cele mai frumoase catedrale din Europa și din lume, iar Piazza del Campo este cea mai vestită piață a Italiei, locul unde se defășoară în fiecare an renumita cursă de cai, Palio.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

După câteva zile petrecute pe colinele Toscanei sau prin orășelele medievale cocoțate pe dealuri, impactul cu Siena e destul de dur. Orașul e mare (peste 50.000 de locuitori), se circulă frenetic, turiștii curg râuri-râuri, iar găsirea unui loc de parcare în Siena e anevoioasă. O documentare prealabilă sau un search din fugă pe Google, plus Nervii tari și hărțile bune pe GPS, rezolvă însă problemele.

Dacă vrei să parchezi aproape de centrul istoric te și costă destul de mult. Adică 1,6 € pe oră sau vreo 30 € pe zi! (Iată AICI o listă cu locuri de parcare în Siena). Noi am lăsat mașina în parcarea numită Il Duomo (adică înăuntrul zidurilor), apoi am luat-o la pas spre cele două obiective "must see". Doar două pentru că n-am avut mai mult timp la dispoziție, altfel cu siguranță erau muuuult mai multe de descoperit.

Siena ne-a cucerit din start, cu străduțele ei fermecătoare.

siena-toscana-vacanta (1)

Și am ajuns în Piazza del Duomo, la doi pași de fabuloasa catedrală din Siena, ridicată între 1215-1263. Planul ulterior a fost ca edificiul să fie transformat în cea mai mare catedrală din lume, dar epidemia de ciumă din 1348 a năruit proiectul. Totuși, ce a rămas în urmă este o clădire magnifică. Am fost prin multe locuri frumoase din Europa, dar parcă nicăieri nu am fost așa impresionat ...

siena-toscana-vacanta (8)

Catedrala din Siena este una dintre cele mai desăvârșite construcții gotice din Italia, o adevărată comoară! Pisano, Pinturicchio, Michelangelo, Donatello, Bernini și mulți alți maeștri au lăsat aici o picătură din geniul lor ...

Extraordinara fațadă a catedralei din Siena a fost proiectată de Giovanni Pisano în 1285.

siena-toscana-vacanta (30)

Am plătit intrarea (3 euro) și am pășit înăuntru. Fantastic interiorul acestei catedrale!

siena-toscana-vacanta (38)

Impresionanta catedrală este ticsită cu elemente unice. Am petrecut zeci de minute admirîndu-le ...

siena-toscana-vacanta (20)

siena-toscana-vacanta (16)

Vitraliul lui Duccio

siena-toscana-vacanta (17)

siena-toscana-vacanta (35)

Amvonul lui Nicola Pisano

siena-toscana-vacanta (33)

Cuceriți de această catedrală, am plecat apoi să admirăm și al doilea obiectiv de pe lista zilei: Piazza del Campo.

siena-toscana-vacanta (23)

Este una dintre cele mai frumoase piețe din Europa, fiind centrul vieții sociale a sienezilor încă din 1100. Are formă de semilună și e plină ochi de turiști sau localnici care stau ori la cafenelele de pe margine, ori pur și simplu pe jos.

siena-toscana-vacanta (24)

Una dintre laturi este dominată de Palazzo Publico, un palat elegant care găzduiește primăria Sienei.

siena-toscana-vacanta (25)

Aici, în jurul pieței, are loc în fiecare an, pe 2 iulie și pe 16 august, celebrul Il Palio. O cursă nebună de cai (durează 90 de secunde!), un turnir medieval în care se întrec 10 cavaleri, reprezentanți ai unora dintre cele 17 contrade (cartiere) ale cetății. Pregătirile țin însă o săptămână și tot orașul se transformă practic pentru acest festival-emblemă al Sienei. Primul "palio" a avut loc în 1656, iar confruntarea e precedată de o paradă colorată a reprezentanților fiecărei contrade. În zilele noastre, la un Palio asistă cam 60.000 de spectatori!

palio-siena-italia

Foto: portallturism.com

2011-06-30_1147564   Subscriber-false   Marketing-true   Newsletter-false   RegYSNewsletter-false  MicroTransactions-false

Foto: nationalgeographic.com

Cam asta a fost plimbarea noastră de câteva ceasuri prin Siena. Un oraș frumos, cu o catedrală minunată și o istorie interesantă.

siena-toscana-vacanta (42)