De ce iubesc Grecia

Sper sa am o memorie uimitor de activa pentru a ramane cu toate imaginile pe care le-am acumulat in calatoriile in Grecia. Dorul de Grecia este ... inimaginabil.

Din pacate cred ca ajung la vorba lui Schopenhauer, "uneori credem ca ne e dor de un loc indepartat, pe cand de fapt ne e dor de timpul ce l-am petrecut acolo cand eram mai tineri si mai impresionabili. Astfel ne înșală timpul sub masca spatiului. Daca ne intoarcem intr-adevar acolo, recunoastem iluzia". Nu am zis asta ca sa par desteapta (oricum sunt :)), dar am experimentat pe pielea mea cat de diferite pot fi perceptiile de la un an la altul. In timp ce prima calatorie a fost una pentru trup (in sensul de cluburi, prieteni, distractie), a doua, in Creta, a fost pentru suflet. Si la o distanta de 4 ani am vazut oamenii cu alti ochi...

Am vazut dispretul cu care sunt priviti oamenii de cei care te imbie zambitori sa le calci pragul cluburilor. Am vazut uimirea de pe fata grecilor, de altfel ultra nationalisti, in momentul in care isi dadeau seama ca stiu exact unde ma aflu, ca nu m-am dus sa zac pe plaja, intr-un loc oarecare, ca stiam despre Zorba unele realitati pe care nu multa lume le stie, ca vreau sa vizitez cimitirele mai degraba decat cluburile care erau unul langa altul de-a lungul marii.

Romanii sunt peste tot, lucratori sezonieri. Distractia principala este bautura, bagajul de cunostinte despre greaca se rezuma la injuraturi. Seara cretana s-a transformat dupa doua melodii traditionale in seara de rock'n'roll pentru turistii straini care se inghesuiau pe scena si se contorsionau pe o muzica al carei loc nu era acolo. Grecii sunt sătui de valuri de oameni, marea majoritate atrasi acolo de caldura si de lejeritatea vietii, dar mentin atmosfera de voie buna si prietenie, fiind sursa lor de venit.

Sa nu ma intelegeti gresit. Grecii sunt niste oameni extraordinari, dar cand esti obligat sa faci acelasi lucru zi de zi, cu turisti incolori, insipizi si in cel mai bun caz inodori ti se face lehamite. In poarta prin care trebuia sa trecem pentru a intra in arealul rezervat pentru seara cretana (eu i-as zice cretina, fiindca a fost un fiasco, din fericire singurul lucru negativ in sejurul asta) stateau un tip si o tipa in costume nationale, care te incadrau cu un ranjet ca sa faci o poza, dupa care te impingeau in fata ca sa nu se opreasca randul. Era ceva in genul vacilor care trec printre garduri pentru a fi insemnate...

Eu trec cu privirea peste aceste aspecte, nu sunt importante. Raman la senzatia pe care am avut-o vizitand un cimitir in satul Koutouloufari, din Creta. Eram numai eu cu mama intre mormintele care pareau mici bijuterii. Fiecare mormant avea o poza si statueta unui magarus, sau un inger si flori, toate erau acoperite de flori... Si nimeni nu trecea sa le ia de acolo, sa le fure. In Grecia nu se fura. Pe stalpi erau batute in cuie figurine cu broscute testoase si se vedea ca stateau de multa vreme acolo, casele erau deschise, totul era la vedere, totul era chill, nu interesa pe nimeni daca tu iti lasai lucrurile pe o masa si te duceai in alta incapere.

[caption id="attachment_13575" align="alignnone" width="616"]

Sursa: www.flickr.com/photos/mesocraig

Grecia este patria pisicilor, pot intra in biserici nestingherite de cand o ruda indepartata a lor, in epoca bizantina, a prins un soarece care se pregatea de un diving in pocalul cu apa sfintita din Sfanta Sofia din Constantinopol. Pisicile sunt peste tot, fiecare taverna are cate o pisica, din fiecare magazin se unduieste cate o felina solara dornica de managaieri.

Sursa: www.flickr.com/photos/rknickme

In dimineata plecarii spre Santorini vorbisem cu cei de la receptie sa ne dea un morning call sa nu ratam excursia si la ora 4 ne-am trezit cu un bubuit in usa care nu dadea semne ca ar vrea sa inceteze. Ba chiar devenea din ce in ce mai aprig, pana ne-am prins noi sa mormaim ceva. Tipul de la receptie striga" morning call!!!", asta din cauza ca nu functiona telefonul :) Dar macar ne trezise!

In timp ce mie mi se strangea stomacul de emotie ca voi vedea Santorini, o tipa de langa mine il intreba pe tip ce urmau sa viziteze... Si atunci cum sa nu iti vina sa mori?!

Santorini arata ca in poze :) In sensul in care sunt poze care nu au trecut prin photoshop si nu au adaugate cine stie ce efecte. Nu am vazut nici un loc pana acum care sa arate ca in poze. Ei bine, Santorini este exceptia de la regula.

Sursa: www.flickr.com/photos/azwegers

Ne-am plimbat pe marginea vulcanului activ admirand figurine modelate din lava, iar mama era fericita ca reusise sa ma convinga sa nu urcam cu magarusii cele 645 de trepte, ci cu telecabina. Privind retroactiv, si eu ma bucur. Nu de alta, dar cred ca la un moment dat as fi deselat bietul magarus si tot pe jos trebuia sa urc:)), admirand o explozie de alb si albastru, de arbusti mediteraneeni, de case impodobite cu flori si vase colorate.

Senzatia este de nedescris, orice as spune pare prea putin in comparatie cu ce am simtit stand pe marginea unei terase desupra marii cu ochii mijiti de atata alb si soare. Era unul din acele momente cand simti ca timpul nu mai curge si te contopesti cu soarele, ca iti intra culorile in piele si devii una cu pietrele fierbinti si in spatele pleoapelor inchise pulseaza rosu si auriu, iar cand deschizi ochii vezi marea verde-albastruie cu reflexe argintii si singura dorinta este sa te arunci, sa simti cum ti se sparge respiratia in cioburi lichide si nu mai poti respira de frumusete si culoare...

Am fost in patria lui Zorba, am mancat in restaurante care se numeau, "socant", "La Zorba", si pe masura ce paseam pe stradutele inguste si aglomerate retraiam povestea lui Kazantzakis si il vedeam pe Zorba de atunci, privind catre sutele de straini care se scurgeau ca o lava umana intre ziduri comerciale pline de haine de blana si "lucruri autentice".

In Grecia, Dumnezeu e uman si e peste tot... E la usa bisericilor langa femeia imbracata in negru care tine in mana fire de busuioc, e in pietrele de pe plaja, e in ochii pisicilor care sunt ca niste flori de blana explodate de prea multa caldura, e in undele care leagana barci colorate in porturi, in gyros si in zambetul lui Eleni, o jucarie de femeie cu ochi mari si 3 copii, care vinde intr-un magazin de bijuterii si care stia vreo 5 limbi straine si care imi dadea alune imbracate in zahar cat asteptam pe o banca noduroasa autobuzul pentru Heraklion. Dumnezeu e in Mythos si in cantecele preotului din capela din Hersonissos, in frunzele palmierilor si in fiecare zambet de buna dimineata... Iată de ce iubesc Grecia!

[gallery link="file" ids="13570,13568,13567,13566,13565,13569"]