Aşa cum am spus în prima poveste despre vacanța în Bali și mini-vacanta in Bangkok, escala noastră în capitala Thailandei a durat două zile, timp prea puţin deci ca să descoperim oraşul pe contul propriu. Am decis atunci să ne înscriem într-o excursie prin agenţia de turism a hotelului. Singura care se potrivea cu programul nostru a fost croaziera pe Chao Phraya, fluviul care străbate oraşul.
Imediat după prânz urma să fim preluaţi de la recepţie şi conduşi cu un microbuz spre locul de pornire în croazieră, așa că dimineaţa am avut timp să ne plimbăm pe unde ne-au dus paşii. Și am ajuns într-un parc superb al aviaţiei, spre deplina fericire a lui Bobo, băiețelul nostru :).
Excursia a fost minunată, începând cu surpriza de a descoperi spaţiul imens care adăpostea centrul comercial în dreptul căruia se afla debarcaderul. Ne-a încântat de-a dreptul o sală uriaşă reprezentând, mă gândesc, un fel de curte interioară acoperită, mobilată doar cu vreo 5-6 mese şi câteva scaune, plus câteva umbrele albe deasupra meselor...în rest era doar linişte şi o răcoare plăcută...nu se auzea muzică, nu era aglomeraţie. Minunat!
Am stabilit cu Fred, soțul meu, că fiecare dintre noi fotografiază ce i se pare interesant pe partea unde era aşezat în ambarcaţiunea pe care am fost invitaţi să urcăm şi am pornit în croaziera pe fluviul Chao Phraya. O plătisem de la hotel: 1.200 de bahti pentru fiecare adult şi 1.000 de bahti pentru copii, deci în total cam 80 euro pentru noi 3, 1 euro fiind echivalentul a aprox. 40 de bahti.
Din cauza zgomotului de motor, n-am auzit aproape nimic din ce ne spunea ghidul...dar nici accentul lui nu ne-a ajutat deloc:), aşa că practic am ratat toate explicaţiile. Ne-au rămas în schimb imaginile uluitoare care se tot schimbau, pe măsură ce înaintam pe fluviu şi ne avântam pe canalele întortocheate.
La început nu-mi venea să cred că suntem conduşi departe de zona palatului regal, unde totul strălucea în aur curat, departe de templele bogat decorate, departe de tot ce ne imaginam noi că înseamnă Bangkok-ul: zgârie nori, zgârie nori, zgârie nori. Am văzut zonele sărace ale oraşului, cu sute de case pe piloni, construite din materiale simple, decolorate, dărăpănate, având rufele întinse la soare - deci locuite, deşi nu se vedea picior de om - şi toate avându-şi propriul mic templu pe terasă.
Deodată, ca din întâmplare, din dreapta şi din stânga, au apărut de lângă pontoane două pirogi încărcate ochi, pilotate de două doamne cu pălării ţuguiate: un fel de piaţă plutitoare pentru noi...(„floating market”), că tot n-am apucat s-o vedem pe cea mare şi celebră...).
Bobo a cumpărat un elefant cu trompa în sus, aducător de noroc, în timp ce ceilalţi turişti şi-au ales tot felul de alte suveniruri: pălării ascuţite ca ale negustoreselor noastre, cuţite, evantaie, cărţi de joc, fructe...
Că tot veni vorba de fructe: când am plătit excursia la hotel, organizatoarea ne-a spus că avem incluse în preţ o băutură răcoritoare şi fructe la discreţie. N-am văzut nimic care să ne indice prezenţa fructelor şi a sucurilor la bord, dar totul era atâta de interesant pentru noi, că nu ne-a trecut prin cap să ne plângem... A fost însă o concluzie pripită :)
După plecarea pieţei plutitoare, am mai avut parte de o surpriză: am ajuns intr-un loc unde turiştii puteau hrăni sutele de peşti care mişunau în apă. Organizatorii se gândiseră la toate - coşuri mari cu pâine păreau c-au ieşit ca din pământ pe punte, iar călătorii, generoşi, au cumpărat-o pe toată, ca să aline foamea peştilor (Bobo şi-a alinat şi foamea proprie, fiindcă e un mare pofticios...gândindu-se că peştii nu se vor supăra pe el).
În final, ghidul ne-a mai arătat un cartier de case pe piloni şi ne-a spus ceva din care eu am înţeles că proprietarii acestora lucrează în oraş şi revin cu toţii seara acasă...Ceva mai târziu, am vrut să verific cu el dacă am înţeles bine: „You said these people work in the city and come back in the evening” (mă miram de ce ne-ar da o astfel de informaţie oarecum logică, fiindcă toţi plecăm la lucru dimineaţa şi ne întoarcem seara acasă, deci mă gândeam că poate mi-a scăpat ceva...). Răspunsul lui a fost năucitor: „Not me, maybe another tour”. Cuuum?
Ca să termin povestea cu fructele, după ce-am văzut şi acest cartier sărac am fost transferaţi pe o ambarcaţiune mai mare, unde ne aştepta o masă rotundă uriaşă, încărcată cu fructe de tot felul şi pe care ni le prezenta o chelneriţă tinerică şi tare frumuşică, cu ochii ei asiatici migdalaţi şi cu zâmbetul ei un pic timid. Alţi chelneri alergau de colo-colo cu sucurile de fructe promise, în timp ce în faţa noastră apăreau rând pe rând clădirile noi ale oraşului, spectaculoase, înalte şi perfecte.
PIAŢA DE NOAPTE
În aceeaşi seară ne-am mai dus să vedem piaţa de noapte din Bangkok, despre care citiserăm că era un spectacol, extrem de animată şi vibrând de viaţă. Primele impresii au fost cam confuze, fiindcă pe marginile pieţei se înşirau baruri şi discoteci din care se revărsau lumini colorate şi muzică occidentală, în timp ce fete subţiri şi foarte uşor îmbrăcate îi ademeneau pe potenţialii clienţi înăuntru, prin mişcări provocatoare şi gesturi lascive. Am ştiut imediat că va trebui să intrăm pe o alee centrală a pieţei, neştiind prea bine ce să răspundem întrebărilor lui Bobo :).
Piaţa în sine nu ne-a impresionat, deşi găseai tot ce-ţi puteai imagina, de la haine, ceasuri, beţişoare parfumate, pălării, caschete, curele, genţi, poşete, miniaturi, bijuterii... Destul de dureros însă pentru mine era faptul că totul trebuia negociat, iar Fred părea că face asta cu plăcere şi pricepere: orice preţ i se spunea, el propunea jumătate, vânzătorul trecea imediat într-un registru sentimental („Please help me”), ceea ce mie îmi producea un mare disconfort, fiindcă eu nu pot exploata pe cineva şi asta mi se părea mie că facem. Fred însă e mult mai practic şi-mi spunea că nu noi îi păcălim pe vânzători, ci că ei încearcă să stoarcă orice bănuţ în plus de la turişti şi că "iată-i cât sunt de fericiţi la finalizarea unei tranzacţii la mai puţin de jumătate din preţul propus iniţial"...
Au mai rămas multe locuri şi lucruri de văzut şi de făcut în Bangkok (inclusiv "thai massage" , "foot massage", vizitarea veritabilei pieţe plutitoare şi a acelor incredibile "sky-bars" - baruri cocoţate în vârful unor zgârie nori, cu vedere panoramică asupra oraşului), dar nu cred să mai revenim în grabă aici... Vom încerca să vedem oraşe mai calme în viitoarele noastre călătorii asiatice.
Comentarii