Bali, sweet Bali (partea a II-a) » Yoga pe plajă + yoga prin râs

Am să reiau povestea vacanţei în Bali de acolo de unde am lăsat-o (aici e partea I). Suntem, așadar, la Respati Beach Hotel din Sanur. A venit acum momentul când apare în scenă Made (citim „ma-de”). Eu priveam oceanul, Bobo fugea pe plajă cu Fred, iar domnul acesta cu privire prietenoasă se apropie de mine şi mi se adresează: „ Hello! How are you today?”, continuând cu „Where are you from?”şi cucerindu-mă instantaneu când, auzind că sunt româncă, a zâmbit şi a spus „Hagi!”.

Am mai schimbat câteva vorbe, i-am spus că abia am sosit, el mi-a propus să ne ducă în câteva excursii, în nişte locuri pe care ni le promitea ca fiind magice. Trebuie să recunosc că am avut o mică prejudecată faţă de el, fiindcă citisem pe Internet că localnicii încearcă să-ţi intre în suflet, ca să-ţi vândă serviciile lor, dar am înţeles repede că suntem pe mâini bune.

Am stabilit o primă ieşire peste două zile şi l-am întrebat despre nişte ore de yoga. Ce noroc aveam! Dădusem peste un practicant entuziast de yoga, care mi-a propus să ne vedem a doua zi dis de dimineaţă, la 6:30, pentru o lecţie de yoga pe plajă. Cunoştea el un loc unde un profesor cu experienţă oferea ore gratuite, în fiecare zi, pentru localnici şi pentru turişti. Nici că se putea mai bine!

În zilele care au urmat, când ne-am întâlnit destul de des, Made s-a dezvăluit ca fiind un om plin de surprize plăcute: vesel, fericit cu viaţa lui, cu meseria lui de şofer şi de ghid turistic poliglot (cu noi a vorbit în engleză şi franceză, l-am auzit vorbind în germană şi olandeză, ne-a spus că ştie japoneză, italiană şi rusă!), practicant de yoga de peste 9 ani, cu experienţă de mulţi ani în diferite tipuri de meditaţie şi proaspăt iniţiat în meditaţia transcendentală (ca şi mine), tatăl unui băieţel puţin mai mare decât Bobo al nostru (alintat tot Bobo, după un personaj de desene animate din Bali, mâncăcios din fire ca şi Made jr.), om de afaceri, soţ şi...îndrăgostit.

A fost amuzant, într-un fel, când ne-a povestit despre iubirea lui (clandestină, cred că e simplu de înţeles) şi cum l-a ajutat meditaţia să vadă limpede ce avea de făcut: inima lui era sfâşiată între dorinţa de a fi un soţ fidel şi dragostea pentru amanta cea tânără şi frumoasă. A cerut în timpul meditaţiei să găsească o soluţie. Şi soluţia a venit: frumoasa l-a părăsit ea, fiindcă el n-ar fi avut puterea s-o facă. Era împăcat şi uşurat, chiar dacă îl durea inima. Dar mai mereu îşi trimitea sms-uri cu ... fosta iubită:) Cred că trebuie să mai mediteze Made al nostru :)

YOGA

Dimineaţa m-am trezit la ora 6, fără nicio dificultate, şi m-am pregătit repede de plecare. L-am regăsit pe Made aşteptându-mă pe plajă. Soarele răsărea superb din Oceanul Indian. Am făcut împreună o plimbare de o jumătate de oră de-a lungul plajei.

Încă nu venise nimeni la locul de întâlnire, dar Made nu s-a speriat dintr-atâta. Şi-a întins sarongul pe nisip şi mi-a propus să facem yoga în doi. A început el lecţia, cu seriozitate, am făcut împreună „Sun salutation” şi iată că după o vreme a apărut un domn cu părul complet alb, cu pantaloni albi, cu tricou alb, cu o orhidee albă după ureche, înalt şi cu pieptul puternic, însoţit de o doamnă bătrână, bătrână, cu faţa foarte ridată, dar cu părul surprinzător de negru.

El a pus un coşuleţ cu ofrande într-un mic altar de piatră, a aprins un beţişor parfumat, s-au aşezat amândoi pe genunchi şi au început să se roage, cred. Nu înţelegeam deloc limba şi vorbeau oricum foarte încet... Între timp se mai alăturaseră câteva persoane grupului nostru. Made mi-a făcut semn să fac şi eu ce făceau cei doi bătrâni care continuau să stea cu spatele la noi şi să murmure nişte mantre, însoţite de mişcări ale braţelor şi înclinări ale capului. Abia într-un târziu şi-au întors faţa de la ocean spre noi şi am înţeles că el era profesorul de yoga.

Lecţia a fost plăcută şi nu foarte complicată, dar nici simplă, cu exerciţii de respiraţie la început, cu multe aplecări totale („kiss the knee”, asta era expresia lui), un lung salut al soarelui, câteva planşe, „cobra”, „baby cobra”, „câinele cu faţa în jos”, câteva poziţii răsturnate mai simple („plugul”, „lumânarea”), o meditaţie scurtă spre final, multe mulţumiri adresate lui Dumnezeu (pentru corpul frumos pe care îl avem, în care se poate dezvolta liber sufletul, pentru plajă, pentru ocean, pentru soare, pentru sănătate, pentru familia şi prietenii pe care îi avem, pentru profesorul şi pentru colegii de yoga).

Ne-am curăţat apoi faţa, părul, ceafa, gâtul, umerii, trunchiul, braţele, ne-am scuturat de nisip şi am plecat mai uşoară şi mai bucuroasă. Profesorul acesta a stat aproape tot timpul cu ochii închişi şi abia într-un târziu mi-am dat seama că ne vede, totuşi. A dat explicaţiile şi în limba engleză, fiindcă eram câţiva turişti în grup, şi m-a întrebat la un moment dat: „Can you follow?” (o fi văzut, chiar cu ochii închişi, că sunt la început??) şi „Where are you from?”.

Am revenit cu plăcere în zilele următoare la lecţiile de yoga pe plajă şi am apreciat nespus de mult ce spunea foarte des profesorul cu orhidee la ureche: „Relax and relax. The more you relax, the more flexible your body will be” (Spun asta fiindcă eu mă stresam acasă foarte mult când nu reuşeam să fac anumite poziţii...).

În zilele următoare, Made m-a mai dus la două lecţii interesante de yoga: una într-un parc din Denpasar, cu o profesoară mai tânără, foarte flexibilă şi energică. Erau numai localnici în grup ( foarte mulţi) şi doar două europence (o doamnă din Germania, tot clientă de-a lui Made, şi eu), instructoarea avea un microfon ataşat, ca să se facă auzită, lecţia era tot gratuită şi a durat vreo oră şi jumătate.

Explicaţiile erau toate în limba balineză, care e nespus de frumoasă, iar oamenii din jurul meu foarte prietenoşi şi dornici să ne ajute cu mici traduceri în engleză. În majoritatea timpului am făcut ce făceau şi ceilalţi, dar am înţeles că era important câteodată să fim cu toţii spre dreapta sau spre stânga (am înţeles din ce mi-au spus vecinii ...).

O altă experienţă inedită pentru care îi mulţumesc lui Made este cea de laughing/ laughter yoga într-un ashram din Ubud. Iată un filmuleț de pe Youtube, pentru a vă da seama ce înseamnă laughing yoga.

Erau mulţi oameni, unii foarte în vârstă, veniţi cu scootere. Am văzut şi foarte mulţi copii în grădina ashramului, nespus de cuminţi. Ora a început prin câteva mişcari însoţite de sunete (ha, ha, ha) şi de aplauze ritmice. Apoi au fost mişcări şi poziţii simple de yoga, ca şi foarte multă relaxare. Explicaţiile erau înregistrate pe un fond muzical şi pe un fundal de hohote molipsitoare de râs, un domn tânăr demonstra pe o scenă înaltă, în timp ce maestrul se plimba printre oameni şi vorbea cu ei.

Aproape de final, ne-am mutat în altă curte, unde era un grup de nou-veniţi în ashram. Un domn mare a luat microfonul şi a început sa râdă. Toată lumea a început automat să facă la fel, poate şi fiindcă râsul lui era atât de puternic şi de fericit. M-a reperat imediat, fiind singura europeană în grupul de asiatici. A venit lângă mine şi nu ştiu ce le-a zis, dar toţi se distrau de minune privindu-mă. S-a bucurat când a aflat că sunt din România (nu ştiu de ce, dar era bucuros…) Nu puteai să-i rezişti, aşa de amuzant era. Lânga mine, Made se prăpadea de râs. Au mai fost apoi câteva dansuri ritmate, lecţia încheindu-se cu multă energie.

La finalul ultimei lecţii de yoga pe plajă la care am participat, profesorul ne-a făcut o surpriză. Acasă eram obişnuită că profesoara mea ne spune de la începutul orei cam ce vom face, măcar ştim la ce să ne aşteptăm, dar profesorul cu orhidee, din senin, a făcut următorul anunţ: “And now I will give you the chance to do a headstand” (“Şi acum am să vă dau ocazia să faceţi un stând pe cap”). "Whaaaat?", m-am gândit eu… Cam despre asta este vorba:

Neavând ce pierde, am încercat şi eu, deşi ştiam de acasă că nu mă descurc cu poziţia asta. O exersam la clasă din primăvară. A venit lângă mine şi a văzut imediat ce nu făceam corect, iar metoda lui era exact ca cea a Dianei, profesoara mea de acasă. Mi-a explicat unde să-mi ţin mâinile faţă de poziţia capului, m-a întrebat dacă îi permit să mă atingă, am încercat puţin cu el şi cam asta a fost. Ne-a spus că în două săptămâni de exerciţiu, sigur vom reuşi “sirsasana”. (Nu au trecut doar două săptămâni, dar sunt pe drumul cel bun. Reuşesc acum să stau în “teddybear headstand”, iar asta mi-a dat aripi).

Cam asta a fost povestea mea despre yoga în vacanța din Bali. Voi reveni cu alte episoade foaaarte interesante din călătoria noastră.

Made (ghidul yogin) și Fred (soțul meu)